O cască de tip armet cu vizieră mobilă pentru armura de cavaler, exponatul lunii decembrie la MNaB

O cască de tip armet cu vizieră mobilă pentru armura de cavaler este exponatul lunii decembrie la Muzeul Național al Banatului (MNaB).

Coiful/casca apare destul de devreme printre elementele echipamentul militar, fiind conceput pentru protecția capului. Încă din perioadele timpurii au apărut coifuri realizate din bronz, care au putut proteja eficient cea mai sensibilă parte a corpului uman. Coifurile au fost concepute de așa natură, încât în partea inferioară erau prevăzute cu un element care proteja ceafa și gâtul, iar în partea superioară, alte componente metalice protejau fruntea, pomeții și urechile, conform MNaB.

La coifurile grecilor antici apare uneori o întăritură decorativă de forma unei creste, care revine pe coifurile din sec. al XVIII-lea și pe unele din sec. al XIX-lea. Coifurile legionarilor romani erau prevăzute în partea inferioară cu apărătoare pentru ceafă și urechi, fiind similare cu acele coifuri de cavalerie din sec. al XVII-lea, cu terminația inferioară segmentată (Zischagge).

În perioada marilor migrații, în primele secole ale erei noastre, apare un tip de coif realizat din patru sau șase elemente, de formă semisferică. Era realizat din fășii subțiri împletite, de fier, fiind prevăzut cu apărătoare pentru urechi.

Coiful de formă conică, cu apărătoare nazală, apare din nou la vikingi și normanzi, în secolele IX, X și XI. Acest tip de coif se dezvoltă în timp, ajungând în secolul al XIV-lea să aibă în partea inferioară o prelungire metalică pentru protecția gâtului, iar în partea frontală va avea locașuri traforate pentru ochi; altele au fost prevăzute cu elemente mobile pentru protecția feței, numite viziere.

În perioada cruciadelor, cavalerii europeni au purtat coifuri de formă neobișnuită, de tipul unui vas înalt și închis, prevăzut cu fante extrem de subțiri pentru respirat și văzut.

În evul mediu târziu, coifurile aveau forme dintre cele mai diverse, de forma unor pălării, vase ori de tip sferic. Coifurile sub formă de pălărie având o margine răsfrântă, mai lată sau mai îngustă, au apărut la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul secolului al XVI-lea ca elemente componente ale armurilor de cavaler, ori în echiparea infanteriei. Se poate spune că acest tip de coif este precursorul căștilor militare din perioada celor două războaie mondiale. Coifurile de tipul vaselor înalte se fixează pe umeri, acoperind și protejând în totalitate capul. Pe laterale și în partea inferioară exista o întăritură metalică, iar unele modele erau prevăzute cu vizieră.

Coifurile de tip sferic (căștile) apar în sec. al XV-lea și al XVI-lea, fiind de regulă elemente componente ale armurilor.

În colecția de arme a MNaB există la ora actuală 2 piese care pot fi încadrate în categoria căștilor pentru armură, ambele fiind inventariate în registrele Secției de Istorie. Casca desemnată a fi exponatului lunii Decembrie 2022 este de tipul ”Armet”, cu creastă, având o vizieră mobilă realizată dintr-o singură bucată, cu respirator cu găuri circulare și eliptice dispuse radial. Tipologic vorbind, casca este un subansamblu al unei armuri de cavaler de tipul “Schott-Sonnenberg”, model utilizat în spațiul german în a doua jumătate a sec. al XV-lea și în primele decenii ale sec. al XVI-lea. Armura din colecția MNaB este o replică, fiind realizată cel mai probabil în sec. al XIX-lea pentru decorarea unor castele sau palate.

Armura a fost achiziționată în anul 1936, în timpul directoratului lui Ioachim Miloia, de la Francisc Sáfrán, în schimbul sumei de 4.500 lei, din bugetul municipalității orașului Timișoara.