Tehnica incredibilă prin care dacii falsificau monede de argint pe bandă rulantă

Descoperiri arheologice recente demonstrează că strămoşii noştri daci au ştiut să se „descurce“ în orice situaţie. Atunci când resursele de metale preţioase au devenit tot mai rare, au apelat la falsuri, confecţionând podoabe din metale de calitate inferioară cu folie de metal preţios sau falsificând monede.

O aşezare de meşteri metalurgi daci a fost descoperită, recent, în cetatea dacică de la Şimleu Silvaniei. Descoperirea este apreciată de arheologul Horea Pop, şeful secţiei de cercetare din cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău şi cel care a condus cercetările, drept ”inedită şi unică în arealul nord-vestic al Daciei pre-romane”, în principal datorită faptului că se crede că atelierul metalurgic de la Şimleu era folosit, printre altele, la falsificarea monedelor. 

Arheologul spune că meşterii „serveau, probabil, gustul aristocraţiei din aşezarea fortificată din punctul Observator”, aristocraţie care se bucura, datorită amplasării strategice a fortificaţiilor din zonă, de o relativă bunăstare. ”Controlau toate căile comerciale, vămuind, probabil, transportul de bunuri, foaret probabil şi pe cel de sare, aducător de venituri pentru aristocraţie dacică locală”, explică el.

Acumulare acestor venituri oferea beneficiarilor atât monedă de schimb, cât şi materie primă pentru confecţionarea podoabelor care simbolizau - spune Horea Pop - prestigiul de care trebuia să se bucure aceştia.

Aurel Rustoiu, cercetător ştiinţific la Institutul de Arheologie şi Istoria Artei din Cluj-Napoca, spune, într-un studiu pe tema ”Podoabe dacice de argint cu miez dein metal de calitate inferioară”,  că la atelierul respectiv erau confecţionaţi, prin turnare, denari republicani. Materia primă folosită era un aliaj din cupru şi zinc. ”Falsificarea monedelor romane a fost impusă, probabil, de absenţa cantităţilor corespunzătoare de argint, lipsă explicabilă prin monopolul exercitat de conducătorii Regatului dac”, susţine acesta.

Tot de limitarea accesului la resursele de argint se leagă, potrivit lui Rustoiu, şi preocupările dacilor pentru falsificarea podoabelor. Un tezaur întreg de astfel de podoabe, datând din secolu I î.Hr.,  a fost descoperit la Şărmăşag, în Sălaj. Tezaurul a fost publicat de arheologul Ioan Glodariu, care remarca existenţa unor piese având miezul confecţionat dintr-un aliaj de argint şi cupru, peste care a fost aplicată o foiţă subţire de argint de bună calitate. ”Tehnica de realizare este ireproşabilă şi doar împrejurarea că obiectele respective au parvenit fragmentar a permis sesizarea acestor detalii”, constată Aurel Rustoiu.

Deşi au fost mai multe ipoteze care au explicat această aplecare a dacilor către falsificare, varianta resurselor limitate pare să întrunească cei mai mulţi adepţi. ”Era o epocă în care argintul devenise mai rar în Dacia şi atât proprietarul, cât şi meşterul, s-au văzut obligaţi prin forţa împrejurărilor să apeleze la o asemenea tehnică”, susţine cercetătorul. Mai mult, Aurel Rustoiu spune că prezenţa unui lot mai numeros de podoabe ”cu miez şi înveliş” în zona de nord şi nord-vest a Munţilor Apuseni ar putea sugera că aceste regiuni nu au cunoscut o aprovizionare constantă cu argint.