„Golescu: memoria unei vechi familii boierești”

Autor: Redacția
🗓️ 27 iunie 2022

În cadrul unui parteneriat cu Muzeul Pomiculturii Şi Viticulturii Golești, Muzeul Municipiului București prezintă la Palatul Suțu expoziția „Golescu: memoria unei vechi familii boierești”.

Organizatorii propun o incursiune în timp și spațiu în viața unui vechi neam boieresc, neamul Golescu cu descendenții săi, dar și cu alte vițe boierești înrudite: Bengescu, Davila, Racoviță, Kretzulescu, Rosetti, Grant. Reprezentanți de seamă ai acestei familii și-au pus amprenta pe destinele neamului românesc. Locurile unde au trăit, pe meleaguri urbane sau rurale, păstrează crâmpeie din destinele lor, chipurile acestora fiind imortalizate de-a lungul unui secol, în costume valahe, sau exotic orientale și europene, informează un comunicat al Muzeului Municipiului București.

Călătoria în care sunteți invitați să-i descoperiți pe acești boieri munteni are ca punct de pornire Bucureștiul sMuzeului Municipiului Bucureștiecolului al XIX-lea, ajungând apoi în sanctuarul plin de verdeață și liniște al unui conac boieresc, cel de la Golești. Acesta este un drum în istorie, întorcându-ne în efervescentul secol al XIX-lea, un secol al națiunilor caracterizat de agitație politică și pasiune pentru ideea națională. Este, în același timp, un secol strălucitor al eleganței, al entuziasmului, al regulilor de conduită galantă și al încrederii în viitor. Familia Golescu, cu ramura sa bucureşteană, a jucat un rol de seamă în viaţa socială, economică, politică şi culturală a primei jumătăţi a secolului al XIX-lea.

Călătoria pornește alături de Golești, în exil, de-a lungul continentului, de la Atena, la Viena, Paris sau Londra, dar și ajunge și în seraiul sultanilor otomani, prin intermediul obiectelor decorative sau de uz personal prezentate în expoziție: covoare și țesături orientale alături de mobilier european lucrat cu știință și migală, vase de porțelan din ateliere central și vest europene, bijuterii, obiecte de toaletă și îmbrăcăminte. Vatra neamului lor, la Golești - în satul unde îmbrăcau costumul popular, în ale cărui semne cusute, doamnele de la Golești încercau să fixeze identitatea poporului lor, înscriindu-se în tendința generală de întoarcere la tradiție - este prezentată și ea.

Călătoria se încheie cu generația de la sfâșiatul secolului XIX și începutul de secol XX, oameni care, fără să mai joace roluri principale în politica românească, au rămas repere în istoria literară. Obiecte de artă decorativă, mobilier porțelan și metal, tapiserii și covoare, portrete ale Goleștilor în pictură și fotografie, obiecte personale, dar și din colecțiile acestora, deținute de Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești vor poposi un timp la Palatul Suțu din București.

Împreună cu piese de artă decorativă, artă plastică-pictură, sculptură, documente, fotografii, stampe și diverse, din colecțiile Muzeului Municipiului Bucurneamul Golescuești, care înfățișează locuri, documente, imagini picturale sau stampe, portrete în fotografie cu chipurile lor, tot acest patrimoniu muzeal ne invită în locurile unde au trăit, ne arată lumea pe care au cunoscut-o, locurile unde au construit, au luptat, au contribuit la propășirea neamului românesc acești vechi boieri cărturari.

Citește mai multe amănunte pe site-ul Muzeului Municipiului București.

Foto sus: Casa Dinicu Golescu de pe Podul Mogoșoaiei, în prezent Calea Victoriei (sursa: Muzeul Municipiului București)

Mai multe