Moartea lui Alexandru Lăpușneanul. A fost voievodul moldovean un psihopat, mânat de impulsuri violente?

Anii din urmă ai lui Alexandru Lăpuşneanul au fost și ei atent analizați în istoriografia românească, dar și de specialiști în istoria medicinii, făcându-și astfel loc printre cărțile și studiile tipărite unele caracterizări care ni-l prezintă pe vodă Lăpuşneanul ca având profilul unui psihopat, mânat de impulsuri violente.

Acești specialiști în patologie istorică nu au pregetat să considere că episoadele de masacrare a boierilor erau cauzate de diferite tulburări psihice ale domnului, diagnosticat ca fiind suferind de ciclotimie (stare psihică morbidă, caracterizată prin alternarea stărilor de bună dispoziție cu cele de depresie).

Desigur că aceste aprecieri sunt privite astăzi cu multă rezervă, dacă nu chiar respinse în integralitatea lor de istoricii care s-au ocupat cu cercetarea domniilor lui Alexandru Lăpuşneanul.

Bizuindu-ne pe analiza critică a izvoarelor istorice, știm astăzi că, într-adevăr, domnul moldovean a suferit de mai multe beteșuguri ale trupului, dintre care două i-au provocat mari dureri. Mai întâi, izvoarele menționează că asemenea bunicului său, Ștefan cel Mare, și Alexandru Lăpuşneanul a suferit o rană deschisă la picior, cel mai probabil în timpul campaniei militare din anul 1566, din Transilvania.

Drept urmare, îl găsim pe voievod cerând prin scrisori sau trimițând soli după chirurgi („bărbieri”), care să fie aduși în Moldova pentru a-i trata rana. Un anume medic Andrei a venit din Transilvania în repetate rânduri și s-a ocupat de rana piciorului până la moartea voievodului.

Otrăvuri, în doze mici, administrate de medicul chemat în ajutor

O altă suferință care l-a chinuit vreme îndelungată pe voievod a fost o boală la ochi, identificată de unii specialiști cu un glaucom, pe care Lăpuşneanul ar fi putut să-l moștenească de la tatăl său, Bogdan al III-lea cel Orb.

otuși, este puțin probabilă o astfel de ipoteză, deoarece domnul se plângea de simptome străine de această maladie, elocvente în acest sens fiind, mai ales, secrețiile purulente abundente. Este cert însă că boala s-a agravat odată cu trecerea timpului, iar domnul cerea tot mai des vecinilor transilvăneni să-i trimită medici care să-l îngrijească.

În urma unei asemenea cereri ajunge la Curtea domnească însuși medicul lui Ioan Sigismund Zapolya, italianul Giorgio Blandrata. Acesta s-a alăturat cauzei pretendentului Despot Vodă și, cu știrea chiar a unora dintre colaboratorii domnului, a început să-l otrăvească pe Alexandru Lăpuşneanul, în doze mici, dar cu efect sigur.

Deși tentantă, ipoteza implicării domniței Roxanda în această acțiune nu este deloc susținută de izvoarele istorice. În anul 1561, voievodul le cerea bistrițenilor să-i trimită degrabă șofran pentru suma de 100 de galbeni, despre care știm că încă din antichitate era folosit pentru tratarea afecțiunilor de la ochi.

Vodă Lăpuşneanul devine călugărul Pahomie

Chinuit tot mai rău de cele două suferinți, voievodul și-a redactat testamentul încă din primăvara anului 1565, stabilind succesiunea la tronul țării a celor șase băieți aflați în viață: Bogdan, Ștefan, Ionașcu, Ilie, Petru și Constantin.

Precaut și grijuliu față de viitorul copiilor săi, Alexandru Lăpuşneanul s-a adresat și celorlalte state vecine (Polonia, Transilvania), rugând ca în cazul în care sultanul otoman va numi pe altcineva pe tronul Moldovei, descendenții lui să se poate refugia la curtea sau în țara unui monarh creștin.

Cu doar două zile înainte de a muri, Alexandru Lăpuşneanul s-a călugărit, luându-și numele de Pahomie și renunțând la domnie în favoarea fiului său, care avea să devină Bogdan al IV-lea al Moldovei.

Alexandru Lăpuşneanul a murit la 11 martie 1568, într-o zi de joi, pentru ca duminica următoare (14 martie 1568) să fie înmormântat la mănăstirea de la Slatina, ctitoria lui. Lespedea de pe mormântul voievodului, deși păstrată fragmentar, conține următoarea inscripție în limba slavonă:

„Pahomie, cel care a răposat de la viața de aici spre veșnicile lăcașuri și a fost îngropat aici, în noua sa ctitorie, în anul 7076 (1568), luna martie...”.

Foto sus: Portretul domnitorului Alexandru Lăpușneanul reprezentat pe un văl brodat de la Mănăstirea Slatina

Acest text este un fragment din articolul «Alexandru Lăpuşneanul. Un „Nero moldovenesc”?», publicat în revista Historia, nr. 217, disponibilă în format digital pe paydemic.com.

Mai multe