„România va fi ce va voi să facă Stalin cu ea”

Pe 24 iunie 1944, Argetoianu zugrăvește, în maniera în care s-a consacrat ca memorialist, viața politică din România, modul în care Maniu și Antonescu relaționează și încercările disperate de negociere cu aliații.

Diaristul observă cum pe scena publică se insinuează tot mai mult „Partidul Comunist, Partidul Social Democrat și Frontul Plugarilor, al escrocului Petru Grozea de la Deva”¹. Argetoianu îl cunoaște bine pe viitorul prim-ministru al României comuniste: „Dl Petru Groza, fosta noastră cunoștință de pe vremuri, fost ministru sub Averescu și demagog fără scrupule din Deva, a ajuns om mare. La un moment dat, acum câțiva ani, întemeiase în Hunedoara și în ținuturile vecine Frontul Plugarilor, care a zbârnâit câtva timp, între legionari și țărăniști. De la 1940 încoace s-a insinuat (vorba ardelenilor) în fruntea derbedeilor din Valea Mureșului și a ajuns astăzi să terorizeze întreaga regiune, în fruntea unei mișcări cu caracter comunist afișat. Oameni ca Groza sunt cu atât mai periculoși, cu cât nu domină ei mișcarea, ci îi domină pe ei mișcarea. L-am cunoscut bine; om fără scrupule, nu face cinci parale...”².

Pe acest fundal al împingerii partizanilor români ai bolșevicilor în prim planul vieții politice din țară și coroborând dinamica evenimentelor militare, Argetoianu avea să ajungă la o concluzie pe care istoria, din păcate, a validat-o: „România va fi ce va voi să facă Stalin cu ea”.

Viața sa cotidiană cunoaște o rupere de ritm la 1 iulie, când Argetoianu a plecat la Berna, unde s-a întâlnit cu un înalt oficial elvețian cu care are o lungă conversație despre evenimentele din lume și în cadrul căreia elvețianul îl asigură că România va ieși bine din război, că URSS va lua doar Basarabia României, iar în ciuda bombardamentelor, englezii vor rămâne aceiași buni prieteni ai țării noastre. E o gură de oxigen pe care refugiatul român o primește.

De-a lungul lunii iulie, veștile primite de acasă nu sunt bune: bombardamente peste bombardamente, eșecurile negocierilor cu aliații care-i împing pe români către URSS și umbra tot mai înspăimântătoare a faptului că Germania va pierde războiul, iar România va fi ocupată și bolșevizată de Stalin. Uneori, așa cum se întâmplă pe 12 august, apar și zvonuri: Mareșalul Antonescu, scrie „Tribune de Genève”, și-a dat demisia, iar pragmaticul om politic concluzionează că „prăbușirea Axei nu poate duce și la noi decât la prăbușirea regimului Antonescu. Nu e astăzi, va fi mâine, dar trebuie să ne așteptăm din ceas în ceas la mari schimbări și în București...”³

În zilele premergătoare evenimentului de la 23 august, Argetoianu relatează convorbirile cu Gafencu și cu diplomații români din Elveția despre posibilele negocieri cu URSS pentru încheierea păcii. Dinamica zilei de 23 august 1944, arestarea lui Antonescu și proclamația Regelui Mihai către țară sunt redate în jurnalul său datat 24 august. „În fine, notează el, pentru noi războiul s-a terminat – acum începe coșmarul păcii!” Peste câtva timp, Argetoianu comentează schimbările din țară: „Comuniștii devin stăpânii noștri, iar legionarii nu mai reprezintă niciun pericol, nu se știe unde este Mareșalul Antonescu...”.

„Încetez însemnările mele zilnice. Să pierim cu toții, dar să scape scumpa noastră țară”

„Pe ziua de 30 iunie (1945), și cu sfârșitul acestui caiet, încetez însemnările mele zilnice. În situația în care mă găsesc nu pot afla, nici nota, informații de mâna întâi, sau pătrunde în secretele politice – și socotesc inutil să mai înscriu aici lucruri ce se vor găsi prin ziarele contemporane. Am continuat să scriu, aici la Geneva, în nădejdea că situația mea s-ar schimba și că aș putea din nou pătrunde în secretele zeilor. Această nădejde nu s-a îndeplinit. Dacă cumva Dumnezeu îmi va hotărî zile – și voi mai ajunge și eu în vremuri mai bune –, îmi voi relua condeiul, de nu va fi de tot ruginit!... Să pierim cu toții, dar să scape scumpa noastră țară!”

Cu aceste cuvinte, Constantin Argetoianu își încheie rândurile celor mai interesante memorii care s-au scris despre istoria României din perioada sfârșitului de veac al XIX-lea și din prima jumătate a veacului următor. Așa cum știm, soarta nu a fost prea generoasă cu el. A revenit în țară, îmbătat de iluzia că va mai ajunge la „secretele zeilor”, dar a sfârșit în condiții inumane la 6 februarie 1955 în închisoarea de la Sighet.

Acest text este un fragment din articolul „Lumea românească în vara anului 1944. De la frică și anxietate la speranțe prudente”, publicat în numărul 47 al revistei Historia Special (revista:special/47) este disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 28 iunie - 27 septembrie 2024, și în format digital pe paydemic.com.

Note:

_{1 Constantin Argetoianu, Însemnări zilnice. Volumul 11: 28 aprilie - 30 iunie 1945, Editura Machivelli, București, 2017, p. 99.}

_{2 Constantin Argetoianu, Însemnări zilnice. Volumul 10: 1 ianuarie - 20 noiembrie 1942; 1 ianuarie -1 februarie, 30 martie - 22 aprilie 1944, Editura Machiavelli, București, 2009, p. 642.}

_{3 Constantin Argetoianu, Însemnări zilnice. Volumul 11: 28 aprilie - 30 iunie 1945, Editura Machiavelli, București, 2017, p. 223.}