Gebeleizis – misteriosul zeu suprem al dacilor
Triburile Dacicei antice aveau un ritual cu totul neobișnuit prin care întâmpinau furtunile. Gebeleizis sau Nebelizis, considerat de unii istorici ca fiind zeul suprem al geţilor, era venerat în timpul ploilor.
„Iată în ce chip se socot nemuritori: credinţa lor este că ei nu mor, ci că cel care piere se duce la Zalmoxis, divinitatea lor, pe care unii îl cred acelaşi cu Gebeleizis. Când tună şi fulgeră, geţii trag cu săgeţile înspre cer şi ameninţă zeul, deoarece cred că acolo sus nu este alt zeu decât al lor”, arăta istoricul antic Herodot.
Potrivit filosofului Mircea Eliade, ritualurile practicate de geţi aveau rolul de a ameninţa puterile demonice manifestate în nori şi de a-l ajuta pe zeul fulgerelor și al furtunilor.
„Gebeleizis este un zeu al furtunii sau mai degrabă un vechi zeu al cerului, patronul clasei aristocrate şi militare, iar Zamolxis era zeul Misterelor, maestrul iniţierii, care conferă imortalitatea”, scria Mircea Eliade, în volumul „De la Zamolxis la Genghis-han”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică (1980).
Marele zeu al dacilor era reprezentat, potrivit istoricului Ion Horaţiu Crişan, de un personaj masculin, în două ipostaze: aşezat pe un tron sau călare, îmbrăcat în armură. În stăpânirea zeului suprem intrau cerul, apele şi pământul.
„Atributul principal al acestuia este cerul reprezentat de vultur. Este zeul cerului prin excelenţă. Zeul tată, creatorul cosmosului şi al lumii, prezent la popoarele indoeuropene încă din prima lor fază, reconstituit pe temeiuri lingvistice”, scria Ion Horaţiu Crişan.
Arheologul susţinea că și numele Gebeleizis (Nebeleizis) ar însemna zeul cerului furtunos. În afară de a trage cu săgeți spre cer, în timpul furtunilor, dacii își luaseră și alte măsuri de precauție în fața fenomenelor extreme. Una dintre acestea, prezentată în legendele care circulau în secolele trecute, era ridicarea cetăților în locuri ferite de inundații.
„Am mai aflat apoi și următoarea legendă: zice că în vremile de demult nu locuiau oamenii pe munți și pe dealuri, ci locuiau cu toții la șes și lucrau pământul. A venit însă vremea când a fost potop și au fost crescând apele și, văzând că apele tot cresc, oamenii cei mai cu putere și cu dare de mână și-au căutat locuri ridicate și s-au socotit cum ar face ca să scape de potop. Astfel au ales câțiva și vârful acesta de la Piatra roșie, care fiind numai de piatră nu putea fi teamă, că îl va strica apa. Ei apoi s-au pus și au mai zidit și din vârf în sus ca să fie și mai departe de apă, în chipul acesta s-a făcut cetatea aceasta ca și altele de pe alte locuri“, relata, în 1887, în „Telegraful Român”, preotul Ioan Popovici, unul dintre primii români care au cercetat cetatea dacică Piatra Roșie și au scris despre ea.
Citește mai multe amănunte pe adevarul.ro
Foto sus: Scene din războaiele daco-romane, de pe Columna lui Traian. Gravură în metal de Pietro Santi Bartoli (© Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi / Wikimedia Commons)