Zorii Revoluţiei Române. Ultimul episod. Gorbaciov, în decembrie 1989: „Sunteţi mulţumit, tovarăşe Ceauşescu?“
În primele zile ale lui decembrie 1989, şefii ţărilor comuniste s-au întâlnit la Moscova. S-au discutat problemele statelor din blocul comunist, printre care şi chestiunea veche a invaziei Cehoslovaciei de către trupele Tratatului de la Varşovia în 1968. Acesta a fost subiectul care a stârnit schimbul de replici acide dintre Mihail Gorbaciov şi Nicolae Ceauşescu:„Pe problema asta nu vom ajunge niciodată la un acord“. „Cu asta sunt de acord“.
După întâlnirile de la Moscova, în perioada 3-4 decembrie 1989, aparatul de măsuri active al blocului sovietic a continuat să disemineze rapoarte despre dialogul lui Ceauşescu cu Gorbaciov, în care liderul român refuzase să accepte orice culpabilitate a României pentru invazia din Cehoslovacia, în 1968, ca o renunţare la politica de peste 20 de ani de condamnare a doctrinei Brejnev şi a practicii intervenţiilor militare străine. Nevoit să facă faţă instituţiilor conservatoare conduse de armată în încercarea sa de a elimina din politica sovietică şi ultimele vestigii ale doctrinei Brejnev, Gorbaciov voia, fireşte, să răspundă presiunilor populare pentru retragerea forţelor sovietice, păstrând pe cât posibil o imagine cât mai bună a URSS. Iar realitatea „crudă“ adusă în prim-plan de liderul român ameninţa să-i submineze aceste eforturi.
Dezacordul
Raportul acestei întâlniri, inclus în buletinul CIA, „National Intelligence Daily“, nu indică poziţia României. Dar informaţiile privind „sincerul schimb de opinii“ între liderul român şi cel sovietic a fost interpretat ca fiind datorat opoziţiei manifestate de Ceauşescu faţă de reformă – o explicaţie plauzibilă, date fiind diferendele intens popularizate pe această temă între Moscova şi Bucureşti. Autorităţile sovietice şi cele ale Pactului au „întors“ cu un succes deosebit evidentul dezacord de la întrunirea din decembrie 1989, ca fiind cauzat de pretinsa susţinere acordată de liderul român invaziei în Cehoslovacia din 1968.
Ironia
Presa franceză, spre exemplu, relata că în vreme ce URSS, Bulgaria, Polonia, RDG şi Ungaria îşi ceruseră toate „scuze pentru acţiunea lor“ de invadare a Cehoslovaciei în 1968, „Ceauşescu, ale cărui trupe nu au luat parte la intervenţie, nu a condamnat-o“, sugerând astfel că regimul din România considera acum invadarea Cehoslovaciei justificată. Analiştii americani au căzut în aceeaşi capcană, remarcând doar ironia faptului că Ceauşescu – singurul care a denunţat invazia atunci când aceasta s-a produs – acum „nu a fost de acord cu declaraţia despre acţiunea din Cehoslovacia, din 1968“. „Întreruperea ilegală a procesului democratic în Cehoslovacia a avut consecinţe pe termen lung. Istoria ne-a arătat cât este de important, chiar şi în cele mai complexe situaţii internaţionale, să utilizăm mijloacele politice pentru soluţionarea oricăror probleme, şi să respectăm cu stricteţe principiile suveranităţii, independenţei şi neamestecului în treburile interne ale altor state, în concordanţă cu preceptele Pactului de la Varşovia“, declarase liderul de la Kremlin, Mihail Gorbaciov. Ironia consta în faptul că toţi analiştii americani au crezut că România renunţase la politica ei veche de un sfert de secol şi că relaţia ostilă sovieto-română se păstra intactă doar când cele două părţi îşi asumau roluri diametral opuse.