Lupta politică și românii

A trecut în octombrie 2021 o moțiune de cenzură și politicienii se felicită pentru succesul repurtat în această confruntare ce durează de luni de zile. A fost o uriașă victorie și se fac tot felul de calcule acum pentru modul în care să se pună puterea la cale. Fiecare partid se simte mândru de revoluția din octombrie, chiar dacă starea de rivalitate a subminat lupta pentru îndiguirea virusului ce devine din ce în ce mai agresiv. Creșterea numărului de victime n-a contat absolut de loc și politicienii din toate taberele au dat cel mai prost exemplu posibil cetățenilor din România. Faptul că n-au purtat masca de protecție corect a dus și la o generalizare a obiceiului la nivelul elevilor și maladia a început să lovească din plin. Contează pentru cineva numărul de bolnavi și de decedați? Nici vorbă! Medicii sunt lăsați să lupte singuri prin spitalele pline de instalații improvizate de aprovizionare cu energie electrică și cu oxigen, gaz foarte inflamabil și exploziv. 

Realitatea este însă una extrem de crudă din perspectivă istorică. Asistăm de la formarea sistemului cu partide politice că ura din societate este permanent menținută de grupări ahtiate după carnea de pe ciolanul puterii și țara nu contează decât ca sursă de avere și de glorie. Regele Carol I, pentru a liniști apele la nivel înalt, a copiat un sistem britanic cu două partide politice importante și rotativa guvernamentală a funcționat de minune, chiar dacă oamenii rămâneau tot ca proștii. A fost o răscoală țărănească, s-a dat ordin să se tragă, ceva victime au fost, nici astăzi nu se știe exact câte, și viața de huzur a continuat. Chiar a fost o epocă palațială în marile orașe ale țării. Ocuparea unei funcții prin cele mai murdare mijloace aducea prosperitatea unei întregi familii și țăranii rămâneau la nivel de bordei și plug din lemn ce se rupea în os de râmă. Armata română a avut o campanie militară dezastruoasă în toamna anului 1916 și au rezultat sute de mii de victime și ocuparea regatului. Au fost identificați unii ofițeri drept incapabili și formarea României Mari a dus la ștergerea cu buretele a trecutului odios. Acum erau și mai multe bunuri de acumulat.

Adevărul crud a fost că bani pentru arme au fost plătiți de statul român, dar s-au scurs ușor-ușor spre anumite centre de interese și putere. Ofițerii din cercurile conducătoare și-au vândut sufletul pe arginți din belșug. N-au existat procese adevărate pentru scoaterea la lumină a mizeriei sufletești, dar câmpurile de bătălie pline de trupuri neînsuflețite au fost cea mai bună dovadă a ceea ce poate să facă o combinație perfectă putere-corupție. Nici urmă de remușcări! N-a spus un lider al epocii că a fost un nenorocit și să-și ceară scuze pentru ceea ce a făcut. Au fost identificați drept vinovați pentru nenorocirile din 1916 militarii germani bine instruiți și înarmați, armamentul depășit și insuficient, sosirea cu întârziere a ajutoarelor din Franța și Rusia etc. Normal că acești factori nu pot fi condamnați de instanțe și viața a mers mai departe.

  Se spune că a fost Marea Criză Economică și că situația financiară a populației era dezastruoasă, dar partidele epocii se tot ciorovăiau pentru funcții. Detașamentele comuniste de asalt provocau revolte pentru a destabiliza țara și extremismul de toate nuanțele prospera. Nu exista nici cel mai mic interes pentru binele poporului. Mai existau naivi care să facă din pasiune câte ceva, dar profitau din plin cei din camarila regală. 

 Timpul a trecut și au venit la putere oamenii lui Iosif Vissarionovici Stalin. Au făcut ceva bun? Nimic! Masele erau agitate pe la tot felul de mitinguri, personalitățile adevărate erau trimise în lagăre de exterminare și în sânul partidului se duceau lupte crâncene pentru putere. Gheorghe Gheorghiu-Dej avea grijă să practice epurări în tot sistemul după ce înlătura un posibil concurent și oameni noi erau promovați pentru a săruta mâna șefului roșu. A urmărit personal cum se stinge în temnița de la Aiud Vasile Luca, prea influent prin faptul că ajunsese să controleze finanțele țării. Banii au miros de murdărie și multe încleștări au fost pentru a ocupa un post în domeniul financiar. Sub Nicolae Ceaușescu (1965 – 1989) a fost aceeași situație, liderul comunist având mereu grijă să îndepărteze persoanele ce deveneau prea influente și aveau unele legături cu Moscova. A fost absolut normal să fie înconjurat de rude și prieteni dependenți de menținerea conducătorului. Alegerile pentru funcțiile locale și centrale erau simple parodii în care oamenii erau torturați să stea la ședințe interminabile și la votări inutile. Alungările din Olimpul puterii erau făcute cu atenție pentru ca nu cumva să afle prea multe poporul și străinătatea, mai ales stăpânii de la Moscova. 

 N-a fost însă suficient și luna decembrie 1989 a adus lupta înverșunată pentru ciolan, oamenii fiind păcăliți că a existat revoluție. Au murit peste o mie de persoane și a ajuns sus cine a trebuit. Mulți cred și astăzi că au fost eroi în decembrie 1989, dar au fost niște simple victime pe altarul religiei ce se numește pofta de putere. Oare câte familii au fost nenorocite în acest joc criminal? Mulțimea este prea grăbită să mai gândească astăzi în afara rețelelor de socializare și se uită că dosarele despre evenimentele din decembrie 1989 n-au fost nici astăzi rezolvate, chiar dacă o soluție a fost cerută de Uniunea Europeană. Şi ce dacă! Se merge înainte și mizeria este băgată sub preș. Uniunea Europeană este o forță oarbă și, dacă va lua măsuri împotriva României, o să plătească tot poporul de rând penalitățile. Mici sume de bani o să fie luate și din impozitele plătite de cei ce și-au pierdut rudele în crima din decembrie 1989. A fost o uriașă baie de sânge pentru putere între grupări din interiorul statului român și adevărul ar provoca un seism național și internațional. Minciuna este însă plăcută, se mai introduc niște vicii de procedură și timpul trece, cei ce au avut parte de plăcerile vieții se duc și nu mai sunt interesați de ce se întâmplă în urmă.

 A urmat joaca de-a partidele politice, românii fiind chemați în anul 2000 să aleagă între poetul de curte al Elenei Ceaușescu și un adept al stalinismului, puțin reeducat pentru a da impresia că iubește țara. Şi istoria confruntărilor pentru steroizii puterii va continua pentru că oamenii din acest spațiu geografic adoră gâlceava din orice motiv. Politicienii se bucură în forul legislativ al țării pentru un discurs inspirat sau pentru o glumă ce determină valuri de râsete, dar poporul român este sătul până-n gât de această deșănțare verbală și de acumulările agresive de capital. Nu este de mirare că se asistă la o mutare a poporului român peste hotare, orice țară fiind mai bună decât cea administrată de actualii conducători, nuanța politică nefiind importantă. Au plecat tinerii, a plecat forța de muncă, dar nimic n-a contat în ochii celor ce văd un singur lucru: puterea. 

 Psihologul Gustave Le Bon a observat că după fiecare votare în Franța deputații erau și mai slab instruiți pentru a conduce o țară dezvoltată. Marele om de știință a murit în anul 1931 și n-a mai apucat să vadă minunile care au generat catastrofa din anul 1940. Se spune astăzi că de vină a fost mentalitatea păguboasă despre Linia Maginot și că armata germană era un mecanism militar perfect. În realitate, Franța s-a prăbușit din cauza politicienilor incapabili, bolnavi de putere și care credeau că universul este construit în jurul lor. Același fenomen al aleșilor tot mai slab pregătiți s-a întâmplat și pe meleagurile carpatine, folosirea creierului fiind exclusă. Se recomandă scandalul și presa adoră sistemul.  

Românii nu pot scăpa din această capcană intelectuală. Lumea politică actuală a fost construită în jurul mulțimilor și nu se implică în sistem decât acele persoane fără caracter ce pot rezista la hărțuirea permanentă venită din partea adversarilor și a presei ce se definește drept un garant al democrației. Se poate să fie chiar invers. 

Românii nu au nevoie de dușmani externi. Se ocupă singuri să-și distrugă fericirea. Aceasta este o istorie fără de sfârșit.

Bibliografie minimală

Direcția Orășenească de Statistică București, Anuarul statistic al Orașului București 1959, București, 1959.
Anuarul statistic al R.P.R. 1957.
Anuarul statistic al Republicii Socialiste România 1985.
Anuarul statistic al României 1993, Comisia Națională pentru Statistică, București, 1993.
Documente ale Partidului Comunist Român, Societatea socialistă multilateral dezvoltată, Editura politică, București, 1972.
Preda Gavriil, Petre Opriș, România în Organizația Tratatului de la Varșovia 1954 – 1968, vol. I, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 2008.
Statele lumii, ediția a II-a, Editura științifică și enciclopedică, București, 1976.
Applebaum, Anne, Cortina de Fier, Litera, București, 2019.
Cătănuș, Dan, Între Beijing și Moscova România și conflictul sovieto - chinez, vol. I, INST, București, 2004.
Constantiniu, Florin, O istorie sinceră a poporului român, Univers enciclopedic, București, 1997.
Duțu, Alesandru, Armata română în vremuri de cumpănă 1945 – 1965, INST, București, 2016.
Filip, Corneliu, Tratatul de la Varșovia, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2006.
Gorbaciov, Mihail, Scrieri alese 1985 - 1986, Editura Politică, București, 1987.
Istoria Aviației Române, Editura Ştiințifică și Enciclopedică, București, 1984. 
Istoria Românilor, vol. X, Editura Enciclopedică, București, 2013.
Midan, Christophe, Crearea unei armate populare O perspectivă franceză asupra evoluției forțelor armate române de la 23 august 1944 până în 1975, Editura Militară, București, 2015.
Moț, Ovidiu, E., Pitești O istorie în date, Editura Pământul, Pitești, 2008.
Neamț, Editura Sport-Turism, București, 1981.
Negrea, Radu, Banii și puterea, Humanitas, București, 1990.
Opriș, Petre, Licențe străine pentru produsele civile și militare fabricate în România (1946 – 1989), Editura Militară, București, 2018.
Opriș, Petre, România în Organizația Tratatului de la Varșovia (1955 – 1991), Editura Militară, București, 2008.
 Zaharia, Gheorghe, Constantin Botoran, Politica de apărare a României în contextul european interbelic 1919 – 1939, Editura Militară, București, 1981