Marea Criză Economică și pasiunile conducătorilor

Anul 1929 a fost marcat de declanșarea fenomenului economic numit Marea Depresiune sau Marea Criză Economică de supraproducție. S-a scris mult despre impactul economic, social, politic și militar al acestei tulburări în economia mondială și a fost considerată drept cauza fundamentală a celui de-Al Doilea Război Mondial. Tratatele de istorie amintesc pe larg și măsurile luate de guvernanți pentru redresarea industriei și pentru revigorarea circulației mărfurilor pentru creșterea nivelului de trai al populației. Politicienii au intrat în conștiința maselor prin tot felul de lucrări publice și au apărut ca un fel de salvatori ai oamenilor de rând, aducători de fericire. Au apărut frumoase legende despre muncă prelungită târziu în noapte și despre mângâierea copiilor.

            Aceasta a fost partea luminoasă a activității liderilor politici. Mereu există aspecte întunecate, trecute la capitolul teoria conspirației. Documentele oficiale și publice demonstrează că puternicii zilei nu se gândeau la fericirea popoarelor, ci se pregăteau masiv pentru un conflict mondial ce să le asigure mai multă influență la nivel planetar. Marea Depresiune coincide cu o politică masivă de investiții în domeniul militar, cheltuielile fiind făcute în dauna nivelului de trai.

            Cele mai mari comenzi militare au fost lansate în SUA, URSS, Japonia, Marea Britanie, Franța și Italia, dar fiecare stat cheltuia după posibilități. Se poate scrie chiar de o adevărată obsesie pentru armamentul de ultimă generație și foarte scump. Nu exista o limitare a comenzilor militare. Fiecare politician și militar își satisfăcea poftele în ceea ce privește creșterea puterii de distrugere a civilizației.

            Conducerea de la Washington a decis din start că înarmarea navală este cea mai interesantă din punct de vedere strategic și șantierele navale au primit comenzi masive pentru lansarea de crucișătoare, distrugătoare și submarine de mari dimensiuni. N-au fost uitate nici cele mai scumpe nave de luptă, temutele portavioane. A fost comisionat USS The Ranger, unitate capabilă să transporte 76 de avioane. Cuirasatele au fost modernizate la capitolul tunuri grele, artilerie antiaeriană, protecție prin blindaj, echipamente electronice și optice de dirijare a tirului și sisteme de propulsie. Astfel au fost îmbunătățite calitățile cuirasatului USS California. A fost mărită capacitatea de combustibil înmagazinată la bord pentru creșterea razei de acțiune. USS Nautiluslua la bord peste 690.000 l de combustibil pentru o autonomie de 46.000 km. Nu mai erau la modă submarinele mici, pentru apărarea coastelor sau a mărilor apropiate. Se gândea numai la nivel planetar. Oare USS Nautilusera un caz izolat? Nici vorbă. USS Cachalota fost construit în perioada 1931 – 1933 și avea la bord 16 torpile scumpe și 315.300 l de combustibil. USS Cuttlefish(SS-171) era identic cu USS Cachalot, dar a fost finisat și comisionat în 1934.

       Uniunea Sovietică trebuia să fie imperiul universal al comunismului și a început o cursă fără precedent de industrializare și de producție de armament. Chiar dacă foametea făcea ravagii în spațiul Ucrainei, fost grânar al Europei, Iosif Stalin a ordonat ridicarea uriașului combinat metalurgic de la Magnitogorsk pentru a avea oțelul necesar tancurilor. Numai în anii 1932 și 1933 au ieșit pe porțile fabricilor 2.650 de tancuri T-26, adică suficiente pentru echiparea a 13 divizii de tancuri. Nimeni nu putea să opună rezistență acestui val de oțel motorizat. Era prea puține și erau mașini mai lente, pentru sprijinirea infanteriei. S-a trecut și la asamblarea tancurilor rapide, de cavalerie, celebra serie BT. Au fost trimise spre unități 620 de BT-2 și 1.882 de BT-5. Indiferent de modul de folosire pe câmpurile de luptă, masele de blindate ar fi nimicit orice rezistență. Uniunea Sovietică avea și potențialul de a repara mașinile avariate.

            Tancul rămâne principala mașină de luptă pentru cucerirea temeinică a unui teritoriu în epoca în care mitralierele întăreau considerabil puterea apărării. Totuși, avionul era cel care permitea protejarea forțelor terestre și lovituri la nivel strategic. Iosif Vissarionovici Stalin era hotărât să dezvolte cea mai puternică aviație la nivel mondial și au fost lansate în producție uriașele bombardiere TB-1 și TB-3. Cum aluminiul era un metal înaripat, s-a făcut totul pentru creșterea producției interne și puținul curent electric al țării era dirijat spre uriașele fabrici. Avioanele erau concepute astfel încât să lanseze parașutiști atunci când bombele deveneau inutile. Resursele unei țări trebuie rapid capturate și nu nimicite fără rost. Instrumentele revoluției mondiale erau realizate în ritm alert.

            Nici Japonia nu se lăsa mai prejos și a declanșat o cursă pentru înzestrarea aviației cu noi bombardiere. Mitsubishi Ki-1 a intrat în dotare în 1933 și transporta spre țintă 1.500 kg bombe. Accentul era pus pe marină și flota avea în șantiere începând din 1931 trei crucișătoare grele din clasa Mogami. Alte patru unități din clasa Takaoau fost deja terminate până la 30 iunie 1932. Submarinele nipone erau concepute pentru acțiuni oceanice, dar existau și unități mai mici, mobile, pentru a manevra ușor printre insulițele Pacificului.

            Era totuși prea puțin și comenzile militare au continuat să curgă și după 1933. Astfel, au fost puse chilele portavioanelor USS Enterpriseși USS Yorktown, nave ce vor demonstra o mare capacitate de manevră și forță de distrugere după 1941. Proiectarea temeinică și corectă a acestei clase de nave a făcut ca la începerea conflictului mondial să fie singurele unități moderne și extrem de periculoase la nivel strategic.

            Obsesia conducătorilor pentru arme, îmbogățire și glorie a dus la menținerea marasmului economic, la moarte prin înfometare a milioane de oameni în Ucraina și, în final, la războiul mondial. Acesta este rezultatul politicilor eronate inițiate de cei ce ajung în funcții de conducere și apoi au numai fantezii și utopii în creierele înfierbântate. Dirijarea banilor spre sectorul militar a afectat întreaga omenire, dar există suficienți cercetători ce se vaită și astăzi că au fost prea puține investiții în domeniu. Marea Criză Economică a fost rezultatul acestor politici războinice. Existau condiții pentru prosperitate, dar politicienii aveau alte planuri și erau să nimicească civilizația europeană. Ideea de pace era doar ceva de domeniul utopiei diplomatice și se observă o adevărată frenezie pe această temă în toată perioada interbelică.

            Oamenii ar fi consumat mărfurile aflate în stocurile fabricilor și n-ar mai fi fost așa-zisa supraproducție, dar Uniunea Sovietică și China erau bântuite de foamete. Nu prea contau la capitolul achiziții de bunuri pentru populație. Dimpotrivă. Produsele agricole erau aruncate pe piața occidentală pentru ca să se obțină valuta necesară cumpărării de tehnică militară performantă, așa cum fost cazul cu prototipul american al viitoarei serii BT. Occidentul cunoștea o acută luptă pentru profit și nu era timp pentru dezvoltarea pieții interne. Criza economică a fost provocată de politicile eronate ale conducătorilor momentului și n-a fost un fel de trăsnet din cerul senin.