Paroșeni, prima mare termocentrală din România
Prima termocentrală mare construită în România funcţionează de şapte decenii la Paroşeni, pe malul Jiului de Vest, între municipiile învecinate Vulcan şi Lupeni.
Termocentrala Paroșeni din Hunedoara a fost plănuită de inginerii români, după un proiect al unui institut (TEP) din Moscova și era prezentată ca una dintre marile realizări ale regimului comunist, în cadrul „Planului de electrificare de 10 ani” (1951-1960).
Complexul a fost proiectat pentru a ajunge la o putere instalată de 300 MW, prin care putea asigura energia pentru minele de cărbune din Valea Jiului, pentru combinatele metalurgice din Hunedoara şi Oţelu Roşu, pentru zona petrolieră a Olteniei, dar şi termoficarea şi electrificarea oraşelor Văii Jiului, aflate la acea vreme în expansiune.
Lucrările, arătau rapoartele CIA, au început în 1952, iar cei mai mulți angajați de pe șantier proveneau din detașamente de muncă.
„Între 1952 şi 1955, Grupul de Şantiere Petroşani a angajat peste 2.000 de oameni. De atunci numărul lor s-a mai redus la jumătate. Aproape 90 la sută dintre muncitorii necalificaţi proveneau din batalioanele de muncă ale Direcţiei Generale a Serviciului Muncii (DGSM) din România, Proiectul uzinei termoelectrice a început în 1952, a fost pus în funcţiune în 1956 şi va fi finalizat în 1961. Întreaga suprafaţă este înconjurată de garduri înalte de doi metri, cu trei straturi de sârmă ghimpată”, arăta o nouă informativă a CIA, din decembrie 1959.
Minele de cărbune, sub pază strictă
În vecinătatea viitoarei termocentrale, mii de români erau angajați în minele de cărbune din Valea Jiului.
Nouă exploatări funcționau în regiunea minieră la începutul anilor ’50, toate controlate atunci de sovietici, prin societatea Sovrom Cărbune, iar o parte din forța de muncă era asigurată de românii neagreați de regim, ori de militari din detașamentele de muncă.
„Unii dintre ei au fost trimişi aici în urma unor pedepse pentru că au încercat să scape de armată, iar alţii doar pentru că militarii reprezintă o forţă de muncă ieftină. Aceşti soldaţi sunt neexperimentaţi şi sunt implicaţi în numeroase accidente. Recent, un soldat a murit zdrobit de vagoneţii cu cărbune în timp ce făcea o gaură în galerie pentru aplicarea dinamitei. Părinţii săi au fost informaţi că a murit din cauza unei boli pe care o contractase înainte de a intra în mină, astfel li s-a spus că el era slăbit şi bolnav înainte de a efectua serviciul militar la mină”, arăta o notă informativă prezentată în 1954 de Radio Europa Liberă.
Din cauza măsurilor de securitate foarte reduse, „neglijate criminal” se întâmpla aproape în fiecare zi ca rocile să se prăbuşească în puţuri, în urma infiltraţiilor apei. Ele cădeau peste trupurile şi capetele muncitorilor şi adesea le provoacau leziuni grave.
Forţele de ordine înarmate controlau activitatea din zonă, iar minele erau înconjurate de garduri de sârmă ghimpată şi ziduri de aproape doi metri înălţime. Garduri de acest fel s-au păstrat și în prezent, la Mina Lupeni.
„Securitatea a reuşit să prevină toate încercările de dezordine şi greve din regiune, dar acest lucru a putut fi făcut doar cu multă brutalitate. Un bărbat a fost arestat şi acuzat că a fost împotriva autorităţilor şi pentru că a criticat eşecul lor de a menţine drepturile muncitorilor şi reglementările sociale aşa cum au fost garantate în teorie”, informa o altă notă secretă a CIA, din 1954.
Minele de uraniu din Transilvania, uzinele metalurgice, căile ferate și drumurile din anii ’50, construcțiile portuare din Dobrogea și cele militare de la granițele României au beneficiat și ele de munca forțată a mii de români.
Citește mai multe amănunte despre mega-proiectele din România anilor '50 pe adevarul.ro