Discursul lui Stalin din 19 august 1939
Se știe din orice carte de istorie contemporană că unicul vinovat de începerea ostilităților la 1 septembrie 1939 a fost Adolf Hitler și armata germană a fost cea care a tras primele focuri de armă împotriva Poloniei1. Această atitudine agresivă a fost favorizată de timiditatea, chiar complicitatea, marilor puteri democratice, politicienii nedorind din diferite motive să repete experimentul sângeros încheiat în noiembrie 1918.
Uniunea Sovietică, un bastion al păcii, a tot chemat la stabilirea unei alianțe antinaziste și antifasciste, dar Parisul și Londra doreau să canalizeze energiile Wehrmachtului împotriva tânărului stat al muncitorilor și țăranilor. Orice altă interpretare a fost definită drept din categoria teoriei conspirației și n-a fost pe gustul mediului științific finanțat de diferite centre de putere sau de orientare de stânga2.
Se știe că-n fața banului se înclină orice om de valoare, mai ales dacă poate să primească și o avansare în mediul universitar și academic, orgoliul fiind un puternic motor în lumea intelectualilor. Tezele au fost răspândite în toate limbile de pe Terra pentru a se afla cine a fost vinovat de Al Doilea Război Mondial3.
Repetarea acestor teorii în diferite formulări provoacă unele nedumeriri și ridică multe semne de întrebare? Nu cumva în spatele cuvintelor meșteșugite se ascund anumite intenții nu tocmai curate din partea învingătorilor în conflict?
Istoriografia mondială a început să folosească destul de discret drept izvor istoric discursul rostit de Iosif Vissarionovici Stalin la 19 august 1939 în fața principalilor colaboratori pentru a explica modul în care Uniunea Sovietică trebuie să acționeze în relațiile europene pentru a provoca un război pe viață și pe moarte între statele capitaliste, cele condamnate la pieire de apostolii marxismului4.
Textul a apărut în toamna anului 1939 în presa franceză și a fost accesibil pentru cercetătorii români abia în anul 1988, dar a fost logic că nu se putea discuta prea mult pe tema ce putea să genereze sancțiuni. A fost o uriașă scăpare a aparatului de cenzură al regimului comunist. Istoricii din lagărul socialist sau cei din Rusia trec cu vederea textul sau îl numesc o făcătură a celor ce urau marile realizări ale Kremlinului stalinist5.
Iosif Stalin dorea numai ceea ce aparținuse cândva Rusiei imperiale și era visul popoarelor sovietice să vadă alți deținuți ideologici introduși în paradisul terestru al muncitorilor. Chiar și unii străini erau încântați să vadă pusă în practică această politică de refacere a unei Rusii nedreptățite în urma războiului mondial6.
Oricum se neagă că în ziua de 19 august 1939 a fost o ședință a Biroului Politic în care Stalin să-și fi exprimat atât de clar gândurile și politica7.
Memoriile translatorului lui Iosif Stalin conțin o informație prețioasă și care schimbă definitiv cursul scrierii istoriei, dar vor fi mulți conservatori atașați de tezele clasice sau cei ce nu mai vor să citească vreo nouă informație. Valentin Berejkov a scris negru pe alb că la 19 august 1939 V. Molotov a respins cererile Germaniei pentru un pact, ceea ce a provocat mare supărare ambasadorului Reichului la Moscova.
Abia a sosit von Schulenburg la sediul ambasadei că a și primit un mesaj să se prezinte la o nouă discuție cu conducătorul guvernului sovietic. Molotov a spus că partea sovietică era de acord cu începerea colaborării politice dacă se semnează un tratat economic și că J. von Ribbentrop, ministrul de Externe german putea să sosească la Moscova până pe 27 august8. Mai mult. Conducătorul comunist care era mâna dreaptă a lui Iosif Stalin i-a înmânat ambasadorului nazist textul tratatului ce urma să fie semnat9.
Este evident că a fost un fel de dictat al Kremlinului făcut însă aparent pe gustul și-n interesul Germaniei. Trebuia cu orice preț să înceapă un război în Europa și Occidentul să fie devastat cam în stilul din prima conflagrație mondială.
Evenimentele au fost accelerate apoi de ambele părți și la 23 august 1939 s-a semnat documentul cunoscut pe scurt în istorie drept Pactul Molotov – Ribbentrop, cel ce părea un simplu tratat prin care două state își respectau reciproc interesele, dar care avea o parte secretă prin care Europa de Est era împărțită pe criterii strategice și ideologice.
A mai trecut o săptămână și Adolf Hitler, liniștit dinspre partea sovietică, a putut să dea ordinul de atacare a Poloniei. Ceea ce părea un foc mic, a ajuns un pârjol universal și a înghițit ambele state care aveau planuri agresive. Din păcate, au fost nimicite renumite orașe, focare de cultură și civilizație.
Este mai mult decât evident că la data de 19 august 1939 Iosif Vissarionovici Stalin a luat o decizie care a modificat cursul istoriei omenirii în funcție de interesele mișcării comuniste și i-a permis lui Adolf Hitler să înceapă ostilitățile. Uniunea Sovietică este principalul vinovat pentru declanșarea războiului mondial în fierbintea vară a anului 1939.
Kremlinul avea mai multe variante de acțiune. Putea să păstreze cea mai strictă neutralitate și blocul reprezentat de Franța, Marea Britanie și Polonia avea o supremație absolută din punct de vedere militar și economic.
A doua variantă consta în dezvoltarea unor relații normale în plan economic cu lumea occidentală, ceea ce ar fi sporit potențialul fabricilor pregătite pentru război și ar fi crescut nivelul de trai după modelul SUA.
A treia soluție era ideală pentru păstrarea păcii pe continent și, poate, în lume. Molotov trebuia să declare că Uniunea Sovietică va trimite statului vecin, pe care nu-l suporta din punct de vedere ideologic, armament de infanterie și antitanc. Puteau fi detașate baterii antiaeriene și aparate de vânătoare mânuite de ”voluntari”.
Existase experiența din Spania și nu era o problemă cu găsirea celor dornici să lupte împotriva fascismului pentru apărarea patriei socialiste. Să presupunem că oficial sau discret ar fi sosit în Polonia un ajutor de 15.000 de mitraliere Maxim M191010, renumite prin faptul că puteau să funcționeze în orice fel de condiții de front și răcirea cu apă a țevilor permitea un tir precis și de durată. Cartușele puternice de calibrul 7,62 mm erau capabile să lanseze gloanțe periculoase chiar și pentru blindajul tancurilor ușoare ale vremii11.
Forțele sovietice aveau în dotare și gloanțe de tip dum – dum, cele ce provocau răni cumplite în corpul militarilor răniți. Nu era greu nici de transferat baterii formate din tunuri antitanc de calibrul 45 mm, piese de artilerie renumite prin puterea de perforare a blindajelor existente pe tancurile epocii și fuseseră testate cu succes în timpul războiului din Spania.
Germania nu avea mașini de luptă cu blindaj antiobuz și terenul din Polonia oferea suficiente posibilități de camuflare a tunurilor cu înălțime mică, bune și pentru contracararea infanteriei cu ajutorul proiectilelor explozive. Cum tirul antitanc se desfășoară împotriva unor ținte aflate la distanță mică și militarii polonezi erau obișnuiți cu piesele de calibrul 37 mm, trecerea la noua armă ar fi fost ușoară și rapidă.
Uniunea Sovietică putea să transfere către vecinul amenințat chiar și tancuri ușoare, acestea fiind asemănătoare cu cele din dotarea existentă. Originea comună permitea o ușoară adaptare a personalului polonez instruit. Ar fi fost și mai ușor de format tanchiști din moment ce bariera lingvistică nu era atât de greu de învins ca-n cazul spaniol. T-26 a fost considerat un tanc depășit, capabil să tragă după păsări cu tunul de la bord, dar arma era de calibrul 45 mm și nu exista ceva asemănător prin cantitate și calitate în cadrul celebrelor Panzerdivision.
Nu erau probleme cu muniția în vastul imperiu roșu, Iosif Stalin insistând pe standardizarea unor categorii de proiectile pentru realizarea unor stocuri deosebite. Nici cu transportul nu erau dificultăți, partea sovietică dispunând de avioane uriașe de tip TB-1 și TB-3, cam demodate pentru a fi trimise în misiuni de bombardament strategic pe timp de zi din moment ce numărul aparatelor moderne de vânătoare de tip Me-109 sporea de la o zi la alta. Ar fi fost un pod aerian care ar fi șocat partea germană12.
Existau și legături feroviare, dar distanțele erau prea mari pentru o aprovizionare de urgență și, mai grav, existau probleme provocate de ecartamentul diferit. Polonia ar fi devenit un adevărat zid în fața Wehrmacht-ului, mai ales că era posibil să fie transferate trupe de la granița sovietică spre vest.
Forțele militare germane nu erau capabile să lupte pe două fronturi în septembrie 1939, economia nu era pregătită pentru un conflict de durată și venea anotimpul alb cu care nu era de glumit în acele vremuri. Germania nu avea stocuri serioase de combustibil și petrolul de calitate se afla tocmai în România, regiune asupra căreia Adolf Hitler nu putea să dicteze. Cantitățile de benzină produse erau insuficiente pentru nevoile Germaniei13.
Ar fi avut de unde să aprovizioneze Stalin cu tehnică de luptă performantă potențialul uman al statului vecin? Era Armata Roșie capabilă să înfrunte Wehrmacht-ul în septembrie 1939? Reprezentanții Uniunii Sovietice promiteau delegaților occidentali că vor intra în război cu 120 de divizii de infanterie, 16 de cavalerie, 5.000 de tunuri grele și cel puțin 9.000 de tancuri14. Se adăugau peste 5.000 de avioane, o forță copleșitoare pentru aviația germană15.
Nu se poate spune că nu exista potențial militar și acestea erau efectivele ce erau pregătite să intervină în scurt timp. Se subînțelege că industria sovietică asambla noi arme și proiectanții realizau studii intensive pentru finisarea blindatelor ce vor intra în istorie cu denumirile de T-34 și KV-1. Erau ceva la care nici nu visau generalii din Reich. Mașinile cuirasate britanice erau niște simple jucării în raport cu ceea ce se testase pe viu în durul război contra forțelor finlandeze. Industria statelor dezvoltate nu putea să asambleze tancuri moderne.
Aprovizionarea Poloniei cu armament n-ar fi fost o problemă pentru conducătorii Uniunii Sovietice, cei care au reușit să organizeze un pod logistic până-n Spania. Materialele strategice au fost transportate cu coloane de camioane și prin pustiurile Mongoliei în august 1939. Exista un potențial deosebit dacă se dorea la Kremlin. Varșovia ar fi contribuit în mod decisiv la măcinarea forțelor germane și astfel Wehrmacht-ul n-ar fi putut să dea o lovitură prin surprindere împotriva statului muncitorilor și țăranilor.
Armata poloneză a reușit chiar în condițiile grele din septembrie 1939 să anihileze 67 de avioane Messerschmitt Bf 109, cele mai performante aparate de vânătoare din cadrul Luftwaffe16. Acestea erau ucigătoare în luptele aeriene, dar se dovedeau vulnerabile la focul apărării antiaeriene și aceeași situație era în cazul bombardierelor Ju-87 Stuka.
Iosif Stalin avea agenturi de spionaj în lumea germană și cunoștea potențialul de război al Wehrmachtului. Se adăugau informațiile oferite de diplomații trimiși la Berlin. Armata lui Hitler nu era un pericol pentru Uniunea Sovietică în anul 1939 și nici nu avea cum să atace lagărul socialist prin surprindere și în forță prin străbaterea Poloniei.
Erau disponibile 2.977 de tancuri, dar acestea erau niște modele deja demne de trimis în muzee de tehnică militară și erau cunoscute de către specialiștii Moscovei încă din timpul conflictului din Spania. În plus, trupele erau complet lipsite de experiența de front și doar cei ce fuseseră prin Spania războiului civil cunoșteau câte ceva din problemele câmpului de luptă modern.
Este o legendă contemporană că Wehrmachtul era o mașină perfectă de război și propaganda comunistă și din statele aliate a avut tot interesul să cultive această imagine de forță și agresivitate. Chiar s-au făcut calcule privind acțiuni de amploare ale diviziilor de tancuri până la Canalul Suez și chiar Dakar17.
Colaborarea sovieto – nazistă a avut drept rezultat creșterea pericolului la nivel strategic pentru ambele puteri ideologice și ciocnirea decisivă era inevitabilă. Se mai punea o singură întrebare: cine atacă prima pentru a avea un avantaj deosebit. Războiul înseamnă înșelătorie și ofensiva germană din iunie 1941 a fost corectă din punct de vedere al artei militare, chiar dacă partea sovietică a scris mult despre perfidia inamicului.
Iosif Vissarionovici Stalin a ales o altă strategie în august 1939: a vrut să-l orienteze pe Adolf Hitler împotriva lumii capitaliste și să-l transforme într-un adevărat berbec spărgător de civilizație și de organisme militare în vederea instaurării dictaturii de tip comunist în mult urâtul Occident.
Planul a mers aproape perfect, Franța s-a prăbușit militar și în vara anului 1940 Marea Britanie abia mai răsufla sub asaltul escadrilelor din Luftwaffe. Bombardierele cruciate loveau orașe, fabrici și infrastructura aviației britanice, dar pierderile erau semnificative și-n propriile rânduri18.
Forța militară a Occidentului civilizat nu mai exista. Au fost ocupate și teritorii din belșug cu pierderi minime, ceea ce nu era pe gustul lui Stalin, dar conducerea de la Berlin a sesizat pericolul după vizita lui Molotov din noiembrie 1940, Wehrmachtul a fost întors spre est și a urmat dezastrul din 1941 și anii următori.
Conducerea Uniunii Sovietice a fost vinovată pentru incendierea Europei în numele ideologiei comuniste, Germania putând fi sufocată economic. Alegerea făcută la 19 august 1939 de către Iosif Stalin a dus la Al Doilea Război Mondial și la toate nenorocirile descrise pe larg în cărțile de istorie din care poți să ridici zgârie-nori19.
Armata Roșie era pregătită pentru un conflict modern ce implica folosirea binomului tanc – avion, dar s-a considerat că o ofensivă directă împotriva lumii libere ar fi generat o ostilitate puternică și ar fi fost mai bine ca europenii să fie angajați împotriva Germaniei pentru ca Uniunea Sovietică să ocupe liniștită noi și noi teritorii. A fost o abilitate strategică deosebită a Kremlinului și calculul a fost exact.
Finlanda, singură și slab sprijinită din exterior, a dovedit ce pot face adevărații patrioți hotărâți. Stalin și principalii săi colaboratori sunt vinovați pentru că au pregătit și apoi au deschis larg porțile unui conflict în Europa, dar Napoleon Bonaparte a spus cândva că este vai de generalul care vine pe câmpul de luptă cu un plan.
Fața și mai puțin cunoscută a zilei de 19 august 1939
Istoricii sovietici și cei ruși au tot negat existența unei ședințe secrete în care Stalin a explicat principalilor colaboratori ceea ce poate să obțină din punct de vedere strategic prin încheierea unei înțelegeri cu Hitler. Tocmai această înverșunare indică faptul că s-a petrecut ceva la data incriminată.
Mai există însă un aspect interesant și anume cu ce se ocupa conducerea de la Kremlin în ziua decisivă pentru soarta lumii. Iosif Stalin a mai luat cel puțin patru decizii politice ce făceau imposibilă menținerea păcii pe continent. A ordonat să se înființeze noi divizii de infanterie și s-a ajuns astfel la marea unitate cu numărul 18620, mobilizare care era copleșitoare din punct de vedere economic și financiar.
Sectorul productiv era grav afectat prin scoaterea bărbaților de la locurile de muncă și trimiterea lor într-un domeniu care implică numai consumuri. Iosif Stalin a fost considerat de către cercetători un amator în domeniul militar, dar a luat măsura corectă a sporirii numărului de regimente de artilerie de câmp de la 144 la 34121, ceea ce transforma Armata Roșie în cea mai puternică forță distructivă. Erau unități ce cuprindeau guri de foc de calibrele 122, 152 și chiar 203 mm.
Industria urma să livreze piese noi și erau concentrate și cele produse anterior spre vest. Unii istorici pasionați de aspectele militare ale evenimentelor istorice au subliniat că n-au fost luate în calcul piesele de artilerie ce intrau în structura batalioanelor și a regimentelor de infanterie.
Era o desfășurare de tunuri cum nu se mai văzuse de la prima conflagrație mondială, dar acum calitatea armelor era net superioară. Fusese îmbunătățită calitatea proiectilelor, toate fiind acum produse din oțel ce genera un număr mai mare de schije ucigătoare în raport cu fonta.
O altă decizie cam uitată de istorici a venit tot în ziua de 19 august 1939. Stalin a dat ordin generalului G.K. Jukov să atace trupele japoneze din zona Halhîn-Gol22 și acestea au fost înfrânte rapid și decisiv începând din 20 august 1939. Mai mult. Militarii niponi au putut să vadă o superioritate tehnică zdrobitoare în domeniul blindatelor și al artileriei. Nici cu fanatismul trupelor nu se stătea rău și confruntarea a fost exact pe gustul lui Stalin.
Conducerea de la Tokyo n-a îndrăznit să se implice în luptele terestre cât timp diviziile sovietice erau prinse în conflictul european. A fost și o mare verificare pe teren a tacticilor noi de folosire a tehnicii motorizate și cine mai făcea exerciții în care să existe ținte care să se comporte real și nu fixe ca-n poligon.
Cum războiul este un mare consumator de oameni, liderul de la Kremlin n-a fost mulțumit numai cu ceea ce se hotărâse administrativ la 19 august 1939. Era nevoie de și mai multe trupe și au fost convocați deputații sovietici pentru a se vota legea privind serviciul militar obligatoriu, ceea ce s-a și întâmplat la 1 septembrie 193923 și astfel Armata Roșie a început să sporească rapid la un organism cu milioane de militari.
De ce a ales Stalin anul 1939 pentru declanșarea revoluției mondiale?
Istoricii consideră că Adolf Hitler este cel care a vrut cu orice preț un conflict de amploare, dar jocurile au fost făcute în taină la Kremlin. Acolo s-a luat decizia semnării unui zis pact de neutralitate, dar partea secretă arată adevăratele intenții ale celor implicați în redactarea, parafarea și respectarea ideilor cuprinse în document. În realitate, Stalin a fost cel care a constatat că trebuie să acționeze cât mai rapid deoarece tancurile de tip T-26, BT-5 și BT-7 începeau să se uzeze moral foarte repede.
Chiar dacă au fost proiectate perfect și au fost realizate din cel mai bun aliaj, progresele din domeniul artileriei antitanc și apariția unor noi care de luptă impuneau utilizarea rapidă pentru realizarea revoluției mondiale. Blindajul subțire și rezervoarele de benzină le măreau vulnerabilitatea și le transformau în adevărate sicrie metalice dacă nu se acționa rapid. Înlocuirea mașinilor existente în cadrul Armatei Roșii cu cele de tip T-34 și KV-1 era un proces de durată și tehnica de luptă nu are timp să aștepte.
Chiar mai repede decât tancul se devalorizează avioanele și observatorii militari ai lui Stalin au constatat că bombardierele Tupolev SB și Su-2 puteau să fie utilizate, dar erau deja prea lente în raport cu avioanele de vânătoare. Nici biplanele de vânătoare de tip I-15 și monoplanele I-16 nu mai erau de primă linie în raport cu iuțile și agresivele Me-109, concepute special pentru concentrarea omului și a mașinii spre atacul frontal. Aveau manevrabilitate la viteză mică și putere de foc, dar n-ar fi putut să facă față în luptele aeriene duse la altitudini mai mari.
Kremlinul era informat despre apariția monoplanelor britanice Hurricane și Spitfire, tendințele în domeniul aeronautic fiind evidente. Avioanele vechi puteau să fie folosite în faza inițială a conflictului pentru copleșirea inamicului sau pentru atacarea cu bombe și rachete a apărării, dar industria trebuia să treacă la înlocuirea escadrilelor distruse sau a celor rămase cu echipament vechi. Era o sarcină chiar mai dificilă decât în cazul tancurilor, orice piesă din aviație fiind de calitate superioară și scumpă. Cantitatea este o calitate, spunea tovarășul Stalin, dar în domeniul aeronautic invențiile transformă rapid totul în fier vechi.
Dictatorul de la Kremlin a dat o dublă lovitură la 19 august 1939. A favorizat acțiunile lui Adolf Hitler de declanșare a ostilităților în lumea capitalistă, ceea ce însemna idealul pentru politica externă sovietică. Mai mult. Încheierea acordului comercial transforma Germania într-o colonie dependentă de aprovizionările din Uniunea Sovietică, trenurile cu materii prime fiind oricum nesemnificative cantitativ în cazul instaurării unei blocade de către Royal Navy.
Lecția primei conflagrații mondiale fusese bine studiată la Kremlin. Berlinul ajungea să accepte orice cerea Moscova și acordul comercial a fost extins în februarie 1940 și prin livrări de tehnică de luptă de ultimă generație. Urmau să fie importate cantități apreciabile de componente ce se potriveau numai în tancuri și avioane. Dacă partea comunistă livra cereale, lemn, ceva petrol și minereuri, Germania era obligată să trimită spre est mașini-unelte ce aveau utilitate doar în fabricile cu destinație specială, militară24. Tancurile și avioanele sovietice noi au fost făcute cu ajutorul tehnologiei naziste25.
Autoritățile naziste au dat dovadă de o miopie cum rar s-a văzut în istorie și s-a demonstrat astfel slaba pregătire intelectuală a celor ce preluaseră puterea și proclamaseră Al Treilea Reich. Iosif Stalin a început industrializarea forțată în anul 1927 pentru a putea să realizeze înarmarea Armatei Roșii la standarde care să depășească toate armatele lumii capitaliste luate împreună26. Resursele solului și subsolului au fost dirijate pentru producția de armament27.
Lumea capitalist[ nici nu era pregătită pentru un conflict de amploare și spionajul sovietic cunoștea această situație. Se testase puterea militară a Japoniei și nu era ceva serios dincolo de fanatism. Marea Britanie nu avea trupe terestre care să pună probleme. Franța avea prea multe vechituri din prima conflagrație mondială și nu putea să viseze la operațiuni ofensive nici măcar împotriva Germaniei. Italia fascistă nu avea potențial să iasă din Marea Mediterană și să neutralizeze flota britanică din regiune.
SUA nu dispunea de armate capabile de acțiuni terestre. Polonia nu dispunea de divizii mecanizate care să inițieze acțiuni în adâncimea teritoriului inamic și nu avea suficient carburant. Varșovia nici nu era preocupată de astfel de inițiative din moment ce era concentrată să rezolve problema germană. România nu avea resurse pentru un conflict de amploare28.
Adevărata față a Armatei Roșii
Există în istoriografia mondială un curent de gândire în cadrul căruia se amplifică ideea că Stalin a fost de acord cu semnarea înțelegerii cu Germania nazistă de frică și astfel a mai avut timp doi ani să construiască o armată deosebită, mai ales că a avut parte de lecțiile deosebit de instructive din Japonia și, mai ales, Finlanda.
Teama a fost cea care l-a împiedicat să ia măsuri după avertismentele primite din toate sursele interne și externe și încrederea în cuvântul lui Hitler l-a convins că poate să stea la adăpost de conflictul ce bântuia prin Europa.
Discursurile reprezentanților sovietici la discuțiile cu delegațiile occidentale arată o cu totul altă armată și, mai ales, alte intenții decât cele inventate și descrise de istoricii contemporani. Comandantul de armată B. M. Șapoșnikov a fost delegat să prezinte efectivele cu care Uniunea Sovietică poate să atace Germania și acestea erau: 120 divizii de infanterie, 16 divizii de cavalerie, 5.000 de tunuri grele, 9 – 10.000 de tancuri și între 5.000 și 5.500 de avioane29.
Pare să nu fie prea mult la scara unui război mondial, dar se observă că partea sovietică punea un accent deosebit pe mijloacele de acțiune specifice războiului-fulger, cât mai mobile și agresive. Tancurile erau din cele mai moderne tipuri și demonstraseră un potențial superior celor germane în timpul confruntărilor din Spania. Diviziile de cavalerie par ceva deosebit de arhaic, dar erau ideale pentru manevre pe spații vaste și, în plus, aveau câte un regiment de tancuri în dotare.
Puteau să se deplaseze mult mai ușor prin păduri și teren accidentat pentru a ocoli centrele inamice de rezistență. Nici infanteria nu era comparabilă cu cea clasică și dispunea de tancuri amfibii de cercetare și de T-26 pentru sprijinirea cu foc a trupelor trimise la asalt. Armata Roșie era cea mai ofensivă din lume la nivelul anului 1939.
Poate că erau doar vorbe goale și forțele militare sovietice nu aveau cu ce să acționeze rapid pentru realizarea celor spuse de oficialii Kremlinului. Chiar din cărțile publicate în perioada comunistă și trecute prin filtrul cenzurii partidului unic rezultă că la începutul anului 1939 erau aproape 56.000 de tunuri și aruncătoare de mine30, peste 12.500 fiind asamblate în 193831.
Ar fi fost suficiente pentru formarea a 520 de regimente de artilerie cu o putere de foc deosebită. Se subînțelege că se formau și stocurile corespunzătoare de muniții pentru operațiuni de durată. Iosif Stalin a fost obligat să declanșeze operațiunile militare în toamna anului 1939 deoarece o încordare exagerată a energiilor în domeniul industriei militare fără cucerirea de noi teritorii poate să genereze ruină economică și tensiuni sociale greu de controlat chiar și pentru o poliție politică totalitară.
Aceasta reușise prin epurări succesive să frângă orice idee de revoltă față de deciziile partidului, dar masele din Rusia au demonstrat că pot avea potențial distrugător deosebit și chiar lecția comunistă din 1917 era în atenția lui Iosif Stalin, cel ce dorea o unitate de monolit în vederea realizării revoluției mondiale, principiul fundamental al ideologiei comuniste.
Oare când istoricii ruși vor avea voie să scrie adevărul fără să mai dea socoteală pentru cele descoperite și afirmate? Atunci va fi o adevărată revoluție în istoriografie. Șocul cel mai mare ar fi pentru locuitorii vastului imperiu să afle că au reprezentat întotdeauna o materie primă pentru nenorocirea popoarelor planetei în numele unei fantezii ce era promovată de centrul de putere de la Kremlin drept singurul adevăr pentru progresul veșnic.
Această cădere în trecut era utilă numai celor ce ajungeau în vârful ierarhiei politice pentru a se menține cât mai mult timp în paradisul terestru din capitala ideologică. Nu s-a făcut ceva pentru oameni în mod real, ci totul a fost o lungă serie de masacre îmbrăcate în frumosul ambalaj al luptei pentru eliberarea popoarelor de sub jugul imperialiștilor. Oare când vor renunța la formula Marele Război pentru apărarea patriei?
Ziua de 19 august 1939 a reprezentat data de cotitură și s-a mers pe calea războiului din dorința centrului de putere de la Moscova. Negocierile cu Franța și cu Marea Britanie au servit doar ca pretext pentru a se da vina pe puterile capitaliste pentru dezastrele provocate de armamentul distrugător, cel ce a început să distrugă bazele progresului european.
Trebuie ca această dată să fie promovată mai mult în istoriografia națională și să se precizeze în mod clar cine a făcut totul pentru aprinderea pârjolului european și universal. Iosif Vissarionovici Stalin a dat semnalul pentru începerea Revoluției mondiale și Adolf Hitler urma să arunce în aer întreaga ordine europeană pentru a deschide drum diviziilor Armatei Roșii a muncitorilor și țăranilor. Nazismul urma să fie cel mai prețios aliat pentru victoria mișcării comuniste la nivel planetar, dar ar fi trebuit să dispară apoi chiar în lagărele pe care le promovase.
Chiar celebrul lagăr de la Auschwitz a fost reutilizat pentru zdrobirea rezistenței polonezilor și a germanilor, dar istoria este mai puțin cunoscută în spațiul românesc. Autorii sovietici au avut o deosebită grijă să ascundă adevăratele semnificații ale înțelegerilor din august 1939 și s-a spus că a fost o decizie înțeleaptă pentru întărirea capacității de apărare. Autoritățile și-au făcut astfel datoria către propriul popor și către toate popoarele lumii deoarece Uniunea Sovietică era principala pavăză a păcii și socialismului32.
Teoria lui Victor Suvorov despre importanța zilei de 19 august 1939 în declanșarea războiului în Europa se confirmă în totalitate și se poate spune în mod clar că fostului agent sovietic îi revine meritul de a fi deschizător de drumuri în rescrierea istoriei cu ajutorul unei gândiri clară și critică. Problema este că încă există istorici occidentali ce merg pe teoriile clasice și nici măcar nu sunt interesați de ceea ce se întâmpla în capitala imperiului roșu în paralel cu evenimentele din Occident33.
Iosif Vissarionovici Stalin avea obiceiul să spună adevărul o dată și apoi să-l acopere cu ajutorul minciunilor. A rostit un clar program politic în ianuarie 1924 la funeraliile lui Lenin și oamenii au uitat ce s-a scris într-o oarecare publicație în limba rusă în data de 30 ianuarie 1924.
Acolo era însă o adevărată declarație de război împotriva întregii lumi, cumplita revoluție mondială34, și totul a fost sacrificat pentru atingerea acestui țel măreț, Marea Criză Economică fiind un fenomen care a fost declanșat și amplificat tocmai de pregătirile intensive de război din lagărul comunist35.
A fost noua cruciadă a fanaticului ce renunțase la religie, dar și-a respectat jurământul depus cu o perseverență demnă de o cauză mai bună. Chiar dacă a eșuat în iunie 1941, dictatorul comunist a continuat să depună eforturi deosebite pentru atingerea obiectivului politic și această obsesie a fost menținută ca idee fundamentală de către urmașii la Kremlin până la prăbușirea Uniunii Sovietice.
Masele de tancuri și alte blindate produse sunt o dovadă a intențiilor agresive care au fost cultivate în întreaga perioadă zisă acum interbelică. Politicile de înarmare în domeniul blindatelor au fost continuate și după 1945 în mod intensiv, dar prilejul pentru un conflict de amploare cu lumea capitalistă n-a mai apărut și Uniunea Sovietică s-a prăbușit sub povara cheltuielilor militare.
Uniunea Sovietică n-a luptat pentru pace în perioada interbelică și nu putea să aibă o atitudine pașnică în 1939. Dacă sunt mulți cei ce consideră actul din 23 august 1939 drept inofensiv și neagă existența evenimentelor din 19 august, cererile lui Molotov din noiembrie 1940 au fost cele care au dat vizibil arama pe față. Kremlinul cerea poziții militare pe insulele Danemarcei și în Strâmtorile Bosfor și Dardanele36, ceea ce evident a provocat furia lui Adolf Hitler și au fost declanșate pregătirile pentru acțiunea din 22 iunie 1941.
Moscova a fost și a rămas un centru de putere creator de războaie în numele unor iluzii precum revoluția mondială sau măcar dominație mondială. Se pune mare accent și pe ideea de slavă și nu contează numărul de victime. Nici nu se mai pune în calcul costurile materiale ale pregătirilor militare.
Note:
1 Bușe, Constantin, Alexandru Vianu (coordonatori), Istorie universală Epoca contemporană, vol. II, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1979, p.3.
2 Au fost declanșate dezbateri înverșunate în jurul teoriilor lansate și promovate de către Victor Suvorov, mediul științific refuzând să accepte că planurile staliniste au fost cele care au incendiat Europa. Ideile noi stârnesc mereu o rezistență din partea savanților cu o gândire conservatoare, dar rezistența în fața Spărgătorului de gheață este determinată de orientările ideologice de stânga și nu se poate admite că socialismul a fost o ideologie criminală.
3 G. Déborine, La Deuxième Guerre Mondiale, Moscou, s. a., p. 44/45. Cartea încă circulă în varianta franceză la nivel mondial și se explică parțial pe ce se mai duceau banii rezultați în economia socialistă.
4 Jacques de Launay,. Mari decizii ale celui de-Al Doilea Război Mondial 1939 - 1945, vol. I, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1988, p. 45/46. Oare istoricul Florin Constantiniu s-a făcut că nu vede afirmațiile ce demontau întreaga concepție istoriografică ridicată după 1945? O altă lucrare a autorului occidental are omisă în varianta românească tocmai ziua de 19 august 1939 (Jacques de Launay, Istoria secretă, Editura Științifică, București, 1970, p. 231). N-a fost accesibilă o ediție în limba franceză pentru comparație.
5 Oleg V. Hlevniuk, Stalin O nouă biografie a unui dictator, Litera, București, 1990, p. 316. Concepțiile învechite nu pot fi ușor eliminate nici măcar din creierul savanților, aceștia fiind grav afectați de existența logicii adorației, cea care se transformă rapid și durabil în logica mistică.
6 Ibidem, p. 315. Este interesant cât de mult muncesc istoricii ruși încă dintr-o lume liberă să justifice cele mai mari crime ale unui regim care în anul 1939 întrecea cu mult Germania nazistă la capitolul masacre împotriva propriei populații. Logica este deosebit de frumoasă în cruzime: un popor cucerit trebuie obligatoriu să fie supus ocupanților. Istoricul rus are multe cărți și articole publicate și este cercetător în Arhivele de stat ale Federației Ruse. Ar fi putut să scrie mai frumos, dar oricum subliniază modul în care se gândește la Moscova și fără să fie date ordine,
7 Ibidem, p. 316.
8 Valentin Berejkov, În umbra lui Stalin Memoriile translatorului lui Stalin începând de la Revoluția din octombrie până la destrămarea imperiului dictatorului, Editura Lider, București, f.a., p. 39.
9 Valentin Berejkov, op. cit., p. 39.
10 Această cantitate de armament automat amintește de cele 15.113 mitraliere expediate în Spania în perioada 1936 – 1939 (Oleg Sarin, Lev Dvoretsky, Război contra speciei umane, Antet, 1997, p. 36). Din păcate, multe aspecte ale conflictului sunt escamotate și de către istoricii spanioli, cei ce sunt dominați de ideile socialiste. Încă n-au sesizat că tot ce înseamnă mișcare de stânga este negativă prin tezele promovate.
11 Mitraliera putea să fie montată pe un afet pentru tragerea împotriva țintelor aeriene și era periculoasă până la o distanță de o mie de metri. Eficiența creștea în cazul ansamblului de patru arme. Efectul era devastator împotriva infanteriei dacă rândurile erau dense.
12 Avioanele TB-3 au fost folosite pentru aprovizionarea Leningradului cu alimente și armament în timpul asediului german cu rezultate deosebite. Ar fi fost și mai eficiente în toamna anului 1939 din moment ce n-ar fi fost deranjate de avioanele de vânătoare inamice.
13 Anuarul statistic al României 1936 și 1936, p. 221.
14 G. K. Jukov, Amintiri și reflecții, Editura Militară, București, 1970, p. 208.
15 Ibidem, p. 209.
16 Rudolf Höfling, Messerschmitt Bf 109 E Editura M.A.S,.T., București, 2009, p. 17.
17 Bevin Alexander, Cum ar fi putut Hitler câștiga Al Doilea Război Mondial, Editura Lucman, București, 2003, p. 7. Nu se ține cont însă de cantitățile existente de carburanți și de condițiile geografice ce ridicau probleme deosebite de aprovizionare. Orice fantezie este posibilă pe hartă.
18 Rudolf Höfling, Messerschmitt Bf 109 E , Editura M.A.S,.T., București, 2009, p. 31.
19 Bușe, Constantin, Alexandru Vianu (coordonatori), Istorie universală, Epoca contemporană, vol. II, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1979, p. 4.
20 Victor Suvorov, Ziua M, Polirom, Iași, 1998, p. 143.
21 Ibidem, p. 163.
22 Ibidem, p. 66.
23 Ibidem, p. 173.
24 Roger Moorhouse, Alianța diavolilor Pactul lui Stalin cu Hitler 1939 – 1941, Meteor Press, București, 2019, p. 240.
25 Ibidem, p. 240.
26 Victor Suvorov, Spărgătorul de gheață Cine a declanșat Al Doilea Război Mondial? Polirom, Iași, 1995, p. 33.
27 I. Saizu, Al. Tacu, Europa economică interbelică, Institutul European, Iași, 1997, p. 210.
28 C. Verdeș, România Studiu geografic, fizic, economic și militar, vol. I, ediția a II-a, București, 1939, p. 60 – 65. Minereurile erau sărace în metal și instalațiile complexe depășeau prin costuri posibilitățile financiare ale statul din Carpați
29 G.K. Jukov, op. cit., p. 208.
30 Ibidem, p. 161.
31 Ibidem, p. 161.
32 A.M. Nekrici, Războiul ciudat, Editura Științifică, București, 1962, p. 14.
33 Richard Overy, 1939 Numărătoarea inversă, Litera, București, 2019, p.143.
34 Vladimir Ilici Lenin, Opere alese în două volume, ediția a II-a, Editura pentru literatură politică, București, 1954, p. 8 - 9.
35 Descrierile tradiționale nu se referă la nenorocirile impuse de Iosif Stalin și de adepții mișcării comuniste, istoricii contemporani fiind obsedați să demonstreze că sunt savanți și de orientare de stânga și atunci când critică erorile înaintașilor (a se vedea Radu Negrea, Banii și putere, Humanitas, București, 1990, p. 107 – 127).
36 Victor Suvorov, Ultima Republică, vol. II, Polirom, Iași, 2011, p. 269.