Zhawar – muntele care a învățat Uniunea Sovietică limitele puterii

În primăvara anului 1986, într-o regiune aridă și aparent lipsită de importanță de la granița Afganistanului cu Pakistanul, s-a consumat una dintre cele mai revelatoare confruntări ale Războiului Rece. Nu a fost o bătălie decisivă pe hartă, nu a schimbat frontiere și nu a adus o capitulare oficială. Dar a demonstrat, poate mai clar decât oricare alta, de ce Afganistanul avea să devină „cimitirul imperiilor”.

Baza mujahedină de la Zhawar, săpată în stâncă, apărată de munte și de voința unor oameni care nu aveau unde să se retragă, a pus în dificultate una dintre cele mai mari mașinării militare ale secolului XX. De două ori.

Afganistanul, o țară în pragul imploziei

La sfârșitul anilor ’70, Afganistanul nu mai era un stat funcțional. Revolta se extinsese rapid în mediul rural, iar regimul comunist instalat la Kabul supraviețuia mai degrabă pe hârtie decât pe teren. Hafizullah Amin, liderul Republicii Democrate Afganistan, își pierduse sprijinul armatei, care se dezintegra sub presiunea dezertărilor și a conflictelor interne.

Pentru Uniunea Sovietică, situația era alarmantă. Un stat aliat risca să se prăbușească la granița sudică a imperiului. Soluția aleasă a fost una clasică pentru secolul XX: intervenția militară directă.

Crăciunul care a schimbat istoria Afganistanului

În noaptea de 25 decembrie 1979, trupele sovietice au trecut granița. Două zile mai târziu, Kabulul devenea scena unor lupte sângeroase. Asaltul asupra Palatului Tajbeg s-a încheiat cu execuția lui Amin, a familiei sale și a cercului său apropiat. În locul său a fost instalat Babrak Karmal, un lider obedient Moscovei.

Pentru mulți afgani, momentul a fost perceput nu ca o „salvare”, ci ca o ocupare străină. Rezistența armată s-a extins rapid. Grupările mujahedine, inițial fragmentate, au început să coopereze, alimentate de dezertori din armata afgană și sprijinite logistic din Pakistan.

Un război care nu se câștigă cu tancuri

Până la mijlocul anilor ’80, liniile de forță ale conflictului erau clare. Sovieticii și guvernul DRA controlau orașele. Mujahedinii controlau satele, munții și rutele invizibile de aprovizionare.

Strategia Moscovei a devenit una de uzură totală: distrugerea satelor, a culturilor agricole, a turmelor de animale. Ideea era simplă și cinică: dacă populația rurală era distrusă, rebelii rămâneau fără sprijin. Dar Afganistanul nu era o țară care să se lase „secătuită”.

Click aici pentru continuarea articolului pe turismistoric.ro