Unirea Bucovinei „în vechile ei hotare” cu România

Soarta războiului pe frontul de Vest a început să se schimbe din vara și mai ales din toamna anului 1918. Superioritatea Antantei în fața Puterilor Centrale devenea tot mai vizibilă. Pe 15 septembrie 1918, armatele aliate de la Salonic lansează o ofensivă împotriva Bulgariei, care la 28 septembrie solicită armistițiu.

La 6 noiembrie, Regele Ferdinand îl înlocuiește din fruntea guvernului pe Alexandru Marghiloman cu generalul Coandă, un apropiat al lui Ionel Brătianu. Două zile mai târziu, la 8 noiembrie, generalul francez Berthelot, comandantul armatei aliate de la Salonic, solicită guvernului României și Regelui Ferdinand remobilizarea armatei române și reintrarea ei în război contra Germanie:

„Cer într-un mod foarte serios ca Armata României să fie mobilizată imediat. Mai târziu va fi prea târziu”.

Pe 9 noiembrie, România trimite un ultimatum forțelor germane care ocupau țara să evacueze teritoriul românesc. La 10 noiembrie, guvernul român a declarat război Germaniei, cu mai puțin de 24 de ore înainte ca armistițiul din Vest să intre în vigoare pe 11 noiembrie, ora 11.00.

Deși ostilitățile cu Puterile Centrale se încheiaseră în mod oficial, armata română a continuat mobilizarea pentru asigurarea retragerii armatei lui Mackensen din România, restabilirea suveranității în Muntenia și celelalte teritorii, ocuparea Transilvaniei și a provinciilor promise României prin Tratatul cu Antanta semnat în 1916.

Unirea Bucovinei

Dezmembrarea Austro-Ungariei a permis și românilor din Bucovina să dispună așa cum doresc de propria soartă. La 27 octombrie 1918, are loc la Cernăuți Adunarea Națională a Românilor din Bucovina, care s-a declarat „în puterea suveranității naționale, Constituantă a acestei țări române”.

A fost format Consiliul Național Român prezidat de Iancu Flondor. În tot acest timp, ucrainienii s-au organizat în formațiuni paramilitare care au început să acționeze împotriva românilor. În asemenea circumstanțe, Consiliul Național Român solicită guvernului României protecția.

Divizia 8 infanterie română, comandată de generalul I. Zadik, intră în Bucovina, unde se bucură de o primire călduroasă din partea locuitorilor și împiedică un eventual atac al legiunilor ucrainiene. La 12 noiembrie, Consiliul Național Român și asumă rolul de Adunarea Constituantă și creează un guvern condus de Iancu Flondor.

Acest guvern convoacă la 28 noiembrie Congresul General al Bucovinei, unde vor participa Consiliul Național Român, Consiliul Național german și polon, populația ucrainiană fiind reprezentată de 13 primari și delegați de unde ea forma majoritatea. În unanimitate, Congresul a votat „unirea necondiționată și pe veci a Bucovinei în vechile ei hotare, până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României”.

Acest text este un fragment din articolul „România în Primul Război Mondial”, publicat în revista Historia Special nr. 25, disponibilă în format digital pe paydemic.com.

_{Foto sus:  Ziarul „Glasul Bucovinei” din 29 noiembrie 1918 anunță Unirea Bucovinei cu România (© Muzeul Virtual al Unirii)}