„Revendicând pământul”, la Muzeul Național de Istorie a României
În cadrul expoziției,organizatorii au urmărit aducerea în prim plan, pentru publicul profan, dar și pentru specialiști, a unor tipuri ceramice păstrate din neolitic până în prezent, cu schimbările inerente ale ornamenticii și, mai mult sau mai puțin, ale formelor. Prezentarea începe cu ceramica din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea și ajunge până aproape de prezent.
Expoziția este structurată pe mari regiuni geografice, istorice și etnografice (Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Transilvania, Crișana, Banat, Moldova), punându-se în valoare diversitatea ceramicii tradiționale specifice fiecărei zone.
Când spunem ceramică, ne gândim la vasele din argilă, de diferite tipuri: ulcioare, căni, blide, străchini, farfurii, gazornițe, castronoaie etc. Sunt expuse, de asemenea, și alte piese, de tipul cahlelor sau țiglelor, manufacturate în cadrul unor mici ateliere sau făbricuțe, care astăzi nu mai există. În cadrul expoziției sunt prezentate și jucării sau forme ceramice în miniaturăꓽ pușculite, clopoței, fluiere, mărțișoare, ulcioare, farfurii etc.
Expoziția de la Muzeul Național de Istorie a României conține piese remarcabile, din centre consacrate, cum sunt cele de la Vlădești și Horezu, provenite de la colecționari renumiți, precum Barbu Slătineanu, alături de o parte din colecția „Sergiu Sorin Popescu”. Aceasta din urmă, cuprinde peste 1100 de piese, incluzând și ceramică de secol XIX (sau chiar mai veche), ce provine din centre ceramice de pe tot teritoriul României. Proiecte expoziționale similare vor fi organizate la sediile muzeelor partenere, Muzeul Național al Țăranului Român (MNȚR) și Muzeul Municipal „Octavian Moșescu” din Râmnicu Sărat (MMRS).