Știați că la Hunedoara au funcționat, la începutul secolului al XX-lea, două bănci românești?
La începutul secolului al XX-lea, la Hunedoara au funcționat două bănci românești, prima dintre ele înființată chiar la sfârșitul secolului anterior.
Prima dintre acestea a fost Banca Corvineana Hunedoara, a cărei ședință de inaugurare a avut loc la 1 octombrie 1895, în baza aprobării Tribunalului din Deva, nr. 7942 din 27 septembrie 1895, pentru înregistrarea în evidențele Casei de Comerț și Industrie, scrie Muzeul Castelul Corvinilor, pe pagina de Facebook a instituției.
Potrivit raportului prezentat la aniversarea a 25 de ani de existență, ideea înființării băncii s-a conturat în primăvara anului 1895 și le-a aparținut lui George Oprea, preot ortodox în Hunedoara, și lui Nicolae Munteanu, inspector. Principalul susținător al demersului a fost însă Teofil Tulea, secretar comercial în Ocoliș, cel care, în anul 1921, era primar al Hunedoarei și președinte al direcțiunii Corvinenei.
La început, banca a funcționat în două încăperi închiriate în clădirea lui Klein Mihail, pentru o perioadă de doi ani și șase luni. Dezvoltarea activității a dus, în timp, la deschiderea unor filiale la Ghelari (1912) și Simeria (1921).
Prin Decizia nr. 185 din 4 iunie 1948 a Curții Superioare Bancare din București, s-a comunicat intrarea în lichidare a Băncii Corvineana, întrucât aceasta nu a obținut autorizația necesară reînscrierii în Registrul Societăților Bancare, fiind considerată dizolvată de drept.
Dincolo de activitatea bancară propriu-zisă, Banca Corvineana a avut și un important rol social și național. A cumpărat terenuri și imobile pe care ulterior le-a revândut țăranilor români și a sprijinit numeroase acțiuni culturale și filantropice. A oferit donații către 38 de lăcașuri de cult, 7 școli și instituții culturale, a contribuit cu 80 de coroane la înființarea Muzeului Etnografic Astra din Sibiu și a acordat ajutoare importante celor aflați în nevoie.
Cea de-a doua instituție bancară românească din Hunedoara a fost Banca Agricolă Hunedoara, înființată în anul 1902 ca însoțire de credit. În 1909, aceasta a fost transformată în societate pe acțiuni, cu un capital social de 100.000 de coroane. Banca Agricolă a fost prima bancă românească ce a finanțat „comerțul cu bucate” și a acordat împrumuturi pentru cumpărarea de animale, primind totodată cereale în gaj pentru creditele acordate producătorilor agricoli.
În timpul Primului Război Mondial, cele două bănci au venit în sprijinul familiilor rămase fără susținere materială în urma mobilizării, prin acordarea unor sume fixe.
Bibliografie:
Andruș, Rodica, Din istoria creditului românesc hunedorean, în Sargetia – Acta Musei Devensis, XXVIII–XXIX, 2, 1999–2000, p. 428–429.
Andruș, Rodica, Corviniana, VII, Hunedoara.