Zece spioni ruşi, arestaţi în SUA
Zece persoane au fost arestate duminică în Statele Unite, în cadrul unei ample operaţiuni împotriva unei presupuse reţele de spionaj în beneficiul Rusiei, cinci dintre ele comparând luni la New York în faţa unui judecător federal, care a decis menţinerea lor în detenţie provizorie, transmite AFP, citată de Mediafax.
Judecătorul James Cott nu i-a inculpat încă formal pe Cynthia şi Richard Murphy, Juan Lazaro, Vicky Pelaez şi Anna Chapman, dar a refuzat să îi repună în libertate, argumentând că există riscul ca aceştia să încerce să fugă.
Zece persoane au fost arestate în acest caz şi o alta este în continuare urmărită, a anunţat anterior Departamentul american al Justiţiei, într-un comunicat. Judecaţi pentru spionaj şi, în cazul a nouă dintre ei, pentru spălare de bani, cei zece riscă până la 25 de ani de închisoare, cinci ani pentru majoritatea, potrivit unui avocat.
Suspecţii afirmă că sunt americani, canadieni sau peruvieni, aşa cum se arată în două plângeri depuse împotriva lor şi care nu menţionează naţionalitea lor reală.
O tânără care s-a prezentat la Parchetul din New York luni, Anna Chapman, este o cetăţeană rusă de 28 de ani care se instalase în Statele Unite de puţin timp, demarase o afacere şi deţinea un permis de lucru care i-a fost retras sâmbăta trecută, a declarat, în urma audierii, avocatul său, Robert M. Baum.
În timpul audierii, Robert Baum a discutat de multe ori cu Anna Chapman, o tânără cu părul lung, îmbrăcată în blugi şi cu un tricou alb, tremurând de frig din cauza climatizării excesive a sălii.
Avocatul a prezentat o lungă pledoarie pentru punerea sa în libertate pe cauţiune, dar judecătorul a apreciat că, după citirea sesizării formulate de FBI (poliţia federală), "era puţin probabil ca ea să fie în totalitate nevinovată" şi a refuzat cererea apărării.
Documentul de 37 de pagini al FBI nu permite înţelegerea importanţei informaţiilor strânse, în aparenţă timp de aproape 30 de ani.
Elementele unui roman de spionaj par să se regăsească toate în acest caz:mesaje codate, bani remişi în numerar de emisari ruşi în cursul unor sejururi în ţări din America Latină, călătorii dus-întors spre Moscova, via Roma, paşapoarte false, transport şi livrare de laptopuri. Pe de altă parte, nivelul de alertă nu pare să reiasă clar, în pofida acestor elemente.
La citirea plângerii privind unii dintre presupuşii spioni, misiunea care le era încredinţată şi care consta în infiltrarea în cercuri apropiate administraţiei americane nu părea să fie cu adevărat realizabilă de aceştia.
"Centrul din Moscova i-a cerut lui Cynthia Murphy în 2010 să încerce să obţină un post care să îi permită să contacteze surse din cadrul administraţiei americane (...), dar grupul «complotorilor din New Jersey» a răspuns că Murphy se temea că i s-ar putea cere prea multe detalii privind parcursul său profesional", se arată în plângerea FBI.
Parchetul american urmează să informeze Guvernul rus în legătură cu această situaţie.
Judecătorul a fixat pentru joi următoarea audiere, când vor fi examinate cererile de eliberare sub cauţiune ale celorlalţi suspecţi. O audiere preliminară a fost anunţată pentru data de 27 iulie.