Războiul hibrid al Rusiei: Crearea „Superputinului”
Dacă în vremurile nu foarte de mult apuse, ţarii Maicii Rusia domneau absolut, în virtutea dreptului divin al celor unşi de Dumnezeu, Putin a introdus pe piaţa de larg consum mediatic a ruşilor un produs nou: „Superputinul”. „Superputinul” a fost croit pe calapod rusesc, după rețeta occidentală a lui James Bond: un macho-man care pilotează avioane supersonice, se scufundă cu submarine, vânează tigri, practică artele marţiale şi pescuieşte în râurile reci din Siberia, şi căruia i se atribuie amante apetisante şi celebre.
Par foarte departe acele vremuri când „Superputinul” stârnea, pe 11 decembrie 2010, valuri de entuziaste aplauze cântând „Blueberry Hill” la un concert de caritate ţinut la Sankt Petersburg, în faţa unor superstaruri occidentale precum Kevin Costner, Sharon Stone, Alain Delon şi Gérard Depardieu (viitor cetăţean rus, plătitor de taxe).
Aceste momente devin cu atât mai relevante acum, la sfârşit de februarie 2022, când „Superputinul” a intrat în vizorul Tribunalului Penal Internațional pentru genocid și crime împotriva umanității ca urmare a războiului pe care l-a declanșat împotriva Ucrainei. Desigur, dezvoltarea acestui fabulos cult al personalității lui Putin (pentru care, în opinia lui Thierry Wolton, Stalin ar fi fost invidios) a fost posibil nu numai prin creşterea substanţială a bugetelor pentru educaţie patriotică a tineretului, dar şi prin susţinuta propagandă naţionalist-patriotică a regimului, însoțită de o alianță fermă cu Biserica Ortodoxă Rusă, obedientă față de cerințele Kremlinului.
Societatea civilă rusă a fost aproape complet anihilată prin presiuni de tot felul și chiar încarcerări ale opozanţilor (cazul Aleksei Navalnîi este doar cel mai cunoscut dintre multe altele), dar și prin legi care sancționează sever ONG-urile drept agenți străini ostili. Mai trebuie adăugat şi controlul sever al mass-media ruse, îndeosebi al televiziunilor, majoritatea fiind subordonate liniilor de persuasiune dictate de Kremlin.
În contextul războiului cu Ucraina, a fost limitat accesul pe Twitter și Facebook pentru utilizatorii ruși. În timp ce site-ul Sputnik a fost interzis în Republica Moldova, alte țări occidentale își pun problema limitării sau suspendării transmisiunilor canalului Russia Today.
Internetul, dar mai ales rețelele de socializare sunt supravegheate atent de FSB (aproape la fel ca în China comunistă), pentru identificarea potențialelor revolte spontane sau a opozanților periculoși pentru regim. După gestionarea deplorabilă de către Kremlin a tragediei submarinului „Kursk” în Marea Barents la 12 august 2000, presa rusă încă liberă a criticat sever regimul, armata, pe Putin însuși, care a luat măsurile de rigoare, de cenzură și de control, de sorginte sovietică.
Ziarul rusesc „Argumentî i Faktî“ publică pe prima pagină, înainte de alegerile din Rusia, o fotografie cu Vladimir Putin călare pe un urs siberian (martie 2018)
În 2012 a apărut simultan în mai multe capitale ale lumii anglo-americane (dar şi în România) pătimaşa carte a jurnalistei şi activistei LGBT ruso-americane Masha Gessen, care a marcat debutul unei consistente campanii internaţionale de vădită demonizare a lui Vladimir Putin, ce va atinge un apogeu în 2014. Dar iată că, în februarie 2022, în plină invazie rusă a Ucrainei, atunci când „Superputinul” este catalogat drept un criminal nebun, celebrul regizor sârb Emir Kusturica s-a declarat a fi onorat de funcția de director al Teatrului Academic al Armatei Ruse.
FOTO: SHUTTERSTOCK