Inundarea Turciei contemporane

 Economia Turciei poate să fie prezentată drept înfloritoare în ultimele decenii și s-a investit mult în industria constructoare de mașini, inclusiv în fabrici producătoare de tehnică de vârf, civilă și militară. Există capacități pentru livrarea de avioane F-16 sau tancuri grele de ultimă generație. Toate aceste uzine aveau însă nevoie de energie și s-a trecut la ridicarea de hidrocentrale de mare putere. Acumulările de apă pentru curent electric sau pentru irigații implică o alungare a oamenilor simpli, a țăranilor, de pe terenurile moștenite de la strămoși.

Numai barajul Ilisuva duce la părăsirea a 199 de sate și cătune cu circa 72.000 de suflete. Dispar în valuri 313 kmp. Lucrările au continuat chiar și în perioada de criză financiară. Barajul Atatürka dus la inundarea altor o sută de sate și plecarea forțată a 55.000 de persoane de pe o suprafață de 817 kmp. Lacuri de acumulare mai mici au fost ridicate chiar în regiunea Istanbulului. Astfel, barajul Alibeya inundat 4, 66 kmp chiar din capitala economică a Turciei. Teoretic, politica de formare a lacurilor de acumulare poate să fie foarte interesantă din perspectiva irigațiilor, dar se mai întâmplă un fenomen deosebit. Conducerea de la Ankara atacă pe toate fronturile, adică sunt construite baraje pe orice curs de apă promite un mic potențial energetic sau pentru irigații. Anatolia Centrală, mai puțin favorizată de precipitații, are 75 de baraje. Sud-estul Anatoliei, regiune ce tinde spre deșert, are 20 de baraje și unul în construcție. 

Populația rurală este gonită din așezările tradiționale și transformată într-o masă de manevră în Istanbul, Ankara sau alte orașe ce se sufocă sub valurile de imigranți. Tensiunile sociale sunt în creștere pe măsură ce se produce concentrarea oamenilor. Să observăm că orașul Istanbul, capitala economică a Turciei, concentrează peste 14 milioane de suflete, ceea ce înseamnă că este o capitală-pântece. O astfel de aglomerație urbană atrage resursele unei întregi țări, dar trebuie să fie suficient de competitivă economic pentru a putea să participe la comerțul mondial. Totuși, alungarea populației rurale prin inundări de terenuri și prin extinderea suprafețelor marilor ferme duce la un flux constant de migranți spre mediul urban. Trebuie să se observe că nu toate terenurile sunt potrivite pentru construirea de așezări omenești, existând regiuni muntoase abrupte sau bântuite de seisme devastatoare. Specialiștii consideră că presiunea imenselor volume de apă poate să ducă la mișcarea faliilor tectonice sub formă de cutremure cu diferite intensități.

Conducerea de la Ankara mai folosește lacurile de acumulare și în alt scop. Inundarea văilor din partea de sud-est a țării duce la apariția unor obstacole suplimentare în calea luptătorilor kurzi din PKK ce vin dinspre Irak.

Partea proastă în această politică dirijistă a Ankarei constă în apariția unor volume de apă ce apasă pe falii tectonice active, celebre prin cutremurele din trecut. Istoria se poate repeta în orice moment, ruperea barajelor amplificând distrugerile.

Ceea ce interesează foarte puțin clasa politică turcă rămâne istoria, ștearsă definitiv prin efectele umezelii. Nimic nu mai rezistă în fața obsesiei pentru dezvoltare economică. Astfel, un lac din partea sudică a țării, Aslantaș, cu o suprafață de 49 kmp, a acoperit o cetate a neo-hittiților și o fortificație din perioada cruciadelor. Marea construcție hidrotehnică a fost ridicată în perioada 1975 – 1984 și a însemnat mutarea mai mult sau mai puțin voluntară a 60.000 de persoane.

Geografia Turciei a fost schimbată deja, dar conducerea de la Ankara continuă să modifice peisajul și să provoace transformări demografice cu consecințe pe care Istoria le va consemna într-un viitor apropiat. De fapt, atentatele ce zguduie periodic marile orașe se datorează și pătrunderii valurilor de migranți rurali, incapabili să înțeleagă lumea modernă, într-o rapidă transformare și în contradicție cu conservatorismul religios.