Noi lucrări de restaurare la Castelul Corvinilor

Au început lucrările în noua etapă de restaurare a Castelului Corvinilor din Hunedoara. Circa 6,6 milioane de euro sunt investite în continuarea lucrărilor la ansamblul medieval, anunță Primăria Hunedoara.

Proiectul actual, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, vizează intervenţii care nu au putut fi incluse în primul proiect de restaurare, în valoare de cinci milioane de euro (bani obţinuţi prin POR 2014 -2020), unde lucrările au început în 2019 și au fost finalizate anul trecut.

„Cea de-a doua etapă de restaurare a Castelului Corvinilor vizează nu mai puţin de 27 de obiective de lucrări printre care se regăsesc restaurarea frescelor din mai multe zone ale edificiului medieval, înlocuirea pardoselii din Sala Cavalerilor, refacerea podurilor de acces, curăţarea fântânii din curtea interioară, restaurarea Cavalerului din vârful Turnului Buzdugan, precum şi lucrări necesare pentru deschiderea spre vizitare a mai multor spaţii din impozantul monument medieval”, a informat Primăria Hunedoara.

Investiția vizează și ample reabilitări ale acoperişurilor, refaceri de instalaţii electrice, realizarea unui un sistem de supraveghere video şi a unui planşeu din lemn pe Terasa de Artilerie.

„La fel ca în cazul primului proiect de restaurare, conducerea Muzeului Castelul Corvinilor, Primăria municipiului Hunedoara şi constructorul vor încerca să deruleze lucrările fără a afecta în mod semnificativ nici programul de funcţionare şi nici traseele de vizitare”, a informat Primăria Hunedoara.

Vezi mai multe fotografii pe adevarul.ro

Mai multe