Războiul generalului Berthelot, înainte de misiunea în România

Începutul Primului Război Mondial îl găsește pe Henri Mathias Berthelot în poziția de adjunct al șefului de stat-major al lui Joseph Joffre (1852-1931), comandantul suprem al armatelor franceze. Prima lună de conflict a fost catastrofală pentru aliații franco-englezi.

„Zeul războiului era de partea germanilor. Armatele Kaiserului străbătuseră cu iuțeala fulgerului Belgia, Liege, Bruxelles, Namur, Ostende… Nimic nu putea rezista artileriei grele germane… Valul german continua să se prăvălească cu furie și să măture toate zăgazurile. Charleroi a luat pentru oștirile Antantei proporțiile unui adevărat dezastru și de acolo înainte, în câteva zile, germanii au cucerit: Compiegne, Chantilly, au trecut Marna și au apărut la porțile Parisului, evacuate de autorități”. (I. G. Duca)

În acest moment s-a petrecut „miracolul de pe Marna”, conceput și realizat de către generalul Joffre și care va însemna sfârșitul războiului-fulger la care visau germanii. Joffre, văzându-l pe inamic angajat în ofensiva în culoarul strâmt din fața Parisului, a luat decizia de a-l ataca și opri, mai întâi în acest culoar și mai apoi de-a lungul întregului front. În dimineața zilei de 5 septembrie 1914, când avangărzile germane se aflau la doar 32 de kilometric de Paris, începeBătălia de pe Marnaa bătălia pentru capitala Franței. Joffre a dat dramaticul ordin armatelor sale:

„Trupa care nu va putea să înainteze, oricâte sacrificii ar face, va trebui cel puțin să păstreze terenul cucerit și să moară cu toții pe acea poziție, decât să se retragă. În condițiile actuale, nicio slăbiciune nu poate fi tolerată”.

Bătălia de pe Marna a fost crâncenă, prefigurând carnajul care va continua încă patru ani:

„Lupta a luat o formă brutală și o amploare impresionantă. Sub focul concentrat al armelor de toate calibrele, efectivele, atât cele ale germanilor, cât și ale franco-britanicilor, s-au topit vertiginos. Mitralierele au secerat linii întregi de trăgători, în timp ce obuzele celor două artilerii au prefăcut în țăndări adăposturi, parapetele tranșeelor, posturile de comandă și grupuri compacte de oameni. Lupta a continuat neîndurătoare și fără întrerupere. Pierderile au fost imense de ambele părți. După lupte care au durat cinci zile, de la 6 la 10 septembrie, germanii… au dat înapoi mai bine de 60 de kilometri” (Zorin Zamfir, Jean Banciu).

Avântul teutonic se frânsese în fața cerbiciei franceze, de acum încolo războiul transformându-se dintr-unul de mișcare în unul de poziții, de uzură, care va măcina forțele combatanților până în noiembrie 1918. În mijlocul acestui măcel, Berthelot impune prin optimismul și prin stăpânirea sa de sine. În cele mai grele momente este văzut „lucrând în biroul său îmbrăcat într-o cămașă gen pijama și papuci de casă, în loc de tunică și cizmele obișnuite” (John Keegan).

Iar Joffre însuși va spune despre subordonatul său: „O personalitatea generalului Berthelot a devenit din ce in ce mai accentuată”. În realitate, marele merit al lui Berthelot a fost acela că expunându-și ideile,− chiar și cele mai îndrăznețe, într-un dialog creator cu Joffre − reușea să scoată din acesta tot ce avea mai bun în el în materie de gândire strategică.

În plus, Berthelot îndeplinea cu loialitate și maximă sârguință toate deciziile luate de Joffre, chiar și pe cele cu care nu era de acord. În fond, optimismul era exact starea de spirit de care avea nevoie Marele Cartier General francez în august-septembrie 1914, iar Berthelot oferea imaginea tonică a calmului și speranței. În acest sens, aprecierea istoricului militar John Keegan este pe deplin justificată:

„Dirijarea echilibrată și entuziastă a muncii de stat-major la Marele Cartier General de către Berthelot… a contribuit mult la supraviețuirea armatei franceze după înfrângerea din Bătălia Frontierelor și în timpul Marii Retrageri”.

La sfârșitul lunii noiembrie 1914, Berthelot părăsește statul-major al lui Joffre, motivele fiind încă destul de neclare. Este posibil ca Joffre însuși să fi decis să aducă în statul-major mai mulți ofițeri având experiența frontului, după cum este la fel de posibil ca Berthelot să-și fi dorit, la rândul lui, o experiență de comandă efectivă pe front. Nu lipsesc însă nici opiniile potrivit cărora Berthelot ar fi fost „sacrificat” pentru a i se conferi o nouă credibilitate generalului Joffre, după eșecurile din august 1914.

Cert este că lui Berthelot i se încredințează comanda unui grup de divizii aflate în rezervă, în apropiere de Soissons. La 8 ianuarie 1915, Berthelot își aruncă trupele la atac, în sectorul Crouy. După câteva succese inițiale, este nevoit să se retragă și să-și asume parțial eșecul operațiunii. Este retrogradat, primind comanda doar a unei singure divizii, divizia 53.

Succesele obținute cu aceasta în timpul ofensivei din Artois (aprilie-mai 1915) îl propulsează din nou la șefia unui eșalon superior, Corpul 32 de armată. Se distinge din nou în septembrie 1915 în timpul ofensivei din Champagne, iar din martie 1916 participă la celebra bătălie de la Verdun.

Pe 19 septembrie 1916, Berthelot primește un telefon de la superiorul său direct, generalul Fayolle, care îl înștiințează că fusese numit la șefia Misiunii Militare franceze ce urma să plece în România. Pentru Henri Berthelot începea aventura românească, dar și clipa sa de glorie.

Acest text este un fragment din articolul «Henri Mathias Berthelot (1861-1931), şeful Misiunii Militare Franceze în România (1916-1918). Generalul cu două patrii: „Îmi știam numai una, dar aveam două patrii: țara mea, Franța, și apoi România” publicat în revista Historia Special nr. 20, disponibilă în format digital, pe paydemic.com

_{Foto sus: Bătălia de pe Marna (septembrie 1914) a reprezentat una dintre cele mai spectaculoase victorii ale Antantei în faţa trupelor Puterilor Centrale din timpul Primului Război Mondial}