Tatăl lui Emil Racoviţă, mason și membru fondator al societății Junimea

Emil Racoviță a venit pe lume la 15 noiembrie 1868. Familia sa nu era una oarecare, ci una veche de boieri moldoveni, care a scris istorie cu precădere în această superbă regiune românească, dar și, fie și într-o măsură mai mică, în Țara Românească.

Tatăl viitorului savant, Gheorghe (cunoscut sub numele Gheorghieș) Racoviță (foto sus) ‒ născut la 29 iunie 1839, cel mai mic dintre cei trei fii ai lui Ion N. Racoviță și ai Smarandei Alcaz, proprietar al moșiei părintești de la Șorănești și, prin moștenire de la unchiul său, Eugen Alcaz, al celei de la Muncelul-Roman ‒ era magistrat. Președinte, din 1866, al Tribunalului Iași, secția a 2-a, va demisiona curând și se va lansa în politică, fiind ales de trei ori (octombrie 1866, 1871 și 1892) deputat de Vaslui. Important membru al lojii masonice ieșene, a devenit, în 1864, unul dintre membrii fondatori ai societății literare Junimea, decedând la Paris la 9/22 ianuarie 1913, dar fiind adus în țară și înmormântat la Șorănești.

Mama lui Emil Racoviță, Eufrosina Stamatopol (1845-1907), se remarca, printre altele, ca un talent al pianisticii, crescându-l pe Emil în acest spirit al culturii. De altfel, viitorul savant a fost singurul dintre cei trei copii născuți (mai precis, mijlociul) care a rămas în viață, ceilalți doi decedând din cauza unor boli necruțătoare: Alexandru (mort în 1868, la vârsta de 3 ani) și Margareta (decedată în 1886, la vârsta de 14 ani).

La început a fost Cehan

Printre nenumărate alte dregătorii ocupate de înaintași de-ai săi, familia din care se trăgea Emil Racoviță a dat Moldovei doi domnitori, Mihai Racoviță (1660-1744; domn între 1703 și 1705, 1707-1709 și 1715-1726) și Constantin Racoviță (1699-1764; domn între 1749 și 1753 și 1756-1757). Așa cum era obiceiul acelor vremuri, cu directa implicare a Imperiului Otoman, cei doi aveau să ocupe jilțul domnesc și în Țara Românească: Mihai Racoviță a fost domnitor la sud de Carpați între 1730 și 1731 și 1741-1744, în timp ce Constantin Racoviță a domnit aici între 1753 și 1756 și 1763-1764, lor adăugându-li-se Ștefan Racoviță (1713-1782; domnitor între 1764 și 1765), el fiind fiul lui Mihai Racoviță și fratele lui Constantin Racoviță.

Lesne de observat, avem de-a face cu o mare familie care a avut, evident, multiple ramuri. Așa cum e normal, la început a fost o singură persoană, arborele genealogic mergând până la 7 octombrie 1487, când un act publicat de Ioan Bogdan (Documentele lui Ștefan cel Mare) oferă prima mențiune a numelui Cehan.

De altfel, în secolele XV-XVI, boierii din familie purtau numele Cehan, cinci generații trecând până la apariția familiei Racoviță. Cehan cel Bătrân este documentat pe la 1540, mai precis într-un înscris prin care Alexandru Lăpușneanu îi întărește dreptul de proprietate asupra satului Stănilești. Cehan cel Bătrân fiind, specificația se impune, fiul primului Cehan din arborele genealogic, menționat în acel act din 7 octombrie 1487, căsătorit cu Marușca (nepoata lui Coman Mărgilat, aflat stăpân peste Comăneștii de la Gura Lăpușniței). Legenda spune că Petre Cehan, strănepotul primului Cehan atestat pe actualul teritoriu al României, și soția sa, Ileana, se aflau pe drum, în bejenie, femeia născându-l pe al șaptelea (și ultimul) ei copil undeva în fundul Racovei, adică în actualul județ Vaslui. În amintirea acelei întâmplări, băiatul a fost botezat Racoviță, care a fost, precum se vede, iniţial prenume.

Ajuns logofăt în 1634 și mare logofăt în 1653, el a înființat practic o nouă și mare ramură a familiei Cehan, numită la început Cehan-Racoviță, apoi Racoviță. Primul Racoviță a avut doi fii, Ion (Ioniță) și Niculae (Niculai), și o fiică, Safta, decedată fără a fi lăsat în urmă vreun moștenitor. De altfel, Cehan-Racoviță se semna mereu astfel, în timp ce fiii săi au adoptat semnăturile Niculai Racoviță și Ion (Ioniță) Racoviță, acesta devenind din prenume nume de familie. Și pentru a ne da și mai bine seama de anvergura primelor vlăstare ale familiei, credem că e suficient să amintim faptul că Ion (Ioniță) a fost paharnic, postelnic, comis, mare comis, mare spătar, mare paharnic și mare vornic, în timp ce Niculae (Niculai) a îndeplinit, rând pe rând, demnitățile de postelnic, mare comis, mare spătar, hatman și pârcălab de Suceava și de Hotin, mare logofăt și caimacam.

Ce-i drept, mai există o teorie, conform căreia primul Racoviță nu s-ar fi născut în fundul Racovei, ci la mănăstirea Racovița din județul vasluian Pungești. Azi, în satul cu același nume din cadrul comunei Cozmești, aflată la 25 km de Vaslui, există mănăstirea de maici Fâstâci, așezământ monahal a cărui primă atestare documentară e reprezentată de hrisovul semnat de domnitorul Vasile Lupu, la 24 ianuarie 1635, prin care hotărăște importante scutiri de taxe pentru cinci dintre slujbașii schitului lui Racoviță. Astfel, întemeietorul său este considerat marele logofăt Racoviță Cehan, alături de soția sa, Teofana (Tofana).

Oricare ar fi varianta corespunzătoare adevărului istoric, cert e că din ramura lui Ion (Ioniță) descind atât cei trei domnitori dați de familia Racoviță, cât și ramura valahă a acesteia. De altfel, pentru a da un singur exemplu, cu trimitere la cunoscutul palat Cesianu-Racoviță din București, un stră-strănepot al lui Ștefan Racoviță Vodă, Alexandru Racoviță (1884-1962), s-a căsătorit cu Alexandrina Cesianu. Cei doi au locuit în actualul palat Cesianu-Racoviță, la acea vreme casa socrului său, Nicolae Cesianu, inginer și senator, fost proprietar al unei rafinării la Colanu (județul Dâmbovița), devenită peste ani Rafinăria Victoria.

Și mai avem de-a face cu o certitudine: membru al celei de-a noua generații a familiei, Emil Racoviță era coborâtor din ramura primului fiu al lui Racoviță Cehan, Niculae, decedat în 1685.

Acest text este un fragment din articolul , publicat în numărul 45 al Revistei Historia Special (revista:special/45) este disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 18 decembrie 2023 - 25 martie 2024, și în format digital pe paydemic.com.