„Al Doilea Război Mondial cu Tom Hanks”, în luna mai, la HISTORY Channel
De 80 de ani încoace, Al Doilea Război Mondial este cel mai devastator și definitoriu conflict din istoria omenirii. „Al Doilea Război Mondial cu Tom Hanks” (titlul original: World War II with Tom Hanks), difuzat de HISTORY Channel în mai 2026, este un documentar care reexaminează războiul prin prisma noului secol.
Prezentată pe parcursul a 20 de ore și ghidată de Hanks (a cărui pasiune de o viață pentru acest subiect a modelat unele dintre cele mai profunde reprezentări cinematografice ale conflictului), seria surprinde războiul în ansamblul lui: de la ascensiunea fascismului în Europa și căderea Berlinului, până la Pearl Harbor, Hiroshima și pacea fragilă care a urmat, informează un comunicat al HISTORY Channel.
Fiecare episod dezvăluie noi dimensiuni ale conflictului: deciziile care au modelat câmpul de luptă, rețelele invizibile care au susținut efortul de război și consecințele care continuă să ne modeleze lumea și astăzi. „Al Doilea Război Mondial cu Tom Hanks” este relatarea definitivă a acestui moment istoric, perfectă pentru noua generație – un portret amplu și profund uman despre cum lumea modernă a fost forjată în focul unui război global.
Documentarul începe pe 26 mai, cu primele 2 episoade, urmând ca restul de 8 să fie difuzate săptămânal.
Cum explici asta?
Cum explici asta? (titlul original: The Proof is Out There) este o serie-documentar care analizează cele mai misterioase secvențe video, fotografii și înregistrări audio din istorie, cu OZN-uri, fenomene naturale ciudate și nu numai. Gazda – jurnalistul Tony Harris – nu doar prezintă materialele, ci le și analizează, apelând adesea la specialiști sau folosind tehnici noi de analiză computerizată.
Este acel OZN triunghiular real? Se mișcă precum aeronavele cunoscute din istorie, inclusiv bombardierele secrete Stealth (dacă faci o analiză comparativă)? Când celebra secvență cu Bigfoot (filmată de Patterson și Gimlin, în 1967) este mărită și trecută prin filtre speciale, putem observa detalii care să confirme sau să infirme dacă animalul respectiv este real? Fiecare episod de 30 de minute se încheie cu un verdict, care oferă cea mai plauzibilă explicație pentru ce am văzut/auzit, de fapt, în imaginile foto/video sau în înregistrările audio.