Marele complex medieval, descoperit în situl de la Cernica

Între anii 1960 și 1975 Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române, în colaborare cu Muzeul de Istorie al Municipiului Bucureşti (1965-1971), a efectuat cercetări arheologice în zona satului Căldăraru (comuna Cernica), în partea de Sud-Est a teritoriului Bucureştilor.

Profesorul dr. docent Gheorghe Cantacuzino (1900–1977) este cel care a condus șantierul arheologic de la Mănăstirea Iezăru, ctitorie a jupânesei Chiajna, soția marelui vornic Cernica, ctitor al Mănăstirii ce-i poartă numele, Cernica. Durata medie a unei campanii într-un an era de cca. 3-4 luni, în toată această perioadă fiind deschise şi săpate peste 107 şanţuri (secțiuni), scrie Muzeul Curtea Veche, pe pagina de Facebook a instituției.

Situl de la Cernica, devenit celebru în lumea științifică prin necropola neolitică identificată, a avut și alte numeroase descoperiri mai puțin cunoscute.

Este vorba de descoperirea urmelor de locuire din mai multe perioade istorice, începând din paleolitic şi mergând până la sfârşitul epocii medievale: rare urme ale culturii aurignaciene din paleoliticul superior; două aşezări neo-eneolitice, una Dudeşti şi alta Boian; urme rare de locuire ale culturii Glina III şi foarte numeroase ale culturii Tei din Epoca Bronzului; vestigii reduse de locuire getică din perioada La Tène; vremelnice urme de locuire din sec. VI p.Ch.; numeroase ruine ale unui sat şi aşezământ din epoca medievală.

Marele complex medieval, descoperit la Cernica, se compune dintr-o aşezare sătească cuprinzând un număr important de complexe de locuit: bordeie, semi-bordeie, locuinţe de suprafață; vetre şi cuptoare situate în locuinţe şi în curţi; un mare număr de gropi menajere şi de bucate; construcţii din cărămizi reprezentate printr-o biserică, o clopotniţă şi o locuinţă medievală; cimitirul format în jurul bisericii etc.