VIDEO Dezbatere „Historia“: ,,Misterul” posibilului ajutor militar sovietic din decembrie 1989

📁 Revoluția din 1989
Autor: Redacția

După ce Ambasada Poloniei la Bucureşti a publicat mesajele trimise de diplomaţii polonezi despre o vizită a liderilor de atunci Ion Iliescu şi Silviu Brucan la Ambasada URSS, în care aceştia au cerut intervenţia Armatei sovietice în România, misterele Revoluţiei continuă să se adâncească.

În primul mesaj transmis pe data de 23 decembrie 1989, unul dintre diplomaţii polonezi relatează ceea ce i s-a spus de către un diplomat de la Ambasada URSS-ului la Bucureşti:1În numele Frontului Salvării Naţionale, Ion Iliescu şi Silviu Brucan au solicitat ajutor militar Ambasadei URSS, pentru că singuri nu se vor descurca. Fără să aştepte răspunsul, FSN a anunţat la TV că Ambasada a promis ajutorul.” Diplomatul precizează că URSS a răspuns că „sunt gata să acorde orice fel de ajutor cu excepţia intervenţiei trupelor.”  

Au solicitat autorităţile de atunci ajutor militar de la URSS? De ce? La aceste întrebări, dar şi la multe altele, vor răspunde istoricii Constantin Corneanu, Dan Falcan, şi Ciprian Stoleru, editor ”Historia”, într-o ediţie specială a dezbaterilor „Historia”, moderată de Ion M. Ioniţă şi transmisă de adevarul.ro, începând cu ora 11.00.

Mai multe