Monica Lovinescu, cea mai importantă voce feminină a exilului românesc
Monica Lovinescu s-a născut la 19 noiembrie 1923, în București, fiind unicul copil a criticului literar Eugen Lovinescu și a profesoarei Ecaterina Bălăcioiu.
A crescut într-o familie cu aplecare către lumea literelor, între verii săi numărându-se prozatorul Anton Holban, scriitorul Vasile Lovinescu și dramaturgul Horia Lovinescu. A început să scrie din copilărie, debutând la vârsta de opt ani, în 1931, cu basmul „Romanul păpușilor” în revista „Dimineața copiilor”. În aceeași publicație i-au apărut „Însemnările d-rei Monica Lovinescu” (1932) și „Mama mea” (1936), iar în revista „Vremea” nuvele și schițe, sub pseudonimul Ioana Tăutu. În 1942, an în care a terminat Liceul „Notre Dame de Sion” din București, a publicat o altă proză – „Stanca” – în „Revista scriitoarelor şi scriitorilor români”, iar un an mai târziu i-a apărut romanul „În contratimp” în „Revista Fundațiilor Regale”. După ce a obținut licența în Litere la Universitatea din București (1946), Monica Lovinescu a lucrat ca asistentă a lui Camil Petrescu în cadrul seminarului de teatru condus de acesta, notează Arhivele Naționale ale României (ANR), pe pagina de Facebook a instituției.
După instaurarea regimului comunist în România, în septembrie 1947, a plecat în Franța ca bursieră a statului francez, iar în primele zile ale anului 1948 a cerut azil politic. În Franța a scris articole și studii despre literatura română și despre ideologia comunistă care aservise România, publicând în numeroase reviste franceze, dar și în cele românești din exil. Este autoarea capitolului despre teatrul românesc din „Histoire du Spectacle” (Encyclopédie de la Pléiade, Gallimard, 1965). A tradus în franceză texte românești sub pseudonimele „Monique Saint-Côme” și „Claude Pascal”, cel mai cunoscut fiind romanul „La Vingt-cinquième heure” („A douăzeci și cincea oră”) de Constantin Virgil Gheorghiu.
Monica Lovinescu (© ANR, fond Președinția Consiliului de Miniștri - Serviciul Special de Informații, d. 153/1941, f. 78)
Monica Lovinescu a fost căsătorită cu poetul, publicistul și omul de radio Virgil Ierunca. Cuplul Lovinescu-Ierunca a fost în legătură cu figurile importante ale exilului românesc, locuința lor pariziană devenind un centru și pentru scriitorii aflați în vizită la Paris. Prin publicitatea făcută disidenților români în presa internațională, Monica Lovinescu și Virgil Ierunca au contribuit la ameliorarea tratamentului acestora de către autoritățile de la București.
În perioada 1951-1974 a colaborat la emisiunea în limba română a Radiodifuziunii Franceze, precum și la redacția centrală a emisiunilor pentru Europa răsăriteană. A fost una din cele mai cunoscute voci ale postului anticomunist Radio Europa Liberă, unde a realizat, printre altele, emisiunea „Teze și antiteze”. Mama sa a sfârșit în închisorile staliniste, fapt care a marcat-o pentru tot restul vieții.
Agresată la ordinele lui Nicolae Ceaușescu
În 1977, în ajunul sosirii la Paris a lui Paul Goma, pentru a cărui eliberare militase, Monica Lovinescu a fost agresată, în curtea casei sale din Paris, de doi agenți palestinieni trimiși de Securitate la ordinele lui Nicolae Ceaușescu. A fost transportată în stare de comă la spital, dar după cinci zile a părăsit clinica, pentru a participa la conferința de presă a lui Paul Goma la televiziunea franceză și pentru a denunța agresiunea la microfonul Europei Libere.
O parte din cronicile literare radio difuzate de Monica Lovinescu au apărut în volumul „Unde scurte” (editura „Limite”, Madrid, 1978). Din anul 1990, editura Humanitas i-a publicat cărțile, jurnalul și volumele de studii și articole citite la Radio Europa Liberă.
A încetat din viață la 20 aprilie 2008, la vârsta de 85 de ani, în spitalul Charles-Richet de la Villiers-le-Bel, în apropiere de Paris. Urnele cu cenușa Monicăi Lovinescu și a lui Virgil Ierunca au fost aduse în România și depuse în cripta familiei de la Cimitirul Grădini din Fălticeni.
Monica Lovinescu și-a donat casa din Paris statului român, pentru a deveni un loc de studiu și de găzduire pentru cercetători și bursieri români.
Pentru întreaga sa activitate de ziaristă și critic literar, Monica Lovinescu a fost distinsă cu Diploma de Onoare pe anul 1987 a Academiei Româno-Americane de Științe și Arte. În 1999 i s-a conferit ordinul Steaua României în grad de Cavaler, iar în 2008 a fost decorată post-mortem cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Ofițer. Anul trecut s-a sărbătorit Centenarul Monica Lovinescu.
Monica Lovinescu, cea mai importantă voce feminină a exilului românesc, scria în lucrarea sa „Jurnal esențial”: „O viață nu e o biografie, ci o suprapunere de clișee biografice. Cele mai multe nesemnificative [...] Nu se poate să te povestești fără a pune în chestiune certitudinea acestei povestiri. Evanescența nu numai a amintirilor, dar și a persoanei care și le deapănă”.
La Arhivele Naționale ale României păstrează Colecţia Lovinescu-Ierunca, care a fost donată în anul 2012 de către istoricul Mihnea Berindei. Documentele fac parte din arhiva personală a soţilor Monica Lovinescu-Virgil Ierunca şi conține materialele care au stat la baza emisiunile de la Radio Europa Liberă.
Vezi mai multe fotografii pe pagina de Facebook a Arhivelor Naționale ale României.
Foto sus: Monica Lovinescu la Paris, în 1994 (© Gerard cohen / Wikimedia Commons)