„Superputinul” și invazia Ucrainei, în Historia de martie

Președintele Vladimir Putin a împins Rusia într-o aventură din care nu e deloc clar dacă propria sa carieră sau ţara sa vor câștiga mai mult decât vor pierde. În momentul de față, puține lucruri s-au clarificat. În numărul din Historia care tocmai a apărut la chioșcuri vă prezentăm intențiile lui Putin și felul în care invazia a produs rezultate neașteptate, cum ar fi crearea unei conștiințe naționale pentru locuitorii Ucrainei, revitalizarea NATO (aflat acum doi ani în „moarte cerebrală“ din cauza lui Donald Trump) și apropierea Ucrainei de Uniunea Europeană. Abordăm și „războiul hibrid“, care a zguduit, începând din 2014, confortabila liniște a Europei și Americii, după cincisprezece ani de iluzorie logodnă ruso-europeană.

Deși informațiile despre război sunt „la cald”, revista nu duce lipsă de subiecte mai puțin îngrijorătoare, ba chiar relaxante, cum ar fi călătoriile în atelierele artiștilor, istoria costumului de balet sau odiseea rămăşiţelor lui René Descartes. Ca de obicei, Historia poate citită și în format digital, pe platforma paydemic. 

Odată începută invadarea Ucrainei, în noaptea de 23 spre 24 februarie a.c., armata ucraineană nu și-a aruncat armele (cum le ceruse într-un apel din acea dimineaţă președintele Putin), iar capitala Kiev nu a căzut în următoarele două zile – și nici în următoarele două săptămâni. Deocamdată e neclar care a fost planul de luptă iniţial al trupelor ruse.

Adrian Cioroianu explorează cinci potențiale scenarii care s-ar putea întâmpla în paralel cu invadarea de către Rusia a unei ţări suverane și membră a ONU. Cel mai probabil, acestea nu erau în planurile rușilor. La ora actuală, viitorul președintelui Zelenski nu este clar. Dar, într-o lume cu atâtea reguli infirmate, același lucru se poate spune și despre viitorul președintelui Putin...

Acesta a transformat, încetul cu încetul, vetusta și unanim blamata propagandă stalinistă și brejnevistă într-o armă redutabilă, cu efecte letale, ce exploatează cu cinism tocmai slăbiciunile politice și instituţionale occidentale. „Era Putin“ a succedat „Erei dezordinii“ din perioada Elţîn, care – la rândul ei – a urmat „Erei perestroikiste“ a lui Gorbaciov, ce a urmat după brejnevista „Eră a stagnării“.

Concentrarea pregnantă a puterii în Federaţia Rusă la vârful Kremlinului, în persoana lui Vladimir Putin, după anul 2000, a condus inevitabil la identificarea voinţei Rusiei cu cea a liderului său. La fel a fost și pe vremea ţarilor, dar mai ales pe timpul lui Stalin: atunci, în anii ’40-’50, lumea se întreba nu ce va face Rusia în cutare situaţie, ci care va fi reacţia lui Stalin. Aceeași întrebare se pune și acum, în martie 2022, cu cel mai mare conflict postbelic din Europa în plină desfășurare.

Dacă în vremurile nu foarte de mult apuse, ţarii Maicii Rusia domneau absolut, în virtutea dreptului divin al celor unși de Dumnezeu, Putin a introdus pe piaţa de larg consum mediatic a rușilor un produs nou: „Superputinul“.

„Superputinul“ a fost croit pe calapod rusesc, după reţeta occidentală a lui James Bond: un macho-man care pilotează avioane supersonice, se scufundă cu submarine, vânează tigri, practică artele marţiale și pescuiește în râurile reci din Siberia, și căruia i se atribuie amante apetisante și celebre.

Ce zic sondajele de opinie?

Doar 16% dintre ruși cred în democraţia în stil occidental. Aproape jumătate din populaţie ar prefera un sistem politic dur, ca în perioada sovietică. Totuși, invadarea Ucrainei a generat proteste masive în marile orașe rusești, inclusiv la Moscova și la Sankt Petersburg, care nu au putut fi inhibate de arestarea a mii de participanţi.

Războiul hibrid

Totul a început să se inflameze pe 21 noiembrie 2013, atunci când, la Vilnius, președintele pro-rus Viktor Ianukovici a refuzat să semneze Acordul de asociere a Ucrainei la Uniunea Europeană. Acest refuz al apropierii faţă de Occident, ce însemna implicit o rămânere a Ucrainei în sfera de influenţă rusă, a generat un val ascendent de proteste care au degenerat până la sângeroase confruntări la Kiev (dar și în vestul ţării), cunoscute deja sub numele de „Revoluţia Euromaidanului“. 

Ceea ce s-a petrecut în Ucraina începând din martie 2014 și până în martie 2015 a fost numit „război hibrid“, un concept care, deși este pus în practică de Rusia, așteaptă încă teoretizări și dezvoltări.

Cum se desfășoară el acum, în martie 2022? Aflați din articolul semnat de Călin Hentea.

Datorii de acum 300 de ani și iluzia odihnei veșnice

În afara Dosarului de martie, ne îndepărtăm de problema arzătoare și actuală a Rusiei, printr-un fragment light de istorie financiară, care se întâmplă să fie legat de aceeași țară. 

Acum 324 de ani, în luna martie, Petru cel Mare, ţarul Rusiei, călătorea în Anglia. Din motive logistice, în drumul de la Londra la Portsmouth, unde a vizitat șantierul pentru construirea corăbiilor, ţarul și suita sa au înnoptat la Godalming. Nota de plată, consistentă, a rămas neachitată timp de trei secole...

Ce lecții ne oferă, în acest caz, istoria? Ne spune articolul din Historia de martie, semnat de Alexandru M. Tănase și de Mihai Rădoi.  

Tot în secolul al XVII-lea are loc și alt eveniment discutat în revistă: moartea lui René Descartes, ale cărui remășițe au trecut printr-o adevărată odisee. Moare pe 11 februarie 1650, în Suedia. Ținând seama de religia sa (catolică), ţara-gazdă fiind majoritar protestantă, este înhumat în cimitirul „copiilor morţi înainte de a fi fost botezaţi sau înaintea vârstei de a putea decide“ ori a celor de altă confesiune.

Suspiciunea otrăvirii, adăugată tratamentelor prin sângerări sălbatice (frecvente „lăsări de sânge“, indiferent de diagnostic), periplul deshumărilor/ înhumărilor succesive și descoperirea furtului craniului, a mai multor părţi ale scheletului – toate acestea constituie povestea detectivistică scrisă de Mihail Mihailide. Declaraţiile „martorilor“, întocmai ca în realitate, și nelipsite în producţiile subspeciei literare respective, au fost contradictorii, necesitând din partea autorului-investigator confruntări multiple ale surselor și compararea cu acribie a acestora.

Călătorii în pași de dans și în atelierele artiștilor plastici

Atelierul e un spaţiu magic, unde artiștii stau departe de ochii lumii și de tumultul cotidian. Pentru Constantin Brâncuși, de pildă, atelierul a reprezentat un loc sacru, o operă în sine, unde fiecare sculptură avea rolul său, unde fiecare obiect era așezat într-un spaţiu bine ales și gândit pentru a crea armonie. În schimb, lui Pablo Picasso îi plăcea dezordinea. S-a înconjurat în atelierul său de mormane de hârtie, de cutii, de bilete de autobuz și de pachete goale de ţigări, pe care nu se îndura să le arunce și pe care le folosea, ulterior, în operele sale celebre. Pentru sculptorul elveţian Alberto Giacometti, spaţiul de lucru devenise „Peștera“, o încăpere strâmtă, cu pereţii scorojiţi și mânjiţi cu ipsos și cu tavanul găurit prin care se prelingeau picăturile de ploaie.

Nicoleta Zaharia vă propune o călătorie în atelierele artiștilor celebri, în care textul se îmbină cu fotografii „din culise”. Știați că Brâncuși, către sfârșitul vieţii, nu a mai realizat sculpturi, ci s-a concentrat doar pe relaţia operelor în cadrul studioului? Această apropiere a devenit atât de impor- tantă încât artistul nu a mai vrut să expună, iar când a vândut o lucrare, a înlocuit-o cu o copie din ghips pentru a nu distruge unitatea grupului.

La fel de importantă ca relația dintre artist și atelierul său este cea dintre balerină și costumul său. Într-un articol cu poze diafane, Cristina Niculescu povestește istoria tutu-ului. 

Născut ca formă de dans recunoscută la Curtea franceză în secolul al XVII-lea, în vremea lui Ludovic al XIV- lea, Regele Soare (unul dintre primii balerini ai lumii, căruia arta dansului îi datorează enorm), baletul s-a folosit la început de costumele de Curte, specifice epocii, foarte puţin adaptate scenei. Accentul cădea atunci mai mult pe impresia estetică pe care o lăsa costumul și mult mai puţin pe mișcare. Pe măsură ce baletul a evoluat din punct de vedere tehnic, săriturile, piruetele și alte mișcări mai complicate au impus implicit o scurtare a rochiilor și o simplificare a greutăţii costumului.

Treptat, la trecerea dintre secolele XIX și XX, costumul de balet s-a simplificat, pe măsură ce normele acceptate de societate au permis dezvăluirea trupului feminin, fără ca acest lucru să mai fie considerat indecent. Rândurile de jupoane de sub rochiile lungi de balet s-au restrâns, colanţii de sub fustă au fost înlocuiţi cu o structură similară chilotului și tot așa...

Despre războaie mai vechi: Seria cruciadelor continuă

Noua ediția a Historia prezintă încă un episod din seria Cruciade, „A Cincea Cruciadă. Inefificienţa conducerii europene și rezistenţa Sultanatului Ayyubid”, semnat de David Linus Neagu.

„Deoarece acum este mai multă nevoie decât înainte pentru a asigura nevoile Ţării Sfinte, și există speranţa că din acel sprijin vor rezulta foloase mai mari decât oricând, iată, strigăm către voi cu o nouă chemare“. Astfel începea bula papală „Quia maior“, emisă în aprilie 1213, prin care Inocenţiu al III-lea îi chema pe creștini la o nouă cruciadă.

Știați că în 1212, cu un an mai devreme, a avut loc Cruciada Copiilor? În mai 1212, la curtea regelui Filip al II-lea a sosit un ciobănaș al cărui nume era Étienne și care i-a înmânat regelui o scrisoare pe care, chipurile, o primise din partea lui Hristos însuși. Cu toate că nu a reușit să stârnească interesul monarhului francez, Étienne a început să propovăduiască mesajul cruciat în Saint-Dennis și a reușit să adune mai mulţi adepţi. De acolo, el a pornit într-un tur al Franţei, urmând să se întâlnească cu proaspeţii recruţi la Vandôme.

Cu toate că această mișcare a purtat numele de „Cruciada Copiilor“, printre participanţi se numărau și tineri, bătrâni, adolescenţi și adolescente, ba chiar și văduve, care făceau parte din categorii sociale ce fuseseră ocolite de mesajul papal. Aceștia considerau că nobilii, cărora li se adresase mesajul papal în ultimul secol, eșuaseră să îndeplinească obiectivele cruciadelor, astfel că era rândul lor să elibereze Ierusalimul.

Mai avem și alte subiecte, dar vă lăsăm pe voi să le descoperiți. Historia de martie vă așteaptă la chioșcuri și pe platforma paydemic. Lectură plăcută, în liniște și pace!