Mazilirea voievodului Constantin Brâncoveanu
Constantin Brâncoveanu a fost mazilit la 24 martie 1714, după o domnie de peste 25 de ani, una din cele mai lungi din istoria Țării Românești de până atunci.
Domnitorul mai fusese în pericol de mazilire și își pregătise o strategie pentru situația în care sultanul Ahmed al III-lea, care îl confirmase domn pe viață, s-ar fi hotărât să îl înlăture: o dată anunțat despre acest plan de către spionii săi din Imperiul Otoman, urma să ajungă cu ușurință în Transilvania, împreună cu familia, refugiindu-se pe domeniul său de la Sâmbăta de Sus, notează Arhivele Naționale ale României, pe pagina de Facebook a instituției.
Detronarea sa a fost însă gândită de marele vizir Gin Ali Pașa astfel încât să nu trezească suspiciuni domnitorului român: Înalta Poartă a încuviințat încheierea căsătoriei fiului său, Radu, cu Maria, fiica lui Antioh Cantemir, lăsându-i lui Constantin Brâncoveanu impresia falsă că se bucură de încrederea Sultanului, și l-a însărcinat pe capugiul Mustafa-aga, un vechi prieten al domnitorului, să îl mazilească și să îl aducă la Istanbul, însoțit de membrii familiei sale.
Momentul ales a contribuit la reușita planului, familia Brâncoveanu fiind la începutul perioadei de doliu, după ce fiica cea mare, Stanca, tocmai fusese înmormântată cu câteva zile înainte. Ajunși la Istanbul, fostul domnitor și fiii săi au fost încarcerați în temuta închisoare Edicule și, după câteva luni de supliciu, au fost executați la 15 august, în ziua în care Constantin Brâncoveanu împlinea 60 de ani.
Dincolo de tragedia ce însoțește finalul vieții sale, domnia sa îndelungată este asociată unor realizări culturale prestigioase. Pe lângă ctitoriile religioase, construite într-un nou stil arhitectural care îi poartă numele, ar fi de consemnat intensa activitate tipografică, dar și interesul cancelariei sale de a inova și de a perfecționa o tehnică miniaturală, îmbogățită prin noi motive ornamentale și elemente cromatice, care a transformat documentele în adevărate opere de artă.
Din această categorie face parte și hrisovul de mai jos, publicat de Arhivele Naționale ale României pe pagina de Facebook a instituției. Este vorba de un act emis la 9 martie 1701 (7209), la București, prin care Constantin Brâncoveanu acordă Mânăstirii Sinaia ‒ construită de marele spătar Mihai Cantacuzino „aproape de hotarul Ardealului, pe unde pururea fiind pustietate, oameni răi, hoți, tâlhari ... jefuiesc, pradă și de multe ori țin drumurile” ‒ dreptul de a ține „40 de oameni străini, pușcași cu vătaful lor, fără bir”, care să asigure paza mânăstirii. (ANR, SANIC, colecția Peceți, nr. 253)
Scris de „Șerban logofețelul” cu cerneală neagră pe un pergament de 580x515 mm, documentul reflectă rafinamentul artei brâncovenești prin detalii artistice atent realizate: monograma domnească este scrisă cu lichid de aur, semnătura domnitorului evidențiată într-un cartuș ornamental, iar inițiala împodobită cu motive florale. Frontispiciul este decorat cu un scut încărcat cu acvila cruciată, însoțită de soare și lună, ornamentat cu elemente florale și vegetale în lichid de aur, chinovar și verde. Pentru validarea hrisovului a fost folosit sigiliul domnesc, în ceară roșie. (Constantin Brâncoveanu 300. Documente de arhivă, București, 2014)
Mai multe documente emise în perioada domniei lui Constantin Brâncoveanu găsiți accesând monasterium.net.