Marea Criză Economică și distrugătoarele franceze

Fenomenul de recesiune economică provoacă îngrijorare profundă printre finanțiști și afaceriști, lumea prosperității putând fi grav afectată de falimente. Societatea în întregime este afectată de scăderea nivelului de trai în urma creșterii numărului de șomeri. Salariile sunt tăiate și impozitele sporite. Mortalitatea urcă. Sunt vremuri grele și politicienii încearcă să redreseze corabia economică spre ape mai liniștite, unde fabricile să producă fără să fie amenințate de spectrele crizei.

Problema este că liderii statelor se fac doar că luptă pentru binele oamenilor. În realitate, luptă să investească masiv în domeniul armamentului. Cu cât mai scump, cu atât mai bine! Comisioanele sunt generoase și toată lumea câștigă bine. Banii sunt dirijați spre firmele agreate de cei ajunși la putere prin manipularea opiniei publice și birocrația nu are milă de banul public pentru care nu prea dă socoteală. Să luăm un exemplu. Franța anului 1927. Se consideră de către strategii de la Paris că sunt prea puține nave moderne de luptă și flota trebuie dotată generos pentru acțiuni planetare.

Distrugătoarele sunt vapoare militare concepute inițial să combată prin armamentul cu cadență ridicată periculoasele torpiloare. Războiul a demonstrat că sunt polivalente și au trecut la escortarea convoaielor comerciale împotriva submarinelor. Puteau să execute atacuri cu torpile împotriva cuirasatelor, vechile torpiloare nefiind interesante din cauza autonomiei reduse. Puteau să îndeplinească și rolul important de apărare antiaeriană a flotelor prin executarea unui foc intens din tunuri automate de calibru redus.

Amiralii considerau că trebuie să se renunțe la mașinile cu autonomie scăzută în favoarea celor cu acțiune la nivel oceanic. Se trece o comandă de distrugătoare din clasa Ghepard. Sunt șase unități, toate intrate în funcțiune în perioada 1929 – 1931. Erau denumite distrugătoare, dar aveau puterea de foc a unui crucișător ușor. Erau incluse în categoria liderelor, adică ar fi comandat formațiuni de vase mai mici și mai ieftine. Pentru o simplă comparație, România nu și-a permis decât patru distrugătoare mici și regele Carol al II-lea visa la categoria superioară de vase de luptă.

Mai uimește un aspect legat de distrugătoarele de tip Ghepard: erau construite foarte repede. Șantierele navale gemeau de comenzi. Arsenalul din Lorient avea în lucru concomitent distrugătoarele Bison și Ghepard. Cel din Dunkerque asambla unitățile Lion și Vauban. Cum tehnica evoluează rapid, în apropiere era montat distrugătorul Aigle, tunurile având o viteză de tragere superioară. A fost finisat în 1932. Gurile de foc aveau nevoie de cantități sporite de muniție și au fost date comenzi în consecință.

Un singur minut de foc intens, la război timpul se măsoară altfel, putea să genereze un consum de 406 kg de proiectile și circa 90 kg de pulbere specială pentru propulsie. Și era un singur tun. Nici torpilele vechi nu mai erau mulțumitoare prin performanțe. Au fost furnizate arme cu o masă de 2.068 kg și cu o încărcătură de 310 kg de trotil, explozibil mai stabil și care reducea riscul dezastrelor accidentale. Prezenta și avantajul că nu coroda pereții proiectilelor. Variantele pentru distrugătoarele vechi aveau o masă de numai 1.830 kg și componenta de luptă era de doar 238 kg de explozibil pe bază de acid picric. Tunurile italiene de pe distrugătoare erau capabile să lanseze proiectile de numai 23,15 kg. Franța obținea un avantaj tactic în Marea Mediterană.

Era o cursă furibundă a înarmărilor și banii au fost dirijați de la producție spre distrugere. Armele războiului mondial au fost construite acum sau au fost modernizate. Au apărut submarine, distrugătoare, crucișătoare ușoare și grele, cuirasate modernizate și portavioane. Procesul a fost accelerat după 1934, atunci când se zice în mod oficial că s-a cam terminat cu recesiunea. Cele mai bune materiale, energia electrică și energiile oamenilor erau consumate fără milă pentru atingerea unor obiective privind „apărarea patriei”. Nivelul de trai n-a contat pentru birocrații aflați în posesia finanțelor.

Politicienii doreau război, l-au planificat și l-au avut. Urmările sunt cunoscute.