Un mogul comunist al presei capitaliste interbelice

Deşi unii istorici îl consideră fie un precursor al lui Rupert Murdoch, fie un rival al lui Goebbels, pentru mulţi, numele lui Willi Munzenberg nu spune mai nimic. Cu toate acestea, în perioada interbelică, acest comunist german şi leninist convins a fost cel mai performant agent de influenţă al Cominternului, în Europa Occidentală. Propaganda sa în favoarea URSS şi a lui Stalin a îmbinat cu mult succes manipularea subtilă cu persuasiunea comercială, divertismentul cu politica, energia cu inventivitatea. Toate acestea, în condiţiile în care nu a avut la dispoziţie instrumentele coercitive şi de cenzură ale statului totalitar.

Născut pe 14 august 1889 la Erfurt, în cel de-Al Doilea Reich, Munzenberg a avut un tată beţiv şi o copilărie afectată de sărăcie, fugind de acasă la vârsta de 11 ani. Încă din adolescenţă, în timp ce-şi căuta diferite slujbe, a fost atras în Partidul Social-Democrat German, ajungând în timpul Primului Război Mondial în Elveţia, la Berna şi la Zürich;acolo i-a cunoscut pe Leon Troţki şi pe Vladimir Ilici Lenin şi a intrat în cercul lor restrâns de simpatizanţi apropiaţi. A fost cucerit de ideile lui Lenin, votând alături de acesta în cadrul conferinţei de la Zimmerwald din 5-9 septembrie 1915;Munzenberg ajunsese deja atunci secretar al Internaţionalei Tineretului Socialist.   

Creator al aşa-numitului „Trust Munzenberg”

Devotat leninismului, Munzenberg s-a implicat foarte serios în formarea Partidului Comunist German şi a Internaţionalei Tineretului Comunist, participând, începând din 1920 şi până în 1936, la congresele Cominternului, de la Moscova. În campaniile sale de propagandă internaţională, a folosit intens, drept platformă de lansare şi susţinere, diferite organizaţii cu profil militant, pe care le-a înfiinţat sau revitalizat precum:Ajutorul Muncitoresc Internaţional, Prietenii Rusiei sovietice, Liga mondială împotriva imperialismului sau Comitetul Internaţional de Ajutorare a Victimelor Fascismului. 

În acelaşi timp, a înfiinţat mai multe publicaţii, case de editură sau de film, coagulate în aşa-numitul „Trust Munzenberg”;porecla sa berlineză de „Milionarul roşu” era justificată prin sumele mari pe care le manevra Munzenberg, care, în pofida originii sale proletare, afişa un stil de viaţă luxos (apartament, limuzină, haine scumpe, restaurante). Până la fuga sa din Berlin la Paris, pentru a scăpa de violentele represiuni anti-comuniste declanşate de nazişti după incendierea Reichstagului, la 27 februarie 1933, Munzenberg a fost considerat adevăratul rival al lui Goebbels în ­materie de propagandă. Cu toate acestea, după norocoasa sa evadare din Germania devenită peste noapte nazistă (la 30 ianuarie 1933), Munzenberg a mai reuşit o semnificativă lovitură de imagine anti-nazistă şi pro-comunistă, prin organizarea la Londra, în 4-19 septembrie 1933, a unui contra-proces al incendierii Reichstagului, prin care l-a anulat propagandistic pe cel regizat de Göring la Berlin. 

Un „milionar roşu” devorat de propriii săi stăpâni

La cel de-al şaptelea Congres al Cominternului de la Moscova, din 1935, în care a fost introdusă de către Stalin linia politică a fronturilor populare, organizaţia lui Munzenberg, Ajutorul Muncitoresc Internaţional, a fost dizolvată, iar resursele sale înghiţite de organizaţia sovietică similară, Ajutorul Roşu, controlată de NKVD. 

Până în octombrie 1936, când a reuşit cu greu să scape de arestare la Moscova, Munzenberg i-a fost loial lui Stalin, deşi era la curent cu crimele acestuia. Ulterior, Stalin, care începuse deja teroarea marilor epurări, l-a acuzat de troţkism şi a încercat să-l ademenească din nou la Moscova prin intermediul lui Walter Ulbricht şi al lui Gheorghi Dimitrov, pentru a-l aresta. 

Demisionând în martie 1939 din Partidul Comunist German, Munzenberg şi-a motivat decizia într-un articol din noul său ziar „Die Zukunft” (Viitorul):şi-a reafirmat credinţa în valorile tradiţionale ale comunismului şi ale principiilor leniniste, dar l-a declarat public pe Stalin a fi adevăratul duşman;după care şi-a continuat, tot la Paris, o intensă activitate anti-stalinistă şi anti-fascistă, prin organizaţia de ajutorare a victimelor fascismului. 

În iunie 1940, sub ameninţarea apropierii trupelor germane, Munzenberg a trebuit să fugă din Paris, fiind arestat în sudul Franţei, ca rezident german, de autorităţile guvernului Daladier;a evadat din lagărul militar francez, dar, după câteva zile, a fost găsit strangulat într-o pădure lângă Grenoble, asasinat, probabil, de agenţii NKVD din ordinul lui Stalin. Cu puţin timp înainte, pe 20 august 1940, în Mexic, Leon Troţki fusese la rândul său asasinat de agentul NKVD acoperit, Ramon Mercader. Munzenberg, la fel ca şi Zinoviev sau Kamenev (epuraţi şi executaţi în 1936), dar mai ales la fel ca Troţki, făcuse parte din vechea gardă bolşevică a lui Lenin, pe care Stalin trebuia să o elimine fizic pentru a-şi asigura puterea nelimitată. 

Manipularea „clubului inocenţilor”

Willi Munzenberg a desfăşurat o gamă diversă de activităţi în beneficiul Cominternului şi al URSS, scriind articole şi cărţi;iniţiind şi conducând organizaţii internaţionale militante;ţinând întruniri şi cuvântări;organizând ample campanii de strângeri de fonduri pentru combaterea foametei din Rusia sovietică din 1921;atrăgând şi ­manipulând direct sau prin interpuşi diverse personalităţi culturale publice sau artişti cu vederi non-conformiste în curentele de opinie pe care le crea şi dirija potrivit ordinelor şi prin intermediul fondurilor primite de la Moscova prin agenţi secreţi. 

Susţinând idealuri inocente, precum lupta pentru pace, lupta împotriva fascismului, ajutorarea victimelor foametei din Rusia sau a prizonierilor politici, Munzenberg a căutat, de fapt, să convingă opinia publică occidentală şi pe principalii lideri de opinie de justeţea manevrelor de politică externă ale URSS, „primul stat al muncitorilor şi ţăranilor”, respectiv, ale lui Stalin. Propagandistul era conştient că aceia pe care-i manipula în campaniile sale erau convinşi de justeţea şi moralitatea acţiunilor lor, neştiind sau făcându-se că nu ştiu ce se află în spatele acestora... Aşa a fost cazul – într-o mai mică sau mai mare măsură – lui Heinrich Mann, Thomas Mann, Berthold Brecht, Sinclair Lewis, Theodore Dreiser, Dashiell Hmmet, Ilya Ehrenburg, Dos Passos (ulterior, acesta s-a delimitat de comunism), Andre Malraux, Louis Aragon, Andre Gide, Dorothy Parker, Henri Barbusse, Romain Rolland, Lion Feuchtwanger (unii dintre aceştia fiind deja simpatizanţi comunişti sau chiar membri de partid). 

Despre toţi aceşti scriitori, Munzenberg vorbea ca despre un „club al inocenţilor”, deşi ei nu puteau fi chiar atât de naivi încât să nu-şi dea seama de jocul subversiv în care erau antrenaţi;de fapt, unii dintre ei nu erau deloc inocenţi, pentru că acceptaseră deja o serie de avantaje materiale, precum un turneu propagandistic în URSS pentru Sinclair Lewis sau un teatru pentru Dos Passos;alţii fuseseră chiar invitaţii personali ai lui Stalin. Totuşi, au fost şi cazuri de răsunătoare dezminţiri publice a oricărei adeziuni cominterniste sau comuniste;sau de denunţări vehemente ale realităţilor crunte din URSS, precum a fost cazul lui Andre Gide în 1937, după întoarcerea sa din Uniunea Sovietică, protestul anti-cominternist al lui Thomas Mann, mea culpa lui Louis Ferdinand Leger din 1934. 

În 1924, Munzenberg a fondat „Arbeiter Illustrierte Zeitung”, devenit unul dintre cele mai populare reviste de stânga germane, cu un tiraj de 420.000 de exemplare, care abundau în fotografii idilice din URSS;aceasta a fost însă doar una dintre cele 15-20 de publicaţii interbelice în spatele cărora s-a aflat aşa-numitul „Trust Munzenberg”. Un alt succes mediatico-propagandistic a fost ziarul de stânga „Welt am Abend”, pe care Munzenberg l-a cumpărat în 1926 aproape în stare de faliment şi l-a transformat într-o publicaţie de succes, amestecând în paginile sale articolele politice pro-comuniste cu subiecte de scandal sau divertisment. Astfel, în condiţiile declanşării crizei economice, „Welt am Abend” a ajuns să sponsorizeze evenimente publice sau serbări populare de masă, precum Ziua Internaţională a Solidarităţii (14 iunie), abundent întreţinute cu bere, fanfară şi omniprezenta publicitate politică conţinând sloganuri cominterniste. Succesul lui „Welt am Abend” ca ziar de seară a fost continuat în acelaşi stil politico-comercial, în 1931, de un ziar de dimineaţă, „Berlin am Morgen”, iar mai apoi, de o revistă specializată, „Arbeiterphotograph” (Fotografia muncitorilor). 

Munzenberg s-a implicat şi în industria filmului, mai întâi prin crearea unei societăţi mixte de producţie germano-rusă, care apoi a absorbit firma de distribuţie Prometheus, care aparţinuse comuniştilor germani. Principalul succes propagandistic al lui Prometheusa fost promovarea pe piaţa germană a filmului „Crucişătorul Potemkin”, al genialului regizor sovietic Serghei Eisenstein, Munzenberg reuşind să convingă cenzura germană că filmul nu justifica neapărat revoluţia. 

Pe fondul tensiunilor din Extremul Orient, Cominternul a organizat la Amsterdam, între 27 şi 29 august 1932, un Congres contra Războiului, căruia trustul Munzenberg i-a asigurat o intensă propagandă europeană în cadrul mai larg al campaniei pentru pace. O altă acţiune de propagandă sovietică acoperită, dar cu un larg ecou în rândul intelectualilor occidentali, a fost aşa-numita Mişcare Mondială pentru Pace, constituită la Bruxelles, în septembrie 1936, în baza unei Scrisori deschise către toţi prietenii păcii, publicateă cu puţin timp înainte. Acest document a fost semnat cu bună credinţă de mulţi intelectuali de seamă şi artişti cunoscuţi ai epocii, într-o reacţie de adeziune la nişte principii umaniste universal valabile – într-un mod similar cazului mult mai cunoscut al Apelului de la Stockholm, din martie 1950, lansat de Consiliul Mondial al Păcii, o altă organizaţie militantă dirijată din umbră de Uniunea Sovietică. 

În 1936, Otto Katz – o figură boemă cunoscută în avangarda teatrală berlineză, asistent al lui Munzenberg şi probabil agent NKVD de supraveghere – a fost trimis la Hollywood pentru a obţine sprijinul şi susţinerea a cât mai multor personalităţi ale industriei cinematografice americane pentru proclamaţia celui de-al şaptelea Congres al Cominternului, proclamaţie intitulată „Frontul popular împotriva fascismului”. Katz a reuşit să înfiinţeze în iulie 1936, cu sprijinul poetei şi scenaristei cu simpatii de stânga Dorothy Parker, Liga antinazistă a Hollywoodului pentru apărarea democraţiei americane, la care au aderat vedete foarte cunoscute în epocă, precum Paul Muni, Melvin Douglas şi James Cagney. Un alt colaborator apropiat al lui Munzenberg a fost scriitorul evreu născut la Budapesta, Arthur Koestler;între 1932 şi 1938, acesta a fost membru al Partidului Comunist German şi a fost trimis de Munzenberg în Spania, ca agent secret al GRU, în tabăra naţionaliştilor lui Franco, sub acoperirea de corespondent de război. 

Munzenberg vs. Göring. Câştigător la puncte:Gheorghi Dimitrov

După ce, în 1925, a instrumentat propagandistic în beneficiul Cominternului cunoscutul caz Saco şi Vanzetti, unul din cele mai mari succese propagandistice ale lui Munzenberg a fost contra-procesul incendierii Reichstagului. Deoarece procesul nazist era programat pentru 21 septembrie 1933, Gheorghi Dimitrov fiind printre principalii acuzaţi vizaţi de propagandă şi de liderul nazist Hermann Göring, Willi Munzenberg a organizat judecarea celor acuzaţi de incendierea Reichstagului la Londra, între 4 şi 19 septembrie 1933;la bară au fost aduşi jurişti proeminenţi din Marea Britanie şi SUA, iar verdictul lor de nevinovăţie a fost transmis lumii întregi înainte de cel nazist, astfel încât miza cea mare a înscenării naziste, Gheorghi Dimitrov, a fost în cele din urmă achitat şi la Berlin, din lipsă de probe. 

Ulterior, Dimitrov a fost primit cu mare pompă de Stalin şi a devenit unul dintre liderii de frunte ai Cominternului. Pentru consolidarea acestei campanii anti-fasciste, Munzenberg a editat şi două best-seller-uri, Cartea brună a terorii hitleriste şi incendierii Reichstagului, şi urmarea acesteia, Cea de-a doua carte brună a incendierii Reichstagului. În anii următori, la Paris, Munzenberg şi-a continuat acţiunile în cadrul Comitetului împotriva Războiului şi a Fascismului, şi a preluat o editură, Editions du Carrefour, în care a publicat literatura exilaţilor germani şi un număr semnificativ de broşuri, afişe, manifeste, care erau apoi introduse prin contrabandă în Germania nazistă. Între aceste lucrări publicate în 1937 a fost chiar şi o carte a sa, intitulată Propaganda ca armă, în care Munzenberg a descris şi analizat tacticile de propagandă utilizate de Goebbels, neuitând să îl recunoască pe Stalin drept „marele lider al Uniunii Sovietice şi arhitectul primului stat socialist din lume”. 

Comunicator leninist, agent NKVD, propagandist inovator

Comparat în prezent de unii istorici cu Rupert Murdoch, controversatul magnat media, sau cu Joseph Goebbels, Willi Munzenberg a fost văzut la vremea sa drept o legendă vie, putând fi considerat drept creatorul conceptului de „organizaţie militantă” – front organization.Fără a avea studii superioare, Munzenberg a avut talentul de a înfiinţa nu numai o serie de organizaţii de propagandă şi manipulare, camuflate sub inocente aparenţe cu vocaţie internaţionalistă, dar şi o impresionantă reţea de reviste, ziare, studiouri de cinema, edituri prin care să-şi desfăşoare campaniile sale de propagandă în beneficiul URSS şi al Cominternului, la indicaţiile primite din partea agenţilor secreţi ai CEKA şi ulterior NKVD şi GRU. 

În mod deosebit, multe dintre personalităţile culturale, îndeosebi scriitori şi filosofi cu simpatii de stânga, care au fost antrenate de Munzenberg pentru a contribui sau pentru a gira cu numele lor campaniile de propagandă organizate de acesta, nu şi-au dat seama pe moment, ci foarte târziu, că au fost manipulate de energicul german în beneficiul lui Stalin şi al URSS. De aceea, Willi Munzenberg poate fi considerat şi unul dintre cei mai însemnaţi agenţi de influenţă ai lumii. Secretul succesului propagandistic al lui Munzenberg a constat însă în maniera comercială, pragmatică, lipsită de prejudecăţi în care şi-a conceput acţiunile, îmbinând divertismentul cu politica, afacerile profitabile cu sponsorizările, slăbiciunile cu idealurile oamenilor. 

Mai multe