Fermitatea lui Corneliu Coposu în chestiunea maghiară

La începutul lui octombrie 1944, urmînd indicațiile primite de la Moscova, Partidul Comunist Român declanșează o ofensivă de proporții pentru a pune mîna pe putere.

La vremea respectivă, urmare a înțelegerilor din august 1944, țara era guvernată de o coaliție alcătuită din PNȚ, PNL, PCR și PSD. Comuniștilor nu le convenea însă această împărțire a puterii cu partidele democratice. Ei țineau neapărat să fie singurii stăpîni ai României.

Drept urmare, la începutul lui octombrie 1944, Partidul Comunist pune la cale răsturnarea guvernului Sănătescu, guvern sprijinit de coaliția realizată în august 1944. Pentru realizarea acestui scop, ei apelează la un truc. Manevrînd abil, comuniștii creează Frontul Național Democratic.

Propagandistic, FND era prezentat de către comuniști drept o largă alianță a forțelor democratice din România momentului respectiv. În realitate, el era o adunătură de „partide”, „fronturi”, „uniuni”, cu un număr restrîns de membri, fără nici o importanță pe scena noastră politică, simpli sateliți artificiali ai PCR.

În această oaste de strînsură se înscrie, în urma tratativelor din 4-5 octombrie 1944, și Uniunea pe Țară a Muncitorilor Unguri din România (MADOSZ). Sub semnul politicii de a înfățișa Frontul Național Democratic drept o alianță de o forță zdrobitoare, capabilă să guverneze țara excluzînd PNȚ și PNL, Partidul Comunist trece la o politică de răzgîiere a MADOSZ-ului.

Contrar principiilor afișate, Uniunea pe Țară a Muncitorilor Unguri din România, care se va transforma ulterior, în noiembrie 1944, în Uniunea Populară Maghiară, nu era altceva decît o organizație antiromânească, transpunînd în practică, pe teritoriul nostru național, indicațiile primite de la Budapesta. Acest adevăr e sesizat rapid de către Partidul Național Țărănesc.

Iuliu Maniu și cei din jurul său simt nevoia să demaște opiniei publice lupul ascuns în pielea de oaie. Drept urmare, oficiosul țărănist „Dreptatea”, pornește o spectaculoasă campanie împotriva concesiilor făcute de comuniști MADOSZ-ului de dragul ajungerii cu orice preț la putere. Semnificativ în acest sens rămîne articolul publicat în 11 octombrie 1944 de Corneliu coposu sub titlu:

Vezi și:

Coposu, către Vişinescu: „Dacă va fi un proces împotriva ta, să mă chemi de martor, pentru că voi spune că numai un nebun putea să facă ce ai făcut tu“

Testamentul politic al lui Corneliu Coposu, găsit după 23 de ani

Cele mai realizări ale lui Iuliu Maniu, explicate discipolului său, Corneliu Coposu: „Nu sunt un simplu locotenent, sunt reprezentantul poporului român“

„Și «MADOSZ»-ul vrea să intre în guvern?”

Pretextul fulminantei intervenții o constituie participarea reprezentantului MADOSZ la mitingul organizat de comuniști în București în ziua de 8 octombrie 1944, pentru a cere căderea guvernului Sănătescu și instaurarea guvernului FND. Știind foarte bine politica MADOSZ-ului în Ardeal, provocările antiromânești puse la cale de această organizație, Corneliu Coposu scrie:

„«MADOSZ-ul», organizație «democratică» a Ungurilor a apărut în tribuna de la ANEF. Astăzi, cînd ura dezlănțuită a ungurilor din Ardeal spintecă piepturi românești, violează femei, pîrjolește gospodării și mutilează, cu o sadică sălbăticie, obrazurile tinere ale soldaților români”.

Sfîșiind vălul mincinos sub care își ascundea intențiile MADOSZ-ul, Corneliu Coposu continuă:

„De patru ani de zile asistăm la frenetică violentare a cinstei și vieții Românilor din Ardealul de Nord. N-am auzit nici un cuvînt de protest al «MADOSZ-ului democratic», al acestui MADOSZ, care de dragul stăpînirii ungurești a uitat de democrație, a uitat de libertătți, pentru ca acum, la întrunirea muncitorilor români, să-și reamintească din nou de ele (…).

Respingem, deci, categoric, fără tocmeală și cu dezgust, lamentabila diversiune ungurească (…). Să ni se dea dreptul ca cel puțin în chestiunea ungurească să cunoaștem lucrurile mai bine ca oricine. Sîntem aici cîteva sute de mii de ardeleni, zvîrliți din casele lor, jefuiți de bunurile lor, alungați din satele și orașele lor, ca niște nomazi în jalnice cortegii, care treceau pe lîngă drapelele ungurești, agitate de «democrații» de la MADOSZ.

Ne-am pierdut în pribegie părinții și rudeniile, am îndurat chinurile sufletești care nu se pot scrie, am pierdut totul, în afară de credința în libertate și democrație. Să nu ne dea nouă «MADOSZ-ul», lecții de libertate și democrație”.

Lucid pînă la dramatism, fruntașul țărănist atrage atenția asupra abilității maghiare:

„Să nu ne amăgim cu formule naive. Ungurii sînt legați, toți, într-o adeziune organică și muribundă, pe o singură chestiune națională și aceasta este una de veacuri împotriva Românilor, Cehilor și Sîrbilor. Pe această chestiune n-a existat în istoria lor divergență între magnați și așa-zișii «democrați». De la cel mai mic pînă la cel mai mare, ei împărtășesc cu o sinceritate nezdruncinată, una și aceeași religie păgînă a distrugerii noastre”.

Replica Partidului Comunist nu se lasă așteptată. Prinsă cu mîța în sac, gruparea Anei Pauker, pentru că această grupare pusese la cale alianța cu MADOSZ-ul, trece la un contraatac furibund. Condusă de un om al Anei Pauker, Scînteia din 12 octombrie 1944 publică editorialul „Fasciștii din presă ațîță la crime împotriva poporului maghiar”. Toți cei ce atrăseseră atenția asupra diversiunii numite MADOSZ, în frunte cu Corneliu Coposu, sînt catalogați drept fasciști și șovini. Răspunsul țărăniștilor nu întîrzie. Dreptatea din 16 octombrie 1944 publică pamfletul „Noi și ungurii” de Ion Urcan. Referindu-se la acuzația din Scînteia, articolul replică astfel anonimului care semnase editorialul:

„Odiosul individ a pronunțat un cuvînt mare: șovinismul! (…) Șovinismul? Îl ilustrează mai bine decît orice ungurii, compatrioții «MADOSZ-ului». Ungurii ne urăsc din tată în fiu, generație după generație, pentru că ne urăsc! (…) Trebuie să arătăm că generozitatea noastră, cinstea nemărginită, mila și loialitatea nu trebuie confundate cu prostia”.