„Experimentul Litoral”: Cum a încercat România comunistă să rivalizeze cu vestitele riviere europene

„Experimentul Litoral” a fost un proiect politic menit să promoveze turismul de masă și să rivalizeze cu vestitele zone costiere ale Franței, Spaniei, Italiei, oferind alternativa socialistă.

Conform Institutului Cultural Român (Proiectul Litoral nu a fost unul original al epocii socialiste pentru că el relua, la sfârșitul anilor ’50, dezvoltarea rivierei Mării Negre, începută înainte de Primul Război Mondial și continuată în perioada interbelică.

În 1953, țărmul Mării Negre era o înșiruire de colonii de pescari, mici porturi și stațiuni balneare. S-a decis realizarea unui „Plan de Sistematizare a Litoralului Românesc” pe o perioadă de 15 ani, cu două mari zone: la sud de Constanța, o zonă balneară, care prevedea unificarea unor localități și îmbinarea funcțiunilor curative cu cele de odihnă, clădiri cu regim mic de înălțime, inundate în mult spațiu verde, tabere de vară și colonii pentru copii, mici porturi, faleze de promenadă.

La nord de Constanța, o zonă destinată odihnei și recreerii, urma să capete funcțiuni sportive și de odihnă, plaje ample, localitatea estivală Mamaia, cu un bulevard principal cu tramvai, hoteluri cu bună orientare, spații verzi.

„Planul de Sistematizare a Litoralului Românesc” era inspirat de gândirea britanică și noțiunea de „leisure” și urmărea trecerea de la turismul individual la turismul de masă în România. După 1956, prin voința politică a epocii, turismul a devenit o activitate dinamică și a apărut ideea „salbelor de stațiuni balneo-climaterice”.

Litoralul Mării Negre a devenit laboratorul și aventura, experimentul, și a fost ținta unui efort național timp de două decenii. De-a lungul unei coaste de circa 70 km cu puține centre locuite, cu o populație de o mare bogăție etnică, cu zone sălbatice și numeroase vestigii arheologice, cu cazinouri interbelice și reședințe princiare părăsite, Operațiunea Litoralul a fost exceptată de la legile economice și sociale care guvernau viața de zi cu zi a românilor.

România socialistă a dorit, prin acest proiect, să se individualizeze și să rivalizeze cu vestitele riviere europene. S-a dorit ca proiectul să aducă un suflu proaspăt și a fost încredințat unor foarte tineri arhitecți și ingineri care de-abia terminaseră facultatea, văzuseră în cărți arhitectura mondială, erau entuziaști, talentați și temerari. Coordonatorul lor avea 35 de ani!

Experimentul Litoral a început la Mamaia, devenită o stațiune-parc de 70 ha, cu unul dintre cele mai mari ansambluri hoteliere din Europa vremii. Ansamblul de 10 000 locuri realizat la începutul anilor ’60 marchează începutul turismului românesc. Inovația formală și funcțională însoțită de inovații tehnice si constructive au dovedit că ritmul accelerat în care se concretizau proiectele era posibil. Modelul Mamaia, rămas valabil până la sfârșitul anilor ’70, a reprezentat o cotitură în istoria arhitecturii și urbanismului românesc, a permis sincronizarea cu practica profesională din Occident, a devenit un reper național.

Amplificarea turismului „de masă” a generat, în perioada 1967-1973, un lanț de alte 6 stațiuni, fiecare cu caracter distinct: Olimp cu spectaculosul ansamblu Amfiteatru - Panoramic - Belvedere, Neptun cu zona dedicată protipendadei socialiste, Jupiter pentru familiile modeste, Venus, Saturn, Cap Aurora, pe un țărm de cca. 18 km. Li s-a alăturat și stațiunea Costinești, „capitala tineretului”.

Experimentul Litoral s-a curmat brusc, fără posibilitatea unui bilanț, din cauza cutremurului devastator din anul 1977. După cutremur, toate resursele financiare și economice, dar și preocuparea și atenția diriguitorilor, s-a concentrat pe reconstrucția capitalei țării și realizarea unui proiect grandoman, Casa Poporului.

Institutul Cultural Român de la Varșovia în colaborare cu Uniunea Arhitecților din România (UAR) și Muzeul Arhitecturii din Wrocław organizează la Wrocław, în perioada 10 iulie – 12 octombrie 2025, o amplă expoziție dedicată arhitecturii litoralului românesc – gândirii, proiectării și realizării acestuia – cuprinzând perioada 1955-1989.

_{Foto sus: Stațiunea Mamaia, în 1970 (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 238/1970)}