Legionarii îl considerau pe generalul Ion Antonescu „un om vechi”

Al doilea document de istorie din volumul unu al Stenogramelor Guvernului Ion Antonescu e transcrierea ședinței Consiliului de miniștri din 18 septembrie 1940. Importanța documentului e dată de prezența întîia oară la nivel de Consiliu de miniștri a liderilor Gărzii de Fier.

Pe 14 septembrie 1940 se constituise Statul național-legionar. Potrivit Decretului regal publicat în „Monitorul oficial”, nr. 214 bis, din 14 septembrie 1940:

„Art. 1. Statul român devine stat național-legionar.

Art. 2. Mișcarea Legionară este singura mișcare recunoscută în noul stat, având ca țel ridicarea morală și materială a poporului român și dezvoltarea puterilor lui creatoare.

Art. 3. D-l general Ion Antonescu este conducătorul statului legionar și șeful regimului legionar.

Art. 4. D-l Horia Sima este conducătorul Mișcării Legionare.

Art. 5. Cu începere de la data acestui Înalt decret, orice luptă între frați încetează.”

Despre acest regim s-au scris de a lungul timpului multe gogomănii. Asta deoarece după Rebeliunea legionară din ianuarie 1941, de fapt după Diversiunea numită Rebeliunea legionară, orchestrată de Eugen Cristescu, sprijinit de serviciile secrete germane (Hitler decisese invadarea Rusiei și n-avea chef să aibă drept aliat militar o României condusă de zvăpăiații care erau legionarii), perioada 14 septembrie 1940 – 14 februarie 1941, cînd regimul a fost abolit în chip oficial, deși el căzuse practic în 21 ianuarie 1941, la începutul Rebeliunii, atît Legionarii, cît și Antonescu, au traversat de-a lungul timpului deșertul folosirii trecutului în interesul prezentului.

Rebeliunea și mai ales reprimarea Mișcării de către Mareșal au provocat de la început antagonismul dintre cele două aprecieri – a Legionarilor și a antonescienilor – ale statului național legionar. Au intervenit apoi pentru a zăpăci total posteritatea punctele de vedere ale comuniștilor, ale codreniștilor, ale militanților împotriva Holocaustului. Supusă unor salturi de interpretare uriașe, Guvernarea Antonescu – Garda de Fier a rămas mai departe în ceață.

Stenograma ședinței Consiliului de miniștri din 18 septembrie 1940 confirmă ipoteza mea despre adevărata natură a Statului Național-Legionar. Guvernul condus de Ion Antonescu e un Guvern pe care l-am numi azi de Colaborare. Între două forțe. Una întruchipată de Ion Antonescu, care-și aduce în guvern militari și tehnocrați, alta întruchipată de Mișcarea legionară, care plasează în guvern lideri și simpatizanți ai Mișcării.

De ce a apelat generalul la Garda de Fier?

S-a spus pe vremea comunismului naționalist c-a fost refuzat de partidele istorice. Nu cred că asta a fost principala cauză. Să nu uităm că-n septembrie 1940 Mișcarea Legionară e pe val. Sub numele de Tineretul, Mișcarea trece drept speranța unei țări clătinate serios de cele două Cedări din 1940, dar și de dezvăluirile privind putreziciunea regimului carlist. Atît Ion Antonescu, cît și Tinerii luptaseră împotriva lui Carol al II-lea. Erau însă deosebiri fundamentale între cele două forțe. Ion Antonescu luptase de unul singur, ca persoană fizică. Legiunea luptase ca forță politică.

Represiunea carlistă în cazul Legiunii a fost mult mai cruntă, mai sălbatică, decît în cazul lui Antonescu. Dacă puteam vorbi la vremea respectivă de martiri, aceștia se găseau exclusiv în Legiune. În aceste condiții Generalul e constrîns de viață să-și ia drept aliat Legiunea. Om vechi, cum ar fi spus Legionarii, dar mai ales om de ordine, Ion Antonescu privea chiorîș aventurile Tineretului. Legionarii, la rîndul lor, nu dădeau o para chioară pe general, considerat om vechi, om al unui anume fel de a face politică.

Disprețul lui Antonescu față de zvăpăiații tineri se vede clar din Stenograma ședinței. La ea participă întîia oară la un astfel de nivel miniștrii legionari. Poate și pentru că sînt la debut, miniștrii legionari sînt practic absenți din Stenogramă. Horia Sima, prezent ca vicepremier, are o singură intervenție și aceea de corectare a unei date în legătură cu salariul. Despre Horia Sima vorbește în schimb Generalul. La început el ține să precizeze:

„O a doua chestiune: facem Statul cum dorim să-l facem. Nu există nici trădarea mea față de dl. Sima, nici a dlui Sima față de mine. Acestea sînt prostii ale vieții omenești”

A doua referire a Generalului se ivește în momentul în care Traian Brăileanu, ministrul legionar al Educației Naționale, spune că-l propune ca rector la Universitatea din Cluj pe Iuliu Moldovan:

„G-ral Antonescu: Nu-l cunosc.

Acestea sînt lucruri care te privesc pe d-ta și răspunzi față de mine dacă persoanele pe care le-ai ales sînt rele, după cum dl Sima răspunde față de mine dacă persoanele pe care le-a ales sînt rele. Las latitudine desăvîrșită în această privință. Nu mă amestec în detalii. Poate am să fac sugestii, să-mi arătați și mie pe cine ați propus.”

Mai mult decît semnificativ rămîne că singurul ministru pe care Ion Antonescu îl pune la punct în ședință e Traian Brăileanu, din partea Legionarilor.Se vede limpede că generalul nu dă un ban pe competența miniștrilor legionari.

Dar și că Legionarii îl considerau „un om vechi”.