Zeița Afrodita, idealul feminităţii divine

În cazul pantheonului grecesc, feminitatea este celebrată la cel mai înalt nivel. Capricioase, irezistibile, furioase, înţelepte sau timide, în Atena, Artemis, Demetra, Hera, Persephona sau Afrodita se oglindesc idealurile, dorinţele, emoţiile și creativitatea lumii grecești.

În spatele acestor divinităţi regăsim transpunerea sentimentelor umane și idolatrizarea lor. De altfel, zeii greci nu sunt perfecţi, am putea chiar spune că sunt similari pământenilor, păcătuiesc de aceleași emoţii: urăsc, sunt geloși, mânioși și invidioși, adesea triști, iubesc și se bucură.

Idelul feminităţii divine pentru greci rămâne Afrodita. Este de ajuns să ne gândim la răspunsul pe care muritorul Paris l-a dat cu ocazia concursului de frumuseţe dintre Atena, Hera și zeiţa iubirii. Nici promisiunea unei domnii peste întreaga Asie, nici slava și biruinţa în războaie nu au putut să-l oprească pe tânărul prinţ troian din decizia de a-i oferi Afroditei titlul de cea mai frumoasă zeiţă, primind, desigur, în dar pe cea mai splendidă dintre muritoare, pe Elena.

Afrodita, numele tău e armonie

Născută din spuma mării, purtată de Zefir, zeul vântului de vest, către malurile insulei Cipru, Afrodita este prezentată matură și irezistibilă din primele momente ale existenţei sale. Acesteia i-a fost dăruită forţa cosmică a iubirii, înţeleasă aici în sens înalt, adică forţa care aduce oamenii împreună, cea care mișcă lucrurile pământene.

De aceea nu trebuie să ne surprindă faptul că magistraţi, regi, oficiali ai statului, ai administraţiei îi conferă Afroditei un rol important, nu pentru că aceștia ar fi avut nevoie de noroc în dragoste, ci pentru că rolul Afroditei este acela de a garanta în cadrul cetăţii armonia asupra legilor, de a aduce oamenii împreună pentru buna funcţionare a statului, pentru a proteja descendenţii polisului, pe viitori cetăţeni.

Iar legătura Afroditei cu marea, amplu cântată de Hesiod în Teogonia, de poemele și imnurile homerice, și prezentă încă de la nașterea ei, nu reprezintă doar o simplă imagine literară, ci arată felul în care bunăstatea este tot un dar al iubirii. Numeroși marinari și comercianţi dedică zeiţei ofrandele lor, pentru ca aceasta să aducă bogăţia în cetate; de altfel, marea este sursa principală de venit a grecilor.

Observăm, deci, o prezenţă a zeiţei în toate locurile-cheie ale orașului: pe acropolă, simbolizând iubirea înaltă, în agorà, unde se desfășurau toate afaceri le cetăţii, în porturile comerciale și în apropierea mării, în zone umile și bogate.

Femeile, fie cele de rând, fie cele nobile, dedică Afroditei în principal pentru a fi protejate în iubire și pentru fertilitate. Astfel, statuile, tămâia, hainele și bijuteriile pentru temple, rodiile, merele, sticluţele de parfum sau ­porumbeii reprezintă o parte din obiectele votive feminine prin care Afrodita ar fi putut fi înduplecată.

Pe ţărmul românesc al Mării Negre

În epoca arhaică, Afrodita va ajunge și pe ţărmul românesc al Mării Negre, prima oară la Histria, apoi, pe rând, evidenţe ale prezenţei zeiţei se vor regăsi și la Tomis, Callatis și la Albești. În toate aceste locuri, femei și bărbaţi dedică ofrande, timp de 900 de ani, celei mai frumoase zeiţe grecești.

Acest text este un fragment din articolul „Idealul feminin în Grecia Antică. Între literatură și realitate”, publicat în numărul 247 al revistei Historia, disponibil în format digital pe platforma paydemic.

_{Foto sus: Capul Afroditei: copie romană, din marmură, a statuii realizate de faimosul sculptor grec Praxiteles pentru Templul Afroditei din Knidos. Piesă conservată la Muzeul Luvru ‒ aici, în cadrul unei expoziţii din 2007, dedicate lui Praxiteles (© Profimedia)}