Eugen Aburel - un doctor luat în colimator de Securitate
În panoplia personalităților din domeniul medical românesc mai puțin cunoscute de posteritate se află doctorul Eugen Bogdan Aburel. S-a născut într-o familie de armeni la 23 ianuarie 1899 în Galați.
Mama acestuia a fost descendentă din familia mitropolitului Veniamin Costache1. Succint, primii ani din viața sa se pot prezenta astfel: a absolvit Liceul „Vasile Alecsandri” din Galați în 1917, urmat de o școală militară de artilerie la Botoșani, iar după acest stagiu militar a primit gradul de sublocotenent, după care a intrat în rezervă2.
Paris, 1921
După absolvirea Facultății de Medicină și Farmacie din Iași, a obținut titlul de doctor în medicină și chirurgie, în cadrul aceleiași Universități, în anul 1923, cu teza intitulată „Contribuțiuni la tratamentul infecției puerperale”3. Doctorul Eugen Aburel s-a remarcat prin faptul că, în 1921, la Reuniunea de la Paris a Societății de Obstetrică și Ginecologie, a fost primul medic care a propus analgezia peridurală cu doză unică de anestezie injectată printr-un cateter, pentru diminuarea durerilor la naștere.
În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, doctorul Aburel a îngrijit într-un mod exemplar populația din capitala Moldovei, merit care i-a fost recunoscut oficial prin acordarea Ordinului „Regina Maria”4.
Sfârșitul războiului l-a găsit stabilit la București, domiciliat pe strada Gr. Alexandrescu nr. 14, unde a oferit și consultații private. La București s-a remarcat ca medic al maternităților spitalelor Filantropia, CFR, Witting, Colțea și Polizu.
De asemenea, din anul 1951 până în 1969 a fost profesor universitar la Catedra de Clinică Obstetricală și Ginecologie a Institutului de Medicină și Farmacie din București. Probitatea profesionalismului este dată de faptul că, între anii 1952-1969, a condus Clinica Filantropia din București, iar pe plan extern a fost președinte de onoare al Congreselor mondiale de obstetrică și ginecologie de la Montreal (1958) și Viena (1965)5.
Luat în colimator de Securitate
Odată cu instaurarea regimului comunist în România începe perioada „apărării cuceririlor revoluționare ale poporului”. Societatea românească s-a împărţit în două tabere antagonice, poporul și dușmanii săi. Aceștia din urmă proveneau din vechea elită intelectuală a României, iar meritele lor personale, recunoscute uneori în întreaga lume, nu i-au ferit de „brațul armat” al Partidului Muncitoresc Român. Concret, în adevăratul stil NKVD-ist, aceștia erau supuși unui filaj brutal, însoțit deseori de presiuni fizice și morale, care culminau uneori cu arestarea.
Într-o situație asemănătoare s-a regăsit și doctorul Eugen Aburel, care nu a scăpat de „vigilența revoluționară”, suspiciunile Securității fiind motivate de legăturile pe care acesta le-a avut cu doctori din lumea liberă6.
Astfel, într-o notă a Securității de la sfârșitul anului 1959 s-a afirmat că, în urma interceptării corespondenței profesorului, apăreau nume remarcabile în domeniul obstetricii din Occident (Franța, Italia, SUA, Mexic, Noua Zeelandă, Olanda)7. Printre aceștia se afla și dr. Gerard Mihail Cioc, român refugiat în Buenos Aires, organizator al emisiunii „Ora românească” în Argentina.
Dar Securitatea l-a luat în vizor pe doctorul Eugen Aburel și din pricina apartenenței politice a apropiaților săi, unii dintre aceștia fiind adepți ai mișcării legionare sau ai Partidului Național Țărănesc. Cel mai cunoscut dintre aceștia, asociat cu numele profesorului, în mai multe note ale Securității, a fost dr. Spiridon Poleacu, care a deținut funcția de primar al Iașiului8 în perioada guvernării legionare.
Spre norocul profesorului Aburel, în anul 1964, urmărirea informativă a acestuia a devenit una operativ-pasivă, în documentele Securității fiind menționat: „Având în vedere că este un medic renumit în specialitatea sa, iar corespondența purtată cu străinătatea se referă la relații de familie sau diverse studii medicale, propunem să se aprobe trecerea sus-numitului în evidența operativă pasivă”9.
„Cred că Aburel nu mai poate rămâne în postul de șef de catedră”
În atmosfera acelor vremuri, mediul universitar a fost și el contaminat de delațiuni. Acest aspect poate fi remarcat din solicitarea adresată la 22 iulie 1959 probabil conducerii organizației de partid din cadrul IMF București de către profesorul Theodor Burghele împotriva profesorului Aburel. La acea vreme, Theodor Burghele deținea funcția de rector al Institutului de Medicină și Farmacie din București.
Profesorul Burghele fusese absolvent al Facultății de Medicină din Iași (1922-1928), ca apoi să se specializeze la Clinica de Urologie din Viena (1930-1931). A deținut, pe rând, unele dintre cele mai distinse portofolii: ministru al Sănătății între 1972-1975, președinte al Academiei Republicii Socialiste România și medicul personal al lui Nicolae Ceaușescu10.
Astfel, profesorul Burghele a înaintat în anul 1959 un raport cu un destinatar neprecizat, posibil către structurile de conducere ale partidului. În acest raport se specifica faptul că profesorul Aburel ar fi avut unele ieșiri cu totul „necorespunzătoare”.
Potrivit documentelor dosarului Fond Informativ nr. 376754 din arhivele CNSAS, la una dintre ședințele universitare, doctorul Aburel precizase că „nu oricine poate fi asistent, ci numai acei ce au o anumită educație, cunosc mai multe limbi și au un potențial biologic evident”. Concluzia profesorului Theodor Burghele a fost una tranșantă: „Cred că Aburel nu mai poate rămâne în postul de șef de catedră”. Cu toate acestea, profesorul Aburel a făcut parte din Catedra de obstetrică-ginecologie până în anul 1969.
***
Ca recunoaștere a anilor de muncă în domeniul anesteziei peridurale, profesorului Aburel i-a fost decernat Ordinul „Les Palmes Academiques” din partea guvernului francez, în anul 1973, fiind primul român care a primit această înaltă distincție11.
Până la moartea sa, survenită pe 16 decembrie 1975 la București, Eugen Aburel a reprezentat școala medicală românească în mediul universitar de specialitate, propunând tehnici medicale utilizate în continuare în medicină.
Acest articol a fost publicat în numărul 241 al revistei Historia, disponibil în format digital pe paydemic.com.
Foto sus: Filă din dosarul deschis pe numele doctorului Eugen Aburel (dreapta): invitaţie la un congres internaţional pe teme de fertilitate şi sterilitate, organizat la Rio de Janeiro, în 1962
Note
1 Bogdan Căuș, Figuri de armeni din România, Ediția a II-a, Ed. Ararat, București, 1998, p. 9.
2 ACNSAS, I. 376754, f. 26.
3 Camelia Toporaș, Rocsana Irimia, Otilia Badea, Mihaela Bute, Tena Bezman, Oameni în memoria Galațiului, Coordonator prof. Zanfir Ilie, ed. Axis Libri, Galați, 2011, p. 437.
4 ACNSAS, I. 376754, f. 26.
5 Camelia Toporaș, Rocsana Irimia, Otilia Badea, Mihaela Bute, Tena Bezman, op.cit., p. 438.
6 ACNSAS, I. 376754, f. 82.
7 Ibidem, f. 12.
8 Ibidem, f. 41.
9 Ibidem f. 122.
10 Lucian Predescu, Enciclopedia României, Ed. Saeculum Lo., București, 1999.
11 Camelia Toporaș, Rocsana Irimia, Otilia Badea, Mihaela Bute, Tena Bezman, op.cit., p. 437.