Inundațiile din Bucureștiul interbelic: „Trecători murdari până la ceafă de noroi, stropiți de automobile”

În perioada interbelică, ploile torențiale de vară aduceau Bucureștilor inundații ce cuprindeau mare parte a orașului. Spre deosebire de centrul Capitalei, unde străzile și bulevardele asfaltate nu erau atât de grav afectate, periferiile se transformau în adevărate mlaștini. Noroiul și bălțile mahalalelor ofereau priveliștea tristă și dezolantă a unei lumi cu oameni năpăstuiți ce se arătau neputincioși în fața furiei apelor, notează Casa Filipescu Cesianu, pe pagina de Facebook a Muzeului.

„Se înecau grădini, se distrugeau semănături și pomi fructiferi, se dărâmau poduri, se înecau vite și se șubrezeau locuințele de zid și uneori de paiantă și din gard lipit cu pământ. Cotețe, magazii și chiar grajduri erau târâte de furia apelor în voia lor și duse până departe, cine știe unde”. 

Dincolo de Palatul Cotroceni, „în comuna suburbană Militari”, casele erau înconjurate de noroaie și bălți imense.

„Gospodinele, când ies în curte să-și întindă rufele, dau cu picioarele în baltă. Iar cetățeanul are nevoie de cisme impermeabile, de picioroange de lemn sau de alte mijloace ingenioase, atunci când se pregătește să plece de acasă… Sunt adevărate lacuri, în mijlocul cărora se zăresc, ici și colo, casele năpăstuite ale oamenilor”.

Responsabilii pentru soarta Capitalei întârziau însă să pună în practică măsuri utile pentru rezolvarea acestor probleme legate de urbanizarea orașului, lucru ce atrăgea și mai mult nemulțumirea bucureștenilor.

„Problema urbanizării comunelor suburbane ale Capitalei ar trebui să fie cea dintâi problemă a edililor răspunzători destinelor municipalității. Dacă orașul vechi a fost croit turcește, cel puțin marginile care cresc sub ochii noștri să fie așezate pe un tipar civilizat. (…) Mizeria din comunele suburbane este o pată a țării.”

Imaginea Bucureștilor sub ploile nesfârșite ale verii o regăsim și în descrierile lui Camil Petrescu, în care scriitorul își arată dezgustul pentru orașul îngropat în mizerie și noroi.

„Piriviți atâți trecători murdari până la ceafă de noroi, stropiți de automobile ca de stropitori, abia târându-și paltoanele și galoșii. (…) De zeci de ori omul coboară de pe trotuar ca să ocolească o groapă cu apă și țâșnește imediat sus ca să nu-l strivească vreun automobil.”

Pentru doamne, confruntarea cu noroiul străzilor era și mai dificilă, pentru că dorindu-și să își păstreze încălțămintea curată, foloseau șoșoni sau galoși de cauciuc, ce le îngreuna însă și mai mult încercarea de a se deplasa printre băltoace.

„Nimeni n-a pictat unul dintre cele mai caracteristice momente ale psihologiei românești, mai exact bucureștene. Acela în care o femeie ultra elegantă, fină, fragedă și parfumată traversează strada, prin noroi… E o poemă întreagă modul cum, distinsă, cochetează cu băltoacele”. 

Aceasta era o parte a lumii Bucureștilor interbelici, a Bucureștilor cu ierni cumplite, veri caniculare și ploi abundente, cu mocirle și praf din belșug, cu lumea plină de eleganță contrastând cu viața periferiilor… 

Sursa: Facebook / Casa Filipescu Cesianu

Bibliografie: 

George Potra, „Din Bucureștii de ieri”, Volumul I, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1990; 
„Gazeta Municipală”, 17 octombrie 1937; 
„Realitatea Ilustrată”, 23 octombrie 1933. 

Sursă foto: Ilustrațiunea Română