Lupta cu infractorii - un instrument de putere în folosul Partidului Comunist

Într-un climat de infracționalitate crescută în care Capitala era sufocată de crime, jafuri, furturi, contrabandă și escrocherii de tot felul, comuniștii veneau la putere. La 6 martie 1945 se forma guvernul condus de dr. Petru Groza, susținut de ministrul adjunct de Externe al URSS, Andrei Ianuarevici Vîșinski, care venise la București ca să-l impună.

Post de o importanță capitală, Ministerul de Interne era adjudecat, firește, de comuniști, care-l instalau ca ministru pe Teohari Georgescu, vechi ilegalist, agent Comintern. Ocupând acest minister, oamenii impuși de Moscova trebuiau să facă din el un instrument de putere în folosul Partidului Comunist. Pe lângă Teohari Georgescu, ca secretar general la Interne a fost numit avocatul Iosif Sraer, fost jurist al Partidului Comunist și avocat al lui Gheorghiu-Dej în perioada interbelică.

În Poliție vor începe epurările, iar o parte dintre comisarii cu experiență care luptaseră cu subterana comunistă vor fi înlăturați, în locul lor fiind recrutați oameni devotați noului sistem, tineri simpatizanți comuniști sau foști infractori pe care „ilegaliștii” i-au cunoscut în închisori. Astfel, o parte din foștii bandiți ai Bucureștiului interbelic vor deveni peste noapte polițiști recrutați de comuniști cu promisiunea ștergerii cazierului. Ce se știa mai puțin este că temutul Teohari Georgescu avea contacte în lumea interlopă, făcute pe vremea când fusese deținut prin închisorile de la Doftana, Văcărești și Caransebeș.

La începutul lunii martie 1945, cu câteva zile înainte de instalarea guvernului procomunist, de la închisoarea militară a Curții Marțiale a Capitalei (C.M.C.) au evadat aproape 200 de deținuți conduși de celebrul infractor Argintaru. Cum situația scăpase de sub control, odată cu preluarea Ministerului de Interne de către comuniști s-au luat măsuri urgente pentru „asigurarea ordinii și apărării vieții și avutului cetățenilor”. Așa au apărut „patrulele cetățenești pentru paza Capitalei”.

Era soluția de avarie pe care comuniștii o implementau pentru a substitui lipsa de personal din cadrul Poliției, după epurările masive de personal. De la jumătatea lunii martie 1945, Prefectura Poliției Capitalei, având o nouă conducere, va pune la dispoziția circumscripțiilor de Poliție aceste patrule de voluntari completate cu câte un gardian și un militar român sau sovietic, care vor „veghea” în tot orașul.

Ziarele vor relata despre numeroasele arestări făcute de patrule cetățenești care până la jumătatea anului vor reuși să reducă oarecum infracționalitatea în București. Însă arestările se vor face doar în rândul borfașilor și hoților mărunți, pentru că bandele de infractori notorii care conduceau lumea interlopă a Capitalei vor continua să-și facă de cap. Doar odată cu apariția comisarului Eugen Alimănescu și a noilor polițiști recrutați de comuniști, care vor acționa după modelul sovietic, fenomenul infracțional care luase amploare în Bucureștiul anului 1945 va putea fi „stârpit”.

La începutul lunii martie 1945, presa bucureșteană relata despre o senzațională evadare în grup de la închisoarea militară a Curții Marțiale a Capitalei (C.M.C.), de pe strada Uranus. „Cartierul din jurul Arsenalului a trăit clipe de groază!”, titra ziarul „Jurnalul de dimineață”, după ce cei aproape 200 de deținuți conduși de celebrul bandit Argintaru au evadat băgând groaza în locuitorii din zona Uranus. Cu paza acestora era însărcinată o companie de polițiști de la Cercul Teritorial București, care s-au văzut depășiți de situație. Cu toate că în cartierul Uranus au răsunat timp de două ore focurile de armă, niciunul dintre evadați nu a fost prins.

Ziarul „România Liberă” (nr. 184) de luni, 5 martie 1945, semnala: „O senzațională evadare s-a produs vineri (2 martie 1945 - n.a.) seara la închisoarea Curții Marțiale. 174 de arestați, printre care bandele foștilor ofițeri Argintaru, Brebu, Cosma și Mazăre, au reușit să evadeze, după ce în cursul acestei săptămâni mai încercaseră să evadeze de 2-3 ori. Vinovatul acestei evadări nu poate fi stabilit încă. Fapt e că d. Maior Panaitescu, comandantul C.M.C., a raportat superiorilor săi că pe la ora 5 jumătate, d.a. [după-amiaza – n.a.], se auzeau din interiorul închisorii zgomote de lovituri. Dându-și seama că e o nouă încercare de evadare, d-sa a cerut să i să întărească garda închisorii formată din 50 de ostași concentrați bătrâni, care erau și neinstruiți. La ora 7 jumătate seara, d. cpt. Negulescu, ajutorul comandant al închisorii, împreună cu custodele, a intrat să facă apelul arestaților. În acel moment, un grup de arestați s-a năpustit asupra lor, imobilizându-i și trecând la «acțiune». Au dezarmat santinelele de pe culoarul celulelor, ale căror uși au fost sparte cu scândurile de la paturi, putând astfel năvăli în curtea închisorii. Alții, făcând un vacarm îngrozitor, au spart gratiile de la o fereastră din str. Uranus, sărind în stradă și reușind să se facă nevăzuți. La fața locului au sosit d-nul prim procuror militar col. mag. Dan Pascu, care a luat măsuri pentru urmărirea și prinderea fugarilor”.

Ziarul „Universul” (nr. 52) din aceeași dată îl desemna drept principal „cap” al evadării pe celebrul bandit Argintaru, care „a atacat santinela de pe culoar, a pus-o la pământ din câțiva pumni puternici, i-a luat arma și apoi a dat drumul tuturor deținuților aflați în celule”, care au ieșit în strada Uranus după ce au spart un zid al închisorii. „Santinelele aflate în stradă – relata același cotidian – crezând că sunt ofițeri de-ai lor, nu s-au alarmat. Abia când au văzut că din închisoare ies și alți spărgători, pe care îi cunoșteau, și-au dat seama și au început să tragă fără alte somații. Se înnoptase însă, astfel că întunericul i-a favorizat să scape de urmăritori. Câțiva concentrați, băieți mai tineri, unii dintre ei bucureșteni vioi, s-au încumetat să-i urmărească, înarmați cu pistoale- mitraliere, aceștia s-au răspândit pe străzile lăturalnice, urmându-i pe spărgători”.

Timp de două ore, în cartierul Uranus s-a instalat panica: „Pe străzi șuierau gloanțele destinate spărgătorilor care, fugăriți de santinele și împușcături, căutau să se furișeze prin curțile oamenilor. Aceștia, la rândul lor, înspăimântați de mutrele suspecte ale spărgătorilor și de teama unui jaf sau chiar omor, strigau disperați după ajutor, silind astfel pe spărgători să caute alte adăposturi. (...) Știrea evadării acestora s-a răspândit imediat în tot cartierul, astfel că în fiecare casă, stăpânită de groază, noaptea trecută a vegheat câte cineva în așteptarea unor eventuale noi atacuri ale tâlharilor”.

Ca o consecință a evadării în masă de la închisoarea C.M.C., în următoarele 24 de ore, în Capitală s-au comis peste 30 de spargeri și jafuri. Chiar dacă orașul fusese împânzit de patrule ale poliției, până a doua zi la prânz, fuseseră prinși doar patru dintre evadați.

Argintaru era însă de negăsit. Câteva zile mai târziu, autoritățile îl somau, printr-o ordonanță publicată în M.O. nr. 60 (Partea I) din 14 martie 1945, pe „învinuitul Argintaru Aurel, zis Avram Vasserman, fals locot. Vernescu Radu, fals maior Radu Alid Vasilescu, cu ultimul domiciliu cunoscut în București, calea Victoriei nr. 10, să se prezinte în termen de 5 zile de la publicarea prezentei ordonanțe în Monitorul Oficial la Curta Marțială a Comandamentului Militar al Capitalei, secția III-a, cu reședința în București, strada Uranus nr. 5”, pentru a fi judecat pentru: uzurpare de uniforme și insigne militare, păstrarea și purtarea de armament și muniție fără autorizație, participarea la fals în acte publice și tâlhărie repetată. Ordonanța era semnată de lt-col. magistrat M. Vasilescu.

Înființarea „patrulelor cetățenești pentru paza Capitalei”

Cu o zi înainte de instalarea noului guvern, comandantul militar al armatelor sovietice din București, generalul maior Moskvitin, a decis ca circulația autovehiculelor pe timpul nopții, între orele 23:00 și 6:00, să fie interzisă. Excepție făceau doar cele care aveau permis special eliberat de Comandamentul armatelor sovietice din Capitală. Deși justificarea era „evitarea neajunsurilor circulației pe timpul nopții în București”, de fapt, scopul era de a preîntâmpina orice acțiune îndreptată împotriva noului guvern controlat de comuniști. De altfel, chiar în seara zilei de 6 martie 1945, în jurul orei 18:00, a avut loc o încercare nereușită de asasinare a lui Mihai Botnar, șeful de cabinet al ministrului muncii, Lotar Rădăceanu. Când se întorcea spre casă, în strada Apostol Mărgărit, dintr-o mașină, care mergea în viteză, s-au tras câteva focuri de revolver asupra lui. „Gloanțele au nimerit servieta, fără să-l atingă”, se scria în „Gazeta Municipală” câteva zile mai târziu.

Desigur, evenimentele de la 6 martie 1945, care au dus la instaurarea guvernului condus de dr. Petru Groza, au avut repercusiuni și asupra organizării Prefecturii Poliției Capitalei. Astfel, paza orașului București era cu totul insuficientă din cauza masivei reduceri a efectivelor polițienești și jandarmerești, la această situație s-a mai adăugat și numărul îngrijorător de mare al infracțiunilor de tot felul, ca urmare inevitabilă a împrejurărilor create de război. Pentru a face față situației create, guvernul controlat de comuniști a făcut apel la organizațiile de masă, punând la dispoziția Prefecturii Poliției Capitalei un însemnat număr de cetățeni care împreună cu jandarmii și gardienii publici ce mai rămăseseră executau patrulări pe timpul nopții în toată Capitala.

Ca o primă măsură s-au înființat „patrulele cetățenești pentru paza Capitalei”. „Jurnalul de dimineață” din 12 martie 1945 scria: „Ministerul de Interne a hotărât a lua măsuri urgente pentru asigurarea ordinii și apărării vieții și avutului cetățenilor... Prefectura Poliției va pune la dispoziția acestor patrule de voluntari sediile circumscripțiilor de poliție și le va completa cu câte un gardian și un ostaș sovietic”. Și ziarul „Timpul” (nr. 2793) din 14 martie 1945 anunța că „paza Capitalei a fost încredințată comitetelor cetățenești”.

Solemnitatea „învestirii comitetelor cetățenești cu paza vieții și a avutului locuitorilor din Capitală” a avut loc în sala de ședințe a Prefecturii Poliției Capitalei. La festivitate au participat, pe lângă Teohari Georgescu, noul ministru de Interne, avocatul Iosif Sraer, secretar general al ministerului, generalul Constantin Popescu, directorul general al Siguranței Statului, colonelul Tudor Petruc, prefectul Poliției Capitalei, Stelian Tănăsescu, director în Ministerul de Interne, Constantin Doncea, secretarul Frontului Național Democrat din Capitală, profesorul Ion Mașala, din partea comitetelor cetățenești.

În cuvântarea sa, Teohari Georgescu a justificat folosirea comitetelor cetățenești împotriva infracționalității din București întrucât „cu efectivele existente nu era posibil acest lucru”, iar „mărirea efectivelor după cele întâmplate nu era posibilă”. De fapt, în acel moment, epurarea în Poliție începuse, iar mulți dintre vechii polițiști care luptaseră împotriva subteranei comuniste nu mai erau agreați de noul sistem. „Aceste tâlhării – sublinia noul ministru – sunt înfăptuite nu numai de tâlhari, tâlharii de meserie. Trebuie să ne dăm seama că dușmanii poporului, elementele fasciste, vor căuta prin toate mijloacele să încerce să compromită acest guvern al poporului. În acest scop vor folosi orice mijloace. Și unul din mijloace va fi acela de a crea a atmosferă de panică, de teamă, de frică, în mijlocul poporului. (...) Iată de ce această luptă începută de dumneavoastră de azi înainte este o luptă nu numai împotriva unor tâlhari, dar și împotriva tuturor acelora care caută prin metode criminale să împiedice ducerea la bun sfârșit a programului actualului guvern”. Deci, pericolul cel mai mare nu erau bandele de tâlhari care terorizau Bucureștiul, ci opozanții noului guvern instalat de comuniști.

Astfel, în luna aprilie 1945, în cadrul Siguranței Generale a Statului a luat naștere Brigada Mobilă. Această structură, care va constitui embrionul viitoarei Securități, avea competențe în București și în restul teritoriului țării, dispunând de nuclee în cadrul organelor de siguranță. La conducerea Brigăzii Mobile a fost numit Alexandru Nicolschi (născut Boris Grümberg). Noua structură a primit sarcina de a-i reprima pe toți cei care se opuneau ocupantului sovietic, ca și pe cei care își manifestau dezacordul cu practicile din import ale comunismului.

Acest text este un fragment din articolul „Ministerul de Interne începe lupta cu infractorii”, publicat în numărului 51 al revistei Historia Special, (revista:special/51), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 27 iunie - 25 septembrie 2025, și în format digital pe paydemic.com.

_{Foto sus: Fotografie aeriană cu Arsenalul Armatei și cartierul Uranus făcută pe 28 iunie 1944, după un bombardament al aviației americane asupra Bucureștiului}