Marea Crizǎ Economicǎ și carnea romȃnilor

Anul 1929 a fost marcat ȋn evoluția lumii contemporane de declanșarea unei recesiuni economice cu origini americane și descrierile clasice cu valuri de șomeri și de falimente bancare și industriale sunt déjà clasice. Totuși, au fost și unele domenii de creștere. Astfel, Romȃnia a cunoscut o ȋmbunǎtǎțire a alimentației prin creșterea numǎrului de vite sacrificate pentru carne. Porcul, animal nu prea apreciat pentru stilul de viațǎ mai murdar, rǎmȃnea principala sursǎ de carne și grǎsime prin cele 680.088 exemplare tǎiate ȋn 1933.

Carnea de vițel proaspǎtǎ era foarte cǎutatǎ și anual erau tǎiate peste 300.000 de animale. Romȃnii sacrificau și peste 330.000 de vaci și boi ȋn același an. Cele mai multe jertfe pentru fericirea ființelor umane erau date ȋnsǎ de ovine, cu 1.179.862 de miei uciși ȋn 1933. Tradiția religioasǎ condamna animalele tinere, chiar dacǎ nu era rentabil sǎ fie sacrificate la o masǎ redusǎ. Se adǎugau 365.371 oi și berbeci. Cantitatea de carne livratǎ pieței era de 196.326 t ȋn 1933, destul de puțin ȋn raport cu numǎrul animalelor ucise, romȃnii preferȃnd animalele fragede, tinere.  

Cantitatea a crescut ȋn anii urmǎtori pȃnǎ la peste 230.000 t ȋn 1935. Alimentul hrǎnitor era ȋnsǎ distribuit absolut inegal ȋntre mediul urban și cel rural. Sǎtenii aveau doar o cotǎ anualǎ de 2,473 kg ȋn 1933 și orǎșeanul ajungea la 45,057. S-a mers pȃnǎ la 52,159 kg ȋn 1935. Populația ruralǎ rǎmȃnea ȋn afara marilor tendințe ale epocii și nici nu putea sǎ scape din capcana tradiției religioase a posturilor ȋndelungate. Nu este de mirare cǎ moartea ȋi urmǎrea ca o umbrǎ pe țǎrani și profita de orice perioadǎ de lipsuri pentru a face ravagii ȋn trupurile slǎbite, debilitate. Femeile mai ales ȋmpingeau postul pȃnǎ la absurd, pǎcat fiind folosirea lingurilor de dulce ȋn post sau simpla adulmecare a mirosurilor de carne. Nu este de mirare cǎ boli de nutriție precum pelagra fǎceau ravagii și nu numai sǎrǎcia putea sǎ fie la baza rǎului. Cum nici sistemul sanitar nu funcționa pe la țarǎ, sǎtenii erau practic singuri ȋmpotriva vitregiilor istoriei.

Aprovizionarea cu carne mai era ȋmpiedicatǎ de o problemǎ tehnicǎ ce s-a rezolvat eficient abia dupǎ introducerea energiei electrice ȋn aproape toate localitǎțile țǎrii: lipsa depozitelor frigorifice. Nici fabricilor de conserve nu prea li s-a acordat atenție din partea autoritǎților și nici mediul privat n-a intuit potențialul industriei alimentare ȋn lumea afacerilor.

Bibliografie minimalǎ

Bǎrbulescu, MIhai, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Șerban Papacostea, Pompiliu Teodor, Istoria Romȃniei, Grup editorial Corint, București, 2003.

Manuilǎ, Sabin (coordonator), Anuarul statistic al Romȃniei 1935 – 1936, București, f. a.

Saizu, i., Al. Tacu, Europa economicǎ interbelicǎ, Institutul European, Iași, 1997.