Moartea ducelui Ioan Corvin, unicul fiu al regelui Matia

Pe data de 12 Octombrie 1504 se stingea la Krapina în Croația, ultima făclie a familiei Corvinilor. Lumânarea arsese cu o prea mare putere și acum ultimele sale licăriri căutau să lumineze întunecata cale a unei istorii zbuciumate și presărată cu sacrificii. Se stingea deci, Ducele Ioan Corvin, unicul fiu și moștenitor al Regelui Matia cel Drept.

Ioan Corvin a fost fructul relației de iubire a regelui cu o anume Borbála Edelpeck, din orașul Stein, din Austria Inferioară. În apărarea sa, putem spune că regele era văduv în momentul când face cunoștință cu aceasta și probabil încă îndurerat de pierderea primei sale soții, Ecaterina de Podiebrády, care murise de febră împreună cu fii ei, la nașterea acestora, scrie Muzeul Castelul Corvinilor, pe pagina de Facebook a instituției.

Fiu nelegitim, Ioan, a fost hărăzit de tatăl său unei cariere ecleziastice cu scopul nedeclarat de a nu stânjeni ascensiunea la tron a unui eventual urmaș legitim al acestuia, mai ales după căsătoria regelui cu Beatrice de Aragon, realizată în anul 1476.

Odată cu trecerea timpului devenind evident că regina nu e capabilă de a-i dărui moștenitori, Matia își schimbă acest gând. Prin urmare în toamna anului 1479, Ioan este ridicat la rangul de prinț.

La acea dată el deținea deja titlurile de comite perpetuu de Hunedoara, precum și titlul de duce de Liptovia, primind cu această ocazie moșii în comitatele Târnava și Dăbâca. Cel mai important moment al recunoașterii sale l-a reprezentat actul de donație din 8 Aprilie 1482 prin care Regele îi dăruiește domeniul Hunedoarei, proprietate ereditară a familiei.

Prin acest act, Ioan este oficializat ca membru deplin al familiei de Hunedoara, el fiind și singurul care a purtat în mod oficial numele de Corvin. Matia s-a ocupat de buna creștere și educație a fiului său, Ioan fiind plasat sub tutela bunicii sale paterne, Elisabeta Szilágyi.

Totodată pentru a-l familiariza cu chestiunile politice îl lua adesea cu el în cadrul întrevederilor pe care regele le avea cu supușii săi. Tatăl s-a îngrijit și de patrimonial fiului său, căruia i-a donat” mari domenii care mai înainte aparținuseră coroanei”.

Printre acestea s-au numărat județele Békés, Mucacevo, Debrețin, donațiile regale fiind îmbogățite de cele ale bunicii sale, Elisabeta Szilágyi. Toate aceste măsuri trebuiau să asigure o bază material și politică destul de solidă pentru ascensiunea la tron a lui Ioan Corvin. Destinul său a fost însă altul.

Fire mult prea blândă, nu a avut tăria de caracter a înaintașilor. Marii nobili chiar și cei apropiați tatălui s-au întors împotriva fiului după moartea primului. Ioan Corvin a fost deposedat pe rând de unele din domeniile sale, a fost implicat în procese nesfârșite, pe plan politic fiind amăgit cu coroana Bosniei, declarat duce de Slavonia și Opava, titluri ce îi vor fii retrase peste câtva timp.

Ioan Corvin a avut o prima căsătorie "per procuram" cu Maria Sforza Bianca, prințesă de Milano, căsătorie care nu s-a concretizat. Într-un final și datorită căsătoriei sale cu Beatrice de Frangepán în 1498, devine Ban de Croația și Slavonia unde timp de trei ani apără cu succes aceste teritorii de incursiunile turcești, ajungând să aspire la poziția de Palatin al regatului.

Dar este oprit din nou de conspirațiile nobilimii, în frunte cu regina Beatrice de Aragon, niciodată favorabilă lui, recăsătorită acum cu noul rege, Vladislav al II-lea. Ioan Corvin este ucis, din câte se pare, într-o bătălie contra turcilor, pe data de 12 octombrie 1504. Moartea sa este urmată la câteva luni de cea a fiilor săi, Matia si Christofor.

Peste patru ani se stinge și fiica sa, Elisabeta, ultimul urmaș direct al Corvinilor. Acestea au fost ultimele licăriri a unei făclii ce nu vroia să piară dar a fost stinsă de vântul rece al vremurilor. ”Ultimii descendenți, deși mult mai bogați, au rămas la fel de anonimi ca și începătorii pomeniți, Şerbu, Voicu, Mogoș sau Radu.”

_{Foto sus: Fresca din Mănăstirea Paulină din Lepoglava}

Bibliografie:

• Ioan-Aurel Pop, Hunedoreștii, Cluj-Napoca, 2020 Iosif Pataki, domeniul Hunedoarei la începutul secolului al XVI-lea,București,1973