Scenariul admiterii Rusiei în NATO, în Historia de aprilie

Ne întoarcem la un nou Război Rece? Cum a încercat Rusia să submineze NATO? Aflați răspunsurile în „Historia” de aprilie, care tocmai a ajuns la chioșcuri și a fost încărcată pe platforma paydemic. Tot în această ediție veți descoperi detaliile grevei de la Întreprinderea Mecanică Nicolina, din 1987, puțin cunoscută publicului larg, deoarece documentele despre protestul muncitorilor lipsesc din arhiva fostei Securități, iar arhivele organizaţiilor de partid din Iași nu sunt accesibile.

La 21 februarie 2022, în discursul prin care anunţa că a semnat decretele de recunoaștere a independenţei „republicilor populare“ Doneţk și Lugansk, preşedintele Vladimir Putin a dezvăluit –
în premieră – că, în anul 2000, i-a vorbit omologului său american despre admiterea Federaţiei Ruse în NATO. 

Poate părea surprinzător, dar gestul lui Putin nu este singular, ci se înscrie într-o lungă serie de tentative similare. De fapt, de la constituirea NATO la 4 aprilie 1949, Moscova, fie ea capitala Uniunii Sovietice sau a Federaţiei Ruse, a urmărit constant fie desfiinţarea Alianţei (sau măcar minarea ei prin crearea de breșe între aliaţi), fie transformarea ei într-o organizaţie de securitate lipsită de conţinut. Dar care a fost evoluţia relaţiilor dintre Moscova și Alianţa Nord-Atlantică? Explică Alexandru Purcăruș, în Dosarul de aprilie.

Rezistența națională ucraineană a început încă din zorii războiului civil din Rusia. Atunci,
 pe teritoriul Imperiului rus dezmembrat au apărut imediat două state ucrainene: Republica Populară Ucraineană (UNR) și Republica Populară Ucraineană de Vest (ZUNR). 

Ultima a apărut în zona Galiţiei răsăritene, pe teritoriul aparţinând până în 1918 Imperiului Austro-Ungar, și era revendicată și de proaspătul stat polonez. La rândul său, UNR a apărut pe teritoriile fostului Imperiu Ţarist, pe care naţionaliștii ruși din mișcarea albă le considerau ca fiind parte din „sfânta Rusie“. În consecinţă, liderii UNR înclinau spre o alianţă și o federaţie cu Polonia, în timp ce conducerea ZUNR promova o alianţă și o eventuală confederaţie cu o Rusie democrată. 

Cu bolșevicii nu existau legături, radicalismul lor social fiind în discrepanţă cu năzuinţele naţionale ale ucrainenilor, spune Manuel Stănescu, într-un articol despre ideea statului ucrainean, de la 1917 la 1939. 

De la conflictele de secol XIII la greva de la Întreprinderea Mecanică Nicolina

Secolul al XIII-lea a fost o perioadă a extremelor și contradicţiilor. Din punct de vedere al ethosului cruciat, anii 1200 încep foarte promiţător: Constantinopolul este capturat, ca- valerii flamanzi își intensifică relaţiile cu Enrico Dandolo, Dogele Veneţiei, deci războinicii nord-vestului european au acces la marea finanţă italiană, în Regatul Latin Aimery este un rege onorabil, iar campaniile lui Jean de Brienne din 1210-1212 prefigurează o domnie activă și de succes. 

Însă, foarte repede, violenţa și excesele Cruciadei Albigensiene pătează imaginea Cruciadei ca simbol și murdăresc ideea de „război sfânt,“ în special în sudul Europei Occidentale, zonă care în secolul precedent fusese un epicentru al activităţii și gândirii cruciate. 

Textul lui Andrei Bontaș propune o incursiune în universul secolului al XIII-lea prin intermediul cântecelor trubadurilor, pe care le veți putea citi, dar și asculta (nu ratați codurile QR care trimit la înregistrări de pe YouTube).

Mai aproape de zilele noastre, în 1987, la Iaşi, festivitățile pentru „Ziua ceferistului” au fost înlocuite cu un protest, şi nu oriunde, ci la fostele Ateliere CFR „Nicolina”, redenumite în epocă Întreprinderea Mecanică Nicolina. Acţiunea ca atare nu e singulară în anii ’80, dar are o mare însemnătate simbolică, de vreme ce arăta că există fisuri chiar în fundaţia şi principiile pe care se clădise sistemul. Nicolina mai ales avea o „reputaţie” de apărat, pentru că de aici provenea Ilie Pintilie, căruia i se construise un adevărat cult în anii ’50. 

Din puţinele, dar foarte relevantele documente descoperite, dar și din mărturiile de istorie orală, Serinela Pintilie și Oana Ionel Demetriade au reconstituit coordonatele acestei acţiuni de protest. În exact aceeaşi perioadă se revoltau la Iaşi şi studenţii, despre marşul cărora veţi putea citi pe larg în ediţia următoare a revistei. 

Pentru că se apropie Paștele…

După textele dense din Dosar, „Historia” de aprilie vă invită la un respiro artistic (despre reprezentările crucificării lui Hristos în pictură, explicate de Cosmin Ungureanu) și unul culinar (despre mâncărurile mănăstirești, de la noi și din alte țări, descrise cu poftă de Alexandru Zaharia).

Lectură plăcută și Sărbători fericite!