Înfometarea sistematică a locuitorilor din Uniunea Sovietică pentru armament

Poporul român n-a cunoscut realitățile crunte din lagărul sovietic până la căderea regimului impus cu ajutorul tancurilor. După destrămarea colosului ideologic, autoritățile locale au făcut eforturi să fie ascuns adevărul și accesul în arhive a fost limitat la anumiți specialiști, cei care primeau anumite indicații cum să scrie dacă mai doreau să fie în grațiile celor de la putere. Același fenomen se manifesta și pe celălalt mal al Prutului.

Timpul a trecut și arhivele au început să prezinte unele fisuri prin care s-a strecurat adevărul cel cumplit despre minciunile criminale ale criminalilor roșii. A fost un adevărat prăpăd în epoca instaurată de către Lenin și apoi de Stalin. Un document publicat de către Valeriu Pasat despre alimentația din Uniunea Sovietică arată dezastrul înregistrat în anul 1952 și erau datele acceptate de oficialii staliniști. Tendința era să fie cosmetizată realitatea, dar nici nu mai contează adevărul la cum sunt se prezintă cifrele din tabelul statistic din ultimul an de guvernare stalinistă.

Medicii considerau că legumele erau absolut necesare pentru aportul de vitamine, fibre și glucide, dar statul, singurul furnizor de alimente, livra numai 61 kg în locul celor 141 kg necesare fiecărei persoane. Carnea era o sursă prețioasă de proteine și grăsimi, absolut necesare în condițiile iernilor aspre din spațiul sovietic. Au fost asigurate în medie numai 24 kg în loc de 65 kg. Era inclusă în total și slănina.

Statul sovietic reușea să ofere mai mult la cartofi și cereale, dar un exces de cereale nu poate să ducă decât la probleme de nutriție, pâinea fiind vinovată de creșterea glicemiei și la declanșarea temutului diabet. Un regim cerealier duce la grave carențe la nivel de microelemente și corpurile sunt slăbite an de an și nu era de mirare că se trăia mai puțin ca-n Occident. Consumul de băuturi alcoolice amplifica problemele de sănătate și reducea cantitatea de alimente de pe piață.

Produsele de calitate superioară erau chiar un lux în ochii lui Stalin și peștele era inclus la această categorie. Dacă medicii considerau că ar fi nevoie de 18,6 kg în fiecare an, statul comunist a oferit numai 7,3 kg în 1952. Aportul de fosfor pentru creier era astfel limitat prin măsuri birocratice. Produsele din lapte ar fi trebuit să ajungă la 540 l pe cap de locuitor, dar statul cu agricultură zisă avansată a oferit numai 159 l.

Economia sovietică era una de război și era normal să nu se găsească alimente pe piață. Moartea lui Stalin în anul 1953 a adus o oarecare relaxare, dar cei mai mulți angajați lucrau în sectoarele speciale de activitate industrială și făceau tunuri, tancuri, avioane și vapoare de luptă pentru revoluția mondială. Erau realizate mașini uimitoare, cele ce stimulau și concurența să se înarmeze, dar prea puțini mai erau cei ce doreau să producă alimente ieftine. S-a ajuns în situația să fie importate cantități mari de cereale și carne tocmai din lagărul capitalist, dar tot nu s-a renunțat la politica de revoluție mondială sau cucerirea întregului Pământ în numele ideologiei comuniste. Produsele fabricilor sovietice au ieșit la lumină în timpul conflictului din Ucraina, partea ucraineană reușind să distrugă chiar și tancuri T-54, primul model de mare serie conceput după încheierea războiului mondial.

Conducerea de la Kremlin nu avea nevoie de prea mulți oameni în vârstă și hrana bună putea să fie trimisă la export pentru a se obține valută și, mai ales, tehnică performantă în domeniul industrial.

_{Foto sus: Tanc T-54 expus în Muzeul Militar din Verkhnyaya Pyshma (© Wikimedia Commons)}