Povestea de iubire din spatele unor fotografii de război

Autor: Corina Zorzor

Robert Capa a fost cel mai important fotojurnalist de război al secolului 20. Pe parcursul a cinci războaie, Robert, alături de iubita sa, Gerda Taro, au realizat fotografii cu un mare impact violent, dovadă a curajului, devotamentului şi creativităţii acestora în munca fotografică.

Pe numele său real Endre (sau André) Friedmann, fotograful s-a născut pe 22 octombrie 1913, într-o familie de evrei din Budapesta. La 18 ani a plecat din Ungaria, pentru a se stabili la Germania. Deşi intenţiona să devină scriitor, şi-a găsit de lucru ca fotograf în Berlin şi a continuat cu pregătirea în acest domeniu.

A adoptat numele „Robert Capa”, întrucât „cápa”, în maghiară, însemna rechin, porecla sa în copilărie. În plus, corelând numele cu cel al regizorului de film Frank Capra, fotograful s-a gândit că va fi remarcat mai repede şi că lucrările sale se vor vinde mai uşor.

Într-adevăr, numele cu rezonanţă americană i-a adus succes în rândul vânzărilor, Gerda Taro, iubita lui, fiind intermediar între cumpărători şi „celebrul fotograf american Robert Capa”. Prima fotografie publicată a fost cea făcută revoluţionarului bolşevic Leon Troţki, în timp ce ţinea un discurs în Copenhaga despre „Însemnătatea revoluţiei ruseşti” din 1932.

Robert Capa a acoperit prin imagini cinci războaie:războiul spaniol civil, al doilea război chino-japonez, al Doilea Război Mondial, în Europa, războiul arabo-israelian din 1948 şi primul război al Indochinei.

Aflat în exil la Paris, fotograful Endre Friedmann se ocupa de imaginile promoţionale pentru o companie elveţiană de asigurări de viaţă, aşa că i-a propus unei tinere refugiate din Elveţia, Ruth Cerf, să pozeze pentru el. Ruth nu avea încredere în fotograful proaspăt cunoscut, aşa că a adus-o cu ea la şedinţa foto pe Gerda Pohorylle, o roşcată mignonă, sigură pe sine, care afişa un zâmbet de învingătoare.

Din 1934 a început cea mai iconică relaţie din istoria fotografiei, dintre Andre şi Gerda. Împreună, cei doi şi-au schimbat numele, devenind Robert Capa şi Gerda Taro, cunoscuţi drept cei mai vestiţi cronicari din timpul războiului civil spaniol. Tot împreună, ei au schimbat natura fotografiei de război, reinventând formatul acesteia astfel încât să fie adecvat chiar şi în prezent.

Între anii 1936-1939, Robert Capa se afla în Spania şi surprindea instantanee din războiul civil spaniol, alături de Gerda Taro. A devenit cunoscut la nivel mondial graţie fotografiei denumite „Soldat în cădere” („Falling Soldier”). Autenticitatea imaginii este, însă, pusă la îndoială:mult timp s-a presupus că fotografia a fost făcută în Cerro Muriano, pe frontul din Cordoba, unui soldat al Partidului Muncitoresc Marxist care tocmai fusese împuşcat şi se prăbuşea la pământ.

Cu toate acestea, un istoric spaniol a identificat soldatul:numele său era Federico Borrell Garcia şi provenea din Alicante, Spania. În 2003, ziarul spaniol „El Periodico” a semnalat că fotografia a fost realizată în apropierea oraşului Espejo, la zece kilometri de Cerro Muriano şi, mai ales, că a fost regizată.

La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, Robert Capa se afla în New York căutându-şi un loc de muncă şi încercând să scape de persecuţia nazistă din Franţa. Fotografiile realizate pe durata războiului ilustrează suferinţa populaţiei siciliene sub bombardamentul german. Una dintre fotografiile memorabile de la acel moment este cea cu un ţăran care indică direcţia în care se îndreptaseră trupele germane.

Apropierea curajoasă, dar toutşi riscantă, de locul acţunii, luând efectiv parte la acţiune, i-a costat viaţa pe cei doi fotografi. Gerda a murit pe frontul spaniol în 1937, în timp ce Robert şi-a pierdut viaţa într-un bombardament în 1954, în Indochina. Povestea lor de dragoste dăinuie până în zilele noastre:autoarea spaniolă Susana Fortes a publicat, în 2009, romanul „Aşteptându-l pe Robert Capa”. Cartea a fost tradusă în 20 de limbi, iar în 2013 urmează să fie ecranizată.

Contactată de Huffington Post, Susana Fortes a declarat că în nuvelă se regăsesc, cu fidelitate, toate datele biografice, cronologia evenimentelor şi locurile în care acestea s-au întâmplat. „Am explorat orice document care ar fi putut să îmi aducă un plus de informaţie:scrisori, memorii, biografii. Însă, pentru ca o nuvelă să «respire», trebuie să dai viaţă personajelor. Acest lucru este posibil prin dialog, tensiune între cei doi îndrăgostiţi, umor, certuri, pasine, sex, tot amalgamul de trăiri. În alte cuvinte, viaţa însăşi. Aceasta este munca autorului, care, atunci când scrie, ţine mereu un picior pe pământ şi altul în aer”, spune scriitoarea.

În ciuda frumoasei poveşti romanţate dintre cei doi fotografi, apropiaţi ai cuplului au dezvăluit dedesubturi despre latura aventurieră a lui Capa, precum şi despre relaţia puternică dintre Gerda şi scriitorul Ted Allan. Însă iubirea dintre cei doi fotografi apare mai pregnantă, dincolo de suspiciuni şi presupuse relaţii. Haosul politic al acelor vremuri a determinat perioade grele pentru ambii parteneri – exil, aresturi, zboruri urgente către alte ţări. Ca activişti de partid şi aflaţi în exil, atât Gerda, cât şi Robert au dorit să înceapă o viaţă nouă împreună, păstrând în continuare puternicul activism de stânga în care erau amândoi implicaţi.

Gerda i-a fost ghid în viaţă, potrivit povestirilor despre cuplul de fotografi, din cartea lui Alex Kershaw, „Sânge şi şampanie:viaţa şi vremurile lui Robert Capa” („Blood &Champagne:The Life and Times of Robert Capa”). Tot autorul apreciază că, dacă Gerda nu ar fi apărut în viaţa lui Robert, acesta nu ar fi fost cel de care ştim cu toţii astăzi. „Ea l-a ridicat, l-a ghidat şi l-a ajutat să reuşească. Robert nu a avut niciodată o viaţă comună, iar atunci când nu îi ieşeau lucrurile, se apuca de băut. Era într-o stare foarte proastă atunci când a întânit-o pe Gerda şi poate că, fără ea, ar fi sfârşit mult mai curând”, spune Eva Besnyö, fotografă din Ungaria contemporană cu Robert Capa, pentru volumul lui Kershaw.

Pe 25 mai 1954, trupele militare din Indochina treceau printr-o zonă cuprinsă de flăcări, iar Robert Capa a decis să coboare din maşina de teren, pentru a putea fotografia mai de aproape. După cinci minute, s-a auzit o bubuitură;Capa tocmai se afla într-o zonă de bombardament. Când au ajuns ceilalţi parteneri de drum, Capa era încă în viaţă, însă piciorul stâng era complet descompus şi avea o rană serioasă în dreptul pieptului. Până când a fost dus la un punct de prim ajutor de pe front, Capa deja decedase. Însă chiar şi în ultima clipă de viaţă, Robert a murit cu aparatul de fotografiat în mână.

Ceea ce i-a unit pe Robert şi pe Gerda, arta fotografică, depăşeşte aspectele vieţilor lor reale. Amândoi au crezut, de la bun început, că fotografiile lor vor schimba lumea şi felul în care gândesc oamenii. Şi au reuşit.

sursa:http://adevarul.ro/cultura/istorie