Campaniile militare ale lui Vlad Țepeș

Devenit celebru la 400 de ani după moartea sa, Vlad Țepeș este azi socotit printre cei mai importanți domnitori ai țărilor române. Andrei Pogăciaș ne povestește azi scurta și foarte sângeroasa trecere prin istoria lumii a acestui luptător neînfricat.

Țepeș a domnit destul de puțin, în trei reprize, dar a băgat spaima deopotrivă în sași, în inamicii săi din țară și în otomani. Foarte inventiv, de un curaj vecin cu nesocotința, extraordinar de viteaz, Vlad al III-lea și-a croit faima prin obiceiul său de a-și trage în țeapă inamicii. N-au scăpat de această soartă înspăimântătoare decât foarte puțini - pretendenții la tron proveniți din familii domnitoare, care au fost „doar“ decapitați.

Vlad Țepeș a făcut prăpăd în Transilvania și la sud de Dunăre, a avut curajul să pătrundă în Giurgiu deghizat în otoman, pentru a captura cetatea, și apoi să dea năvală în același fel în tabăra lui Mehmed al II-lea, cuceritorul Constantinopolelui, pentru a-l asasina pe sultan în mijlocul propriilor trupe. Celebrul atac de noapte de lângă Târgoviște a rămas în istorie, iar povestea luptelor dintre Mehmed și Țepeș a ajuns subiect de serial pe Netflix.

Extraordinara poveste a unui domnitor fără pereche de curajos și sângeros, în episodul de față al „Colecționarului de Istorie“. Vezi VIDEO mai jos:

Una dintre cele mai faimoase domnii din spațiul românesc a fost cea a lui Vlad Țepeș (1431-1476). Ajuns celebru la nivel mondial pentru pedeapsa capitală pe care o acorda cu mare larghețe tuturor – pedeapsă care i-a dat și porecla –, dar și pentru rolul de vampir transilvănean „oferit” de către un scriitor irlandez ajuns în vogă, Țepeș mai este și personajul principal al multor legende din acea perioadă, deloc măgulitoare.

Vlad Țepeș a condus Valahia doar câțiva ani, în trei domnii distincte, dar experiențele sale militare nu au avut loc doar ca voievod al Valahiei, ci și pe post de comandant în Moldova și Ungaria, în anii săi de exil. După ce a învățat bazele tacticii militare la curtea tatălui său și probabil în perioada cât a fost ostatic de lux în Imperiul Otoman, și-a îmbunătățit cunoștințele și experiența practică în luptele pentru propriul său tron și în armatele hârșite în lupte ale domnului moldovean Bogdan al II-lea și ale marelui comandant de oști, voievod al Transilvaniei și guvernator al Ungariei, Iancu de Hunedoara.

Prima domnie

În octombrie 1448 a trecut Dunărea la Giurgiu cu ajutor otoman – mai ales akinjii – și a luat tronul muntean, în timp ce domnitorul de drept, Vladislav al II-lea, era plecat din țară, sprijinindu-l pe Iancu de Hunedoara în campania acestuia din Kosovo. În noiembrie, după groaznica înfrângere a creștinilor în această bătălie, Vladislav al II-lea s-a întors cu trupe muntene și moldovene din campanie și l-a răsturnat pe Vlad. Domnise pentru doar o lună și, din nefericire, nu există detalii despre luptele sale din această perioadă.

Exilul

Din octombrie 1449 până în octombrie 1451, Vlad s-a refugiat în Moldova, unde a putut fi martorul intrigilor și al luptelor pentru putere din această țară, la curtea rudelor sale. Acum a învățat cu siguranță cel mai temeinic ce însemna politica zonei, cum interferau interesele Poloniei, ale Ungariei și ale Imperiului Otoman în arealul carpatic. Este foarte probabil să fi fost martor sau poate chiar luptător în bătălia de la Crasna, din 1450, dintre moldoveni și armata polonă invadatoare. Împreună cu vărul său, viitorul domnitor Ștefan cel Mare, s-a refugiat la Iancu de Hunedoara, în Transilvania, după ce domnul moldovean Bogdan al II-lea, tatăl lui Ștefan, a fost asasinat. La curtea lui Iancu, tânărul Vlad a avut cu siguranță ocazia să cunoască mulți comandanți cu foarte multă experiență și să învețe de la ei.

În 1452, la ordinele domnului muntean Vladislav, a avut loc un atentat asupra vieții lui, dar a reușit să scape. În același timp, Iancu a dat ordin expres orașului Brașov de a-i oferi orice fel de ajutor lui Vlad, dacă acesta ar fi încercat să-și recupereze coroana. La începutul lui 1453, în împrejurări neclare, Vlad a fost expulzat în Moldova, dispărând din documente timp de aproape doi ani. În 1455, Iancu de Hunedoara îl primește înapoi și îi dă un post de comandă în armata sa.

A doua domnie

În 1456, în timp ce Iancu de Hunedoara se pregătea să meargă la Belgrad pentru a se lupta cu armata otomană comandată de sultanul Mahomed al II-lea Cuceritorul, Vlad comanda trupele lăsate să păzească pasurile montane dintre Valahia și Transilvania, în zona săsească. După vestea marii victorii creștine, la sfârșitul lui iulie sau începutul lui august, Vlad a trecut din nou Carpații și și-a recâștigat tronul. Din păcate, nici de această dată nu avem informații despre cum s-au derulat evenimentele. În jurul datei de 15 august, Vlad era noul voievod, iar una dintre primele lui acțiuni în noua postură a fost să-l execute public pe Vladislav al II-lea.

Epurările interne

Imediat, a cerut ajutor militar – „200 sau 100 sau 50 de oameni aleși” – de la orașul săsesc Kronstadt/Brașov pentru a rezista presiunii otomane de a face raiduri în Transilvania. Ideea scrisorii trimise (și motivația cererii) era că nu va fi în stare să reziste presiunii otomane și că, dacă nu este sprijinit, va fi nevoit să le permită otomanilor să treacă prin Valahia și poate chiar să li se alăture în campanii de jaf în Transilvania. Zona săsească ar fi fost prima lovită și ar fi avut cel mai mult de suferit. Fiindcă Regatul Ungar era în agitație după moartea lui Iancu și execuția fiului său cel mare, Vlad nu putea să se aștepte însă la niciun ajutor militar concret, astfel încât a fost nevoit să devină vasal al turcilor și să facă exact ce îi spuneau aceștia.

Între timp, a început să execute numeroși boieri, fapt care, probabil, a scăzut forța și eficiența armatei voievodatului. Probabil acum a avut loc acel scurt război civil amintit de documente, când Vlad a învins, după o serie de lupte, opoziția boierească și a executat familii întregi ale opozanților săi, în demonstrații publice de cruzime pură. După ce a reușit să își stabilizeze poziția pe tron, a trimis sprijin militar – câteva mii de soldați, precizează sursele – vărului său Ștefan, care a reușit să ia tronul Moldovei după cel puțin două bătălii contra lui Petru Aron, în aprilie 1457.