Putin şi atacarea Ucrainei: 10 ani de pregătiri propagandistice
Ce-o fi în mintea lui Putin? O întrebare pe care și-o pun mulți dintre cei care urmăresc războiul declanșat de președintele Rusiei împotriva Ucrainei. Un răspuns se regăsește în cartea Iarnă la Kremlin. Rusia și doua venire a lui Vladimir Putin de Robert Service, profesor de istoria Rusiei la Universitatea Oxford. Publicată în 2019, cu o postfață adăugată în 2020, cartea explică în detaliu multe dintre cauzele care au dus la actuala situație și analizează personalitatea extrem de complexă a lui Putin și relațiile cu cercul său de putere.
Robert Service tratează în volum schimbarea produsă în mintea lui Putin între cele două mandate, odată cu revenirea acestuia în 2012 ca președinte al Federației Ruse. Dacă volumul istoricului englez ar fi fost citit încă din 2019, cînd a fost publicat, nu am mai fi fost surprinși de planurile lui Putin de invadare a Ucrainei și de reconsiderare a ordinii globale prin invocarea redesenării hipercontinentului eurasitic de la Lisabona la Vladivostok.
Evoluția politică lui Putin este legată de serviciile secrete, președintele Boris Elțîn făcîndu-l director al FSB. În 1999 l-a desemnat prim-ministru, iar în 2000, chiar de Anul Nou, Elțîn și-a dat demisia și l-a numit succesor, ca președinte interimar, pe Vladimir Putin. Acesta era cunoscut pentru loialitatea sa față de șefi, fiind unul dintre motivele care i-au atras atenția lui Elțîn. În analiza istorică e evenimentelor din Rusia de după 1991, Robert Service argumentează că activitatea în serviciile secrete reprezintă atuul și condiția pentru intrarea în viața politică de la Kremlin. În 1991, Putin lucra pentru primarul Sankt-Petersburgului, Anatoli Sobceak, care fusese profesorul său de drept în facultate. Robert Service observă, pe baza documentelor, ca Primăria era populată de foști ofițeri din fostul KGB, precedent care-i va servi drept model lui Putin în momentul în care își va selecta fidelii cu care va lucra la Kremlin.
Despre „expansiunea regională“ şi „Rusia imperială“
Schimbarea de optică și visurile de expansiune regională, promovarea naționalismului, ortodoxismului și eurasianismului încep să fie prezente în discursurile publice ale lui Putin, după 2012, inspirat fiind de filozoful mistic Dughin. Astfel, el începe să evoce episoade din istoria Rusiei imperiale, în scopuri politice. Se întreabă, de exemplu, care a fost motivul pentru care regiunea Donbass a fost cedată Ucrainei. Tot el răspunde: „Ideea a fost să se sporească numărul proletarilor pentru a avea o susținere socială mai largă. Curată nebunie, nu-i așa?“. Recursul la istoria Rusiei imperiale și sovietice face parte din retorica lui Putin, dar nu fără sens. În 2008, el a descris prăbușirea URSS ca fiind „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului al XX-lea“, „deoarece milioane de cetățeni de naționalitate rusă s-au trezit despărțiți de Rusia și astfel poporul rus a devenit cel mai mare popor divizat din lume, iar asta este absolut o tragedie“. Robert Service precizează că Putin are astfel misiunea să pună capăt o dată pentru totdeauna „șirului de traume pe care le-a îndurat Rusia“.
Autorul îl citează pe Serghei Glaziev, care menționează că SUA au stat în spatele acordurilor din 1991 ce au condus la dezintegrarea URSS. Pe de altă parte, Putin a denunțat expansiunea NATO spre Estul Europei și a sugerat că Rusia a fost înșelată prin deciziile luate de Occident, în speță, Gorbaciov a fost înșelat de către George Bush și Helmut Kohl. Astfel, în opinia lui Putin, America pregătește Ucraina pentru a deveni baza unui atac asupra Rusiei, trăgînd UE după ea.
Rusia are rezerve de hidrocarburi pe care le rîvnesc și americanii, de aceea NATO s-a extins pînă la granițele Rusiei și i-a păcălit astfel pe ucraineni cînd au îmbrățișat Occidentul. Robert Service observă ca hidrocarburile și creșterea prețurilor acestora au permis Rusiei să-și plătească datoriile față de organismele financiare internaționale și să investească în industria de armament. Veniturile substanțiale din hidrocarburi i-au permis astfel lui Putin „să întoarcă spatele Americii“. Prin urmare, el a susținut că vrea ca Rusiei să-i fie recunoscut dreptul la o influență regională dominantă într-o lume multipolară. Hidrocarburile l-au determinat să considere că chinezii sînt cei mai buni parteneri strategici pentru revitalizarea Rusiei, dar, în același timp, se concentrează pe construirea propriei sale Uniuni Economice Eurasiatice și astfel ar putea conduce un bloc regional alcătuit din țări prietenoase cu fosta URSS.
Putin nu acceptă ideea că există un popor ucrainean
Ucraina este un teren de luptă între ruși și occidentali, aceasta este opinia adînc înrădăcinată la Kremlin. Astfel, Putin nu a acceptat niciodată ideea că ucrainenii sînt un popor separat și că ar avea propria naționalitate. Robert Service face o scurtă incursiune în istorie și subliniază că teritoriul Ucrainei a ajuns sub suzeranitatea Rusiei în 1654. Nemții au fost primii care au desemnat și au demarcat un stat numit Ucraina, în timpul negocierilor de pace de la Brest-Litovsk. După înfrîngerea Germaniei în Primul Război Mondial și victoria comuniștilor în războiul civil din Rusia, Lenin și Stalin au hotărît să mențină Republica Sovietică Ucraineană sub controlul Moscovei. Astfel, neavînd încredere că ucrainenii se puteau autoguverna fără industrie, Harkovul și Bazinul Donului au fost transferate Ucrainei. Hrușciov le-a dat ucrainenilor, în 1954, și Crimeea, care reprezintă leagănul ortodoxiei rusești. Prin urmare, susține Putin, Ucraina de azi este o creație artificială. De ce? El aduce în discuție ilegalitatea constituțională cînd menționează că Hrușciov a transferat Crimeea Ucrainei, deoarece nu trecuse schimbarea prin Sovietele Supreme rus și ucrainean, ci doar prin Prezidiile lor, și astfel fusese încălcată constituționalitatea.
Planul lui Putin ar fi, spune istoricul eneglez, să includă Ucraina în Uniunea Economică Eurasiatică, privind-o ca pe cel mai valoros membru al acesteia. Pe de altă parte, Ucraina a făcut parte din Polonia înainte de Al Doilea Război Mondial și Stepan Bandera luptase pentru independența Ucrainei, colaborînd cu al Treilea Reich.
La Conferința de la München din 2007, Putin a isterizat audiența menționînd că garanțiile oferite în 1990 împotriva expansiunii spre Est a NATO nu au fost respectate, fiind nemulțumit de prezența trupelor NATO la granițele Rusiei. Iar la Summitul NATO de la București, din 2008, el a devoalat planul Rusiei: „orice încercare de a aduce Ucraina în NATO va aduce această țară în pragul dispariției”. Pe de altă parte, nu era împotriva aderării acesteia la UE.
Ce s-a întâmplat în urma acestor declarații? În februarie 2014, soldații ruși, deghizați cu măști, au ocupat Consiliul Suprem al Crimeei din Simferopol, iar în luna martie, alegătorii din Crimeea au votat înlocuirea conducerii de la Kiev cu cea de la Moscova. Explicația lui Putin a fost că peninsula a fost transferată pe nedrept Ucrainei în 1954, iar persecuțiile la care erau supuși rușii din Crimeea au obligat Rusia să intervină pentru organizarea unui referendum corect. Conform lui Putin, Occidentul complotează pentru a prelua controlul asupra Ucrainei.
„Influența americană trebuie eradicată“
Henry Kissinger, primit cu căldură la Moscova de foarte multe ori, atît cît timp a fost consilierul președintelui Nixon, cît și după 1991, după prăbușirea URSS, a menționat că anexarea Crimeei de către ruși s-a datorat faptului că Merkel încercase să transforme Kievul într-un satelit al Bruxellesului, deoarece, pentru Rusia, „Ucraina nu va fi niciodată o țară străină“. Astfel, precizează Robert Service, după evenimentele din Crimeea, Kissinger a îndemnat politicienii de la Washington să dea dovadă de înțelegere față de interesele regionale, considerate legitime, ale Rusiei. Prin urmare, el e de părere că Ucraina are dreptul să adere la UE, însă e împotriva aderării acesteia la NATO. În 2017, Petro Poroșenko, președintele ales al Ucrainei, la o întîlnire cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a precizat că, pînă în 2020, Ucraina urma să devină membră a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord și a solicitat rachete antitanc Javelin pentru a contraataca trupele rusești, iar Stoltenberg a solicit Rusiei să-ți retragă trupele din estul Ucrainei.
În 1997, la Institutul de Mine din Sankt-Petersburg, Putin a declarat în fața studenților că străinii luptă în secret pentru Guvernul ucrainean. Astfel, o mare parte a bătăliei este purtată de așa-zisele batalioane naționaliste voluntare. „Aceasta nu este o armată, e o legiune străină, în acest caz legiunea NATO, care urmărește controlul asupra Rusiei“. Pe de altă parte, Nikolay Patrușev, secretarul Consiliului de Securitate al Federației Ruse, a acuzat UE că permite apariția grupurilor neonaziste în Donbass și că Occidentul încearcă să instige la o revoluție colorată de genul celor din Georgia sau Ucraina, finanțînd ONG-uri, pentru a răspîndi idei destabilizatoare printre ruși. Astfel, în opinia Kremlinului, deja puternic şi tot mai rapace după 2014, după anexarea Crimeei, anexare care n-a avut parte de o ripostă a Occidentului, „revoluțiile colorate trebuie cauterizate pentru a nu se extinde la Moscova, iar influența americană trebuie eradicată“. Avînd în vedere cele menționate, Putin e de părere că America trebuie să știe că în politica globală puterea urmează să fie împărțită de acum înainte, dorind o reconsiderare, o resetare a ordinii mondiale, dar în care să fie inclusă și Rusia.
Teama de revoluție determină Kremlinul să nu-i lase pe oameni să gîndească liber, atîta timp cît aceasta poate afecta regimul putinist. De aceea, Alexei Navalnîi, opozant al regimului, susținător al progresismului și al LGBTQ, a fost condamnat la 5 ani de închisoare, sub acuzația de deturnare de fonduri, scopul lui Putin fiind acela de a abate atenția oamenilor de la metodele sale despotice. Kremlinul „îi elimină astfel pe cei care se opun grupului de la conducere, de la excluderea electorală pînă la asasinat“, după cum a fost și cazul oligarhilor disidenți care și-au permis să aibă ambiții politice. Putin le-a permis oligarghilor să își continue afacerile necurate din epoca Elțîn, cu condiția să nu-i amenințe supremația politică. Retorica lui Putin se îndreaptă iarăși către America, pe care o consideră moașa apariției oligarhilor, însă Robert Service observă că aceasta este tactica prin care Kremlinul pasează responsabilitatea pentru ceea ce s-a petrecut în Rusia după căderea URSS-ului.
La Valdai, în 2017, Putin le vorbea ziariștilor afiliați Kremlinului despre conceptul de „distrugere creativă“. Din acesta se va naște o nouă ordine mondială generată de conflicte și astfel va fi rescrisă ordinea globală în favoarea Rusiei. Rezultatul va fi creșterea tensiunii dintre Rusia și SUA. Acesta a fost obiectivul lui Putin de cînd s-a întors la Kremlin, în 2012. Astfel, gîndirea și comportamentul lui au la bază un pattern, și anume faptul că în străinătate este adeptul subminării, iar acasă cultivă cu pasiune stabilitatea.
Sînt posibile fisuri la Kremlin?
Cartea lui Robert Service este actuală și merită să fie citită, deoarece pune în lumină gîndirea putinistă și arată că marele vis imperial eurasiatic al Rusiei nu a apus. Astfel, zilele acestea, într-un mesaj transmis pe o rețea socială, Medvedev, fost preşedinte al Federaţiei Ruse, fost prim-ministru, actualmente vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a scris că „preşedintele rus Vladimir Putin a fixat în mod ferm obiectivul de demilitarizare şi denazificare a Ucrainei. […] cel mai important lucru fiind de a schimba conştiinţa sîngeroasă şi plină de mituri false a ucrainenilor de azi. […] Obiectivul este pacea pentru generaţiile viitoare de ucraineni şi posibilitatea de a construi în fine o Eurasie deschisă, de la Lisabona la Vladivostok“.
Ceea ce a menționat Medvedev era deja exprimat de Vladimir Putin într-un articol publicat în Die Zeit, în iunie 2021, cu titlul „Europa de la Atlantic la Pacific“, cu prilejul aniversării ofensivei germane din 1941 împotriva URSS: „Sperăm că sfîrşitul Războiului Rece va fi sinonim cu victoria pentru ansamblul europenilor. Se pare că într-o perioadă scurtă de timp visul Generalului de Gaulle asupra unui continent unit va deveni realitate, nu atît pe plan geografic, de la Atlantic la Urali, cît pe un plan cultural şi de civilizaţie, de la Lisabona la Vladivostock“.
Robert Service își încheie volumul de istorie analitică spunînd că schimbarea va fi opera rușilor, însă sînt necesare fisuri la Kremlin pentru o schimbare politică radicală a regimului putinist. Autorul este optimist, iar concluzia sa este următoarea: schimbarea este posibilă în Rusia, chiar și în toiul unei ierni la Kremlin.
Volumul lui Robert Service Iarnă la Kremlin. Rusia și a doua venire a lui Vladimir Putin, dedicat analizei modului în care gîndește actualul președinte rus, a fost dezbătut pe 5 aprilie 2022 în cadrul emisiunii online găzduite pe pagina de Facebook de site-ul santinela.net. La discuția despre cartea lui Robert Service au participat politologul Ovidiu Raețchi, șef al Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență din subordinea Ministerului Afacerilor Externe, istoricul Bogdan Caranfilof şi autorul acestei cronici. Emisiunea a fost moderată de jurnalistul Petru Clej.
Articol publicat inițial pe observatorcultural.ro