Istoricul Titus Livius și adevărata cauză a prăbușirii Romei imperiale

Orașul celor șapte coline a început să se formeze prin secolul al VIII-lea înainte de Hristos și nu părea să fie ceva cu o istorie de viitor. Era doar o unire a unor comunități rurale pentru a înfrunta pericolele din epocă. Evoluțiile militare au fost însă deosebite și teritoriul a fost extins în timp, ceea ce a permis și o creștere demografică, suficientă pentru formarea de legiuni, cele ce dispuneau de o mare forță de izbire.

Dezvoltând un organism militar disciplinat, Roma a reușit să supună întreaga populație din peninsulă și apoi a trecut la cucerirea teritoriilor bogate din bazinul Mării Mediterane. Era un stat vast sub Octavian Augustus și toți vecinii se temeau de săbiile ascuțite. Totuși, istoricul Titus Livius a văzut fisura care urma să ducă la prăbușirea mașinii statale ce era în plină glorie. Capitala și imperiul se umpleau de construcții grandioase, dar erau semne că viitorul o să fie sumbru.

Omul de cultură a venit pe lume în anul 59 î. Hr, și a trecut în lumea strămoșilor în 17 d. Hr. A avut timp suficient să redacteze o lucrare fundamentală denumită De la fundarea Romei, dar care s-a păstrat doar parțial din cauza vitregiilor istoriei. A fost și educator pentru viitorul împărat Claudius (41 – 54), Octavian Augustus având încredere în valoarea și caracterul istoricului, cel ce a prezentat deosebit de frumos din punct de vedere moral faptele înaintașilor.

Titus Livius a scris o carte vastă și a tratat evenimentele istorice până la anul 9 î. Hr. în stil cât mai oficial și riguros științific. A încercat să fie cât mai critic și să nu creadă în toate relatările ce circulau prin capitala imperiului despre faptele din trecut. Povestind faptele de la anul 340 î. Hr., autorul a făcut și o referire foarte scurtă la mentalitățile din timpul lui Augustus și cele câteva rânduri înseamnă mai mult decât un volum întreg. Se povestește că strămoșeasca tradiție e înlocuită treptat, treptat, cu împământenirea noilor obiceiuri aduse de pe meleaguri străine și acest amestec de noi mentalități și religii a dus la o degradare intelectuală, la o beție ideatică, vinovată de slăbirea unității corpului social. A urmat și o moleșire fizică a celor din marele oraș, mereu preocupați de traiul bun, mâncarea în exces și de muzica și dansurile lascive. Imperiul a supraviețuit prin sângele proaspăt din provincii, dar la nivel intelectual era degradat, chiar dacă multe persoane cunoșteau limba și cultura greacă.

Roma, ca orice imperiu, s-a prăbușit în timp și în mult sânge din cauză că oamenii și-au pierdut busola și rațiunea, cei ce locuiau în marele oraș fiind complet pierduți în traiul de lux. Nu aveau vreo contribuție la funcționarea statului, ci doar duceau o viață parazitară, realitate descrisă mai târziu și de alți autori latini și greci. Chiar împărați și-au pierdut rațiunea și sunt cunoscute poveștile despre Nero, cel ce se visa un mare artist. Adoptarea cultelor orientale, inclusiv a creștinismului, a dus la o prăbușire în sterile confruntări religioase care au tulburat creierul colectiv și s-a ales praful de marile construcții publice și de mecanismul statal.

_{Foto sus: Titus Livius, statuie din secolul al XIX-lea, amplasată în fața Parlamentului austriac, în Viena (© Acediscovery / Wikimedia Commons)}