Haile Selassie I, ultimul împărat al Etiopiei, un veritabil „Mesia” pentru Mișcarea rastafariană

Mișcarea rastafariană, numită și Ras (care înseamnă „șef” sau „prinț”) Tafari (numele avut de împăratul Haile Selassie I înaintea încoronării din 1930, cel dobândit atunci însemnând „puterea trinității”), este una religioasă și politică, având drept punct de plecare spiritual Etiopia, chiar dacă ea a apărut în anii 1930 în Jamaica.

Rastas jamaicani sunt descendenți ai sclavilor africani convertiți la creștinism de misionarii care s-au folosit de textul biblic al Versiunii Regelui Iacob (n.red. această traducere a Bibliei rămâne cea mai publicată carte în limba engleză).  Rastafarianismul combină creștinismul protestant, misticismul și o conștiință de sine politică pan-africană.

Rastas sunt convinși că versiunea evocată este o variantă coruptă a adevăratului cuvânt al lui Dumnezeu (Jah) și că stăpânii englezi ar fi promovat o incorectă citire și interpretare a Bibliei numai și numai pentru a avea un control mai bun asupra sclavilor.

În atare condiții, rastafarienii cred că pot ajunge să cunoască adevăratele sensuri ale scripturilor biblice printr-o conștientizare a sinelui ca Jah. Citind Biblia în mod selectiv, mulți Rastas bărbați mențin valori patriarhale, fiind acuzați de insideri și de outsideri că sunt sexiști.

Rastas își privesc trecutul, prezentul și viitorul într-un mod unic, derivat din cele scrise în Vechiul Testament, cu precădere în „Exodul”. În acest sens, ei insistă mai degrabă asupra faptului că descendenții africanilor din Americi și din întreaga lume sunt, de fapt, exilați în Babilon, fiind supuși de către Jah unui test prin intermediul sclaviei și al injustiției economice și rasiale.

Privind spre „Cartea Apocalipsei” din Noul Testament, Rastas își așteaptă eliberarea din captivitate și revenirea în Sion, simbolicul nume al Africii izvorât din tradiția biblică. Etiopia, sit al unei veritabile puteri dinastice, este supremul cămin al tuturor africanilor și casa lui Jah, repatrierea fiind, pe cale de consecință, unul dintre majorele țeluri ale mișcării.

Majoritatea Rastas consideră că Iisus a fost negru și că Haile Selassie I este trimisul lui Iisus, coborât pe pământ pentru a-i salva pe toți oamenii de culoare. Selassie însuși, creștin ortodox, nu a îmbrățișat niciodată credința rastafariană, insistând că nu era nemuritor, dar, chiar și-așa, rastafarienii se referă la el ca la „Leul din Iudeea”, crezând că Selassie se trăgea din biblicul rege Solomon.

Leul din Iudeea 

Cine a fost cel privit ca un veritabil Mesia, adică Haile Selassie I? Numele său original și originar a fost Tafari Makonnen (23 iulie 1892 – 27 august 1975), stră-strănepotul lui Sahle Selassie, rege al regiunii etiopiene Shewa (rege din 1813 până la moarte), și fiu al lui Ras Makonnen, nobil și guvernator al regiunii Harar, totodată unul dintre principalii consilieri ai vărului său, împăratul Menilek al II-lea (împărat din 1889 și rege al Shewa între 1866 și 1889).

Educat acasă de misionari francezi, Tafari l-a impresionat de la o vârstă tânără pe împărat, abilitățile sale intelectuale favorizându-i promovări rapide și succesive. A ajuns guvernator al regiunilor Sidamo și, apoi, Harar, implementând principiul înlăturării sistemului de guvernământ feudal al nobililor locali prin creșterea autorității guvernului central.

Reprezentând forțe progresiste, s-a însurat în 1911 cu Wayzaro Menen, o stră-strănepoată a împăratului. Când acesta din urmă a decedat, în 1913, nepotul său, Lij Yasu, a preluat puterea, numai că el nu prezenta încredere pentru populația preponderent creștină, fiind prea strâns legat de islam.

Lipsa sa de popularitate i-a permis lui Makonnen să conducă rezistența creștină, detronându-l pe Lij Yasu în 1916. Fata lui Menilek al II-lea, Woizeru, a devenit împărăteasă în 1917, dar numai de formă, căci regentul Makonnen, totodată și moștenitorul tronului, era cel care conducea de fapt, urmându-i pe tron în 1930.

Miracolul de la Kingston 

La 21 aprilie 1966, Selassie a ajuns în Jamaica. Pe aeroportul din Kingston, în ciuda ploii torențiale, a fost întâmpinat ca un Mesia de peste 100.000 de oameni care fumau marijuana (una dintre caracteristicile mișcării), cântau și dansau, băteau tobele. Când, la ora 13.35, avionul cu elice a coborât spre aeroport, soarele a ieșit din nori. Un miracol, nu-i așa?

Etiopia, singura țară africană niciodată colonizată, era privită cu mândrie și identificată cu stirpea lui Israel, deportată în Babilon, care voia să se întoarcă în țară. Nu același era și statutul jamaicanilor de culoare, care fuseseră rupți din și de țările lor de proveniență africane?

Marcus Garvey (1887-1940), activist politic, jurnalist și orator jamaican naționalist de culoare, promotor al pan-africanismului, spusese înaintea plecării în exilul din SUA, în 1916:

„Priviți spre Africa, unde va fi încoronat un rege negru, el va fi eliberatorul”.

Ei bine, în 1930 avea să fie încoronat Haile Selassie, cel care se va supranumi „Regele regilor” sau „Leul din Iudeea”. A fost momentul care i-a determinat pe jamaicani să-l considere Mesia. Și nici nu a contat că vizita sa în Jamaica nu avea nimic în comun cu rastafaris (fie și în condițiile unor întâlniri protocolare cu reprezentanții acestora), ci a fost doar o escală spre Trinidad&Tobago. Cum-necum, de atunci, 21 aprilie reprezintă una dintre cele mai importante sărbători jamaicane. 

Modernizarea sistemului feudal

Vechiul sistem feudal a cunoscut o puternică modernizare în timpul domniei sale ce s-a întins pe durata a 44 de ani și a avut câteva puncte notabile: un Parlament cu reprezentanți atât numiți, cât și aleși, un sistem judiciar modern cu coduri civile și penale, o ierarhie a Curților și un Cabinet executiv cu miniștri, conduși de un prim-ministru, dar răspunzători doar în fața împăratului.

Guvernul etiopian a continuat să reprezinte o largă expresie a autorității personale a lui Selassie, care, în 1955, a promulgat o nouă Constituție, ce-i conferea puteri sporite. Opoziție deschisă împotriva sa a apărut în decembrie 1960, când o ramură disidentă a armatei a dobândit controlul asupra capitalei Addis Abeba, doar o confruntare dură cu elementele loialiste salvându-l pe Selassie.

Pe 12 septembrie 1974, foametea și explozia ratei șomajului, precum și imobilitatea guvernului, au generat reacția unei importante părți a armatei, care l-a detronat. A fost instalat un guvern militar provizoriu, de orientare marxistă, DERG.

Selassie a fost plasat în arest la domiciliu, adică în propriul palat, unde a trăit până în ultima clipă a vieții. Nu se poate ști cu siguranță dacă, după un an, a murit din cauze naturale sau a fost „ajutat” să moară prin strangulare.

Acest text este un fragment din articolul „Etiopia. Oaza creștină și tărâmul contrastelor”, publicat în numărul 245 al revistei Historia, disponibil în format digital pe platforma paydemic.

_{Foto sus: Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii îl primește în vizită la Londra pe Haile Selassie I, în octombrie 1954 (© Getty Images)}