Vilayetul Hejaz - Evolutia sa in Imperiul Otoman

 Legătura dintre această regiune și Imperiul Otoman apare, când, în urma scurtului și aprigului Război Otomano-Mameluc din 1516-1517, trupele otomane ale sultanului  Selim I (1512-1520, cunoscut și sub numele de ,,Yavuz” ,adică ,,Cel Necruțător”)  le înving pe cele ale mamelucilor, ce stăpâniseră Egiptul, Siria și vestul Arabiei timp de două secole șijumătate(1250-1517).[1]

Astfel, în urma acestei victorii, Hejazul, teritoriu suzeran Sultanatului Mameluc și care se baza pe acesta pentru importurile de grâne și care era, în același timp, sub amenințarea forțelor navale portugheze(ce începuseră în acea perioadă să-și construiască imperiul colonial maritim din Asia, în urma călătoriei lui  Vasco Da Gama în India, din mai 1498), trece sub stăpânirea otomanilor.[2] 

În ceea ce privește partea de est a Arabiei, expansiunea otomană s-a putut realiza în această regiune, doar după cucerirea Irakului, un teritoriu de o importanță strategică extraordinară( întrucât stăpânirea acestuia asigura ieșirea la Golful Persic, o zonă cu o bogată activitate comercială la acea vreme, în secolele XVI-XVII)  pentru care se luptau atât soldații Imperiului Otoman, cât și cei ai Imperiului Safavid.[3] Chiar și așa, în ciuda tuturor luptelor intense duse de ambele părți, sultanul Suleyman Magnificul( conducătorul Imperiului Otoman între 1520-1566) este cel care va prelua controlul Bagdadului, și astfel al întregului Irak, în 1534, iar începând cu anul 1550, majoritatea teritoriului din regiunea Al-Hasa(care se află pe teritoriul de azi al Arabia Saudite) începe să accepte, treptat, stăpânirea otomană.[4] Totodată, această expansiune otomană are loc, într-o regiune,în care, începe și expansiunea colonială portugheză, fapt antemenționat mai sus și care vizează  capturarea regiunilor de coastă ale Bahrain-ului și Omanului, ca partea a strategiei lor de dominare a comerțului din bazinul vestic al Oceanului Indian.[5]  Tocmai de aceea, o mare parte a populației din Al Hasa îi întâmpină cu bucurie pe otomanii musulmani, temându-se de raidurile și expansiunea Imperiului Portughez în zonă. Cu toate acestea, în anii 1670, conducătorii familiei Al Humayd din tribul Banu Khalid îl alungă pe guvernatorul otoman din regiune și își stabilesc propriul lor regat.[6] Ulterior, ei și celelalte dinastii locale conducătoare din Kuweit,Qatar,Oman și Bahrain vor veni să stăpânească o mare parte a regiunii de coastă, de lângă Golful Persic. Cu toate acestea, aceste state independente vor fi atacate de către Dinastia Saud, aliată cu musulmanii adepți ai sectei wahhabite, aceste evenimente istorice de la începutul Perioadei Moderne reprezentând mecanismul declanșator, elementul necesar apariției primului stat arab modern, despre care vom vorbi în continuare.     

     Un prim moment istoric semnificativ pentru configurația geopolitică a acestei regiuni este apariția primului stat arab ( creat în jurul Wahhabiților). Așadar,  începând cu 1750, musulmanii wahhabiți, o sectă puritană a religiei musulmane , contracarată de Familia Al-Saud,[7] începe să  reprezinte o amenințare la adresa stabilității politice și sociale a Hejazului. Astfel, în 1801, în timp ce atenția Imperiului Otoman este distrasă de invazia trupelor franceze în Egipt(1798-1801), wahhabiții înfrâng forțele militare hejazite și capturează cele 2 orașe sfinte:Mecca și Medina.[8]

Sharif Pașa, guvernatorul de atunci al Hejazului, reușește,totuși, să recapete Mecca din mâinile wahhabiților, dar este în cele din urmă, învins de aceștia în 1806. În urma acestei victorii, aceștia își fac simțită prezența în regiune prin impunerea doctrinelor lor stricte, fapt care va duce, în timp, la conturarea caracterului acestui stat: unul profund religios și conservator, menționarea numelui sultanului otoman fiind strict interzisă în cadrul rugăcinilor de vineri, iar oficialii din cele 4 madhabe din regiune(școli de jurisprudență islamică) sunt demiși și înlocuiți de musulmani wahhabiți. La începutul lui 1807, liderul Armatei Wahhabite, Ibn Saud ordonă expulzarea tuturor pelerinilor și trupelor loiale Emirului de Mecca, acest fapt fiind urmat de jefuirea orașului de către acestea.  

     În cele ce urmează, Guvernul Otoman se dovedește incapabil în a se confrunta cu Wahhabiți, astfel că îi oferă această sarcină lui Muhammad Ali, primul khediv al Egiptului(1805-1849), care detașează în zonă o armată condusă de  fiul său, Tusun Pașa,aceasta reușind,să recaptureze orașele Medina și Mecca în anii 1812,respectiv 1813.[9]

Tusun moare ( cel mai probabil de febră tifoidă) în cadrul Războiul Otomano-Wahhabit(1811-1818), fiind înlocuit de fratele său mai mic, Ibrahim Pașa, care va continua războiul, acesta încheindu-se în septembrie 1818, cu victoria forțelor militare otomane și totodată, cu disoluția a ceea ce este cunoscut drept ,,Primul Stat Arab”(1740-1820).

Din 1818 până în 1845, Hejazul va fi administrat de Egipt, până când Muhammad Ali este forțat să restituie regiunea sultanului Mahmud al-II-lea (1839-1876) ca rezultat al celui de Al Doilea Război Otomano-Egiptean (1839-1841) în cadrul căruia înaintarea trupelor egiptene ale lui Muhammad Ali va fi oprită la Damasc, aceasta în schimbul promisiunii că va înceta războiul contra turcilor, primind funcția de guvernator al Siriei Mari, ce încorpora pe atunci teritoriile Siriei,Libanului și Palestinei), Osman Pașa fiind numit Guvernator al Hejazului în locul acestuia. Totodată, un alt eveniment semnificativ în afara  acestor conflicte otomano-arabe îl reprezintă călătoria realizată de exploratorul englez Richard Francis Burton la locurile sfinte pentru credincioșii musulmani din regiunea Hejaz, Mecca și Medina din perioada 1851-1853, călătorie în urma căreia, va publica, ,,A personal narrative of a pilgrimage to Al-Madinah and Meccah”(1855-1856), un jurnal de călătorie viu și captivant, ce reprezintă, practic, una dintre primele descrieri detaliate cu privire la istoria, civilizația și obiceiurile  arabilor din zonă, precum și a înfățișării geografice a Hejazului realizate de un călător european din secolul al-XIX-lea.[10]

  Un al doilea moment semnificativ din istoria modernă a acestui vilayet aI Imperiului Otoman este legat de schimbarea statutului administrativ al acestei regiuni.Așadar, la sfârșitul anilor 1860, o comisie a Imperiului Otoman este trimisă în Hejaz pentru a reorganiza provincia, aceasta cunoscând importante reforme administrative în următoarele decenii. După realizarea  acestor reforme, Hejazul este reorganizat, capătând statutul de vilayet în 1872, ca urmare a promulgării Legii Vilayetelor 8 ani mai devreme, în 1864. Astfel, provincia este divizată în 3 unități administrative: sanjak-uri,[11] kazas[12] și nahiyes[13], Mecca devenind central acestui vilayet, iar Medina și Jeddah sanjak-uri. [14]

Ca atare, structura administrativă a orașului este reformată, însă anumite schimbări realizate în restul imperiului nu sunt implementate aici. Spre exemplu, orașele Mecca și Medina sunt scutite de taxe și mai mult decât atât, chiar le sunt oferite subsidii( numite surre) pe care Trezoreria Otomană le oferă săracilor din cele 2 orașe sfinte.[15]

Cu toate acestea, în afara rezidenților din Mecca și Medina, locuitorii altor orașe și sate nu beneficiază, în acea perioadă, la sfârșitul secolului al-XIX-lea de acestea. Totodată , aceste subsidii sunt oferite și de șeicii nomazi foarte bogați ai zonei, care au însă, capacitatea ,de a întrerupe trecerea pelerinilor în această zonă. De asemenea, un alt aspect important cu privire la statutul special al Hejazului este faptul că această regiune este scutită de la realizarea serviciului militar pentru Imperiul Otoman, toate încercările de a răsturna această excepție fiiind oprite de Shariff-ul Meccăi.[16]

Chiar și așa, otomanii mențin în zonă, o garnizoană de 7000 de soldați sub comanda unor ofițeri otomani, trimiși de sultanul otoman,de la Istabul, pe lângă garda personală a sultanului de 500 de soldați. Garnizoanele propriu-zise sunt staționate în orașele Mecca și Medina, iar cele de rezervă sunt păstrate în orașele Jeddah, Yanbu și Ta’if, toate acestea fiind plasate, în mod strategic, de-a lungul Căii Ferate Hejaz. În afara acestor așezări, drumuri și alte elemente de infrastructură(precum podurile, hanurile,casele și monumetele religioase- moscheile, Sanctuarul Kaaba de la Mecca) nu se aflau sub controlul otomanillor,astfel că, dacă erai un pelerin sau explorator european deghizat aveai nevoie, de o o mică pază militară pentru a trece drumul de la Yanbu către Medina,în timp ce ruta Căii Ferate Mecca-Medina era deseori, închisă de beduini, care cereau o anumită taxă pentru a-ți permite trecerea acesteia, hoția la drumul mare precum și crimele fiind infracțiuni mai mult decât obișnuite pe aceste drumuri.

    Un al treilea și ultim moment semnificativ  din istoria modernă al acestui vilayet din Imperiului Otoman este finalizarea de către otomani a Căii Ferate Hejaz, ce lega Damascul de Medina, însă aceasta va fi serios avariată în timpul Primului Război Mondial(de acțiunea lui Lawrence al Arabiei, liderul Legiunii Arabe ce va lupta împotriva otomanilor ,ce o va bombarda în aprilie 1917). În iunie 1916, în urma Corespondenței dintre Sir Henry McMahon, Înaltul Comisar al Armatei Britanice din Egipt și Hussein Ibn Ali, Shariff-ul Meccăi, izbucnește Revolta Arabă, fapt ce marchează ruptura totală a acestei regiuni față de stăpânirea otomană ce rezistase timp de 5 secole.Totodată, cu această ocazie, Hussein se declară Rege al Hejazului.

NOTE

[1] Bernard Lewis, O istorie a Orientului Mijlociu. De la apariția creștinismului și până în prezent, Editura Polirom,Colecția Historia,Iași, 2018,  Cap.4,,Imperiile Prafului de pușcă”, pp.90-105

[2] Ibidem

[3]   Ottoman Arabia and The Holy Hejaz, 1516-1918,  written by William Ochsenwald &Virginia Tech, appeared in “Journal of global initiatives:Policy, Pedagogy,Perspective”, Vol.10, No.1, January 2016, pp 22-34 

[4] Ibidem

[5] Ibidem

[6] Ibidem

[7]Familia Al Saud- Dinastia conducătoare , fondată în cadrul Emiratului Diriyah, în 1720,cea care conduce Arabia Saudită din 1932 și până în prezent.(https://www.britannica.com/topic/Saud-dynasty )

[9] Ibidem

[10] Edward Said, Orientalismul, Editura Art,București,2018, Partea a-II-a:,,Structuri și restructurări orientaliste”,

C apitolul 4:,,Pelerini și pelerinaje, britanici și francezi”, p.269

[11] Sanjak- Unitatea administrativă de rang inferior, reprezentând un district dintr-o provincie a Imperiului Otoman, între 1299-1922(https://en.wikipedia.org/wiki/Sanjak )

[12] Kaza- Unitate administrativă de rang inferior, reprezentând un ,,sub-district” dintr-o provincie a Imperiului Otoman, între 1299-1922(  https://en.wikipedia.org/wiki/Kaza ) 

[13] Nahiye- Unitate administrativă de rang inferior, constând dintr-un număr de sate sau orașe mai mici, reunite sub conducerea unui mutesellim(guvernator), numit de către pașă(https://en.wikipedia.org/wiki/Nahiyah )

[14] Ibidem

[15] Ibidem

[16] Ibidem