Din relațiile diplomatice nipono-române în deceniul al treilea al secolului XX

Într-un articol precedent scriam despre primii diplomați japonezi la București, înfățișându-le portretele realizate în rapoarte diplomatice, de către George Filality și Aurel-Ion Vassiliu, ei înșiși diplomați, acreditați la Istanbul, respectiv la Tokyo. Căutând mărturii documentare ale legăturilor dintre Japonia și România în perioada interbelică, am dat și peste rapoartele de mai jos, care pun în lumină punctele-cheie ale acestor relații, în principal chestiunea recunoașterii unirii Basarabiei cu România.

În jurul acesteia au gravitat în primul rând legăturile diplomatice nipono-române de după primul război mondial, problema Basarabiei influențând relațiile dintre Rusia, Japonia și România. Nu este vorba aici de a relua în acest cadru o problemă care ține, după părerea mea, de domeniul trecutului. Românii nu cred că trebuie să manifeste o atitudine revizionistă în această chestiune, atitudine care ar justifica, prin însăși existența ei, revizionisme și din partea altora.

Ceea ce importă este însă de a rememora totuși experiența trecutului, cu toate învățămintele ei și mai ales cu tendința de a rămâne în actualitate. Chiar dacă România interbelică poate suscita nostalgii în bună măsură justificate, Basarabia a suferit atât în secolul XIX - după 1812 - cât și după cel deal doilea război mondial un proces de rusificare, respectiv de sovietizare.

Premierul japonez „îi detestă pe bolșevici”

Relatarea întâlnirii ministrului plenipotențiar Aurel-Ion Vassiliu cu baronul Tanaka (foto sus), prim-ministru în acel moment și unul dintre principalii artizani ai politicii expansioniste a Japoniei în Asia de Răsărit, conține câteva afirmații programatice ale diplomației românești a timpului. Baronul Tanaka fusese în România de două ori, ultima dată în anul 1913. [Tanaka] “pare a nu iubi pe ruși, în general, - scria diplomatul Vassiliu superiorului său G.G.Mironescu, ministru al Afacerilor Străine - detestă pe bolșevici în special. – Nu cred însă că aceasta înseamnă că avem partidă câștigată. / Asupra comunismului am replicat scoțând în relief faptul că alegând numai monarhiile care mai există azi la granițele Rusiei sovietice adică România și Japonia, avem identitate de interese și atitudine. / Am adăogat că România nu a avut și n-are intențiuni războinice față de Rusia, căreia i-am propus pact de neagresiune dar în contra bolșevismului, România a făcut și va face toate sacrificiile pentru a-și salva propria existență și siguranța statului român. – A creat așadar la Nistru o barieră de netrecut și contează pe sprijinul întreg al civilizațiunei în acest scop” [1].

Desigur că această viziune asupra rolului regatului român în această parte a lumii coincidea cu cea a marilor puteri, de la sfârșitul primului război mondial. În mod evident România Mare trebuia să fie parte a unui cordon sanitar ce urma să protejeze liniștea și prosperitatea Europei de pericolul sovietic. Relațiile dintre Japonia și România își găseau astfel o justificare clară. Se observă însă și din acest raport, datând din 2 august 1927, că japonezii erau preocupați de a-și menaja marele vecin de la Apus, chiar dacă el îmbrățișase un regim politic și o ideologie incompatibile cu situația din Japonia.

Atitudinea diplomatului român era prudentă, chiar dacă avea în față pe unul dintre principalii promotori ai militarismului japonez: “Nu am insistat mai mult cu intențiune! – Nu am fost contrazis în această primă întrevedere. Am ascultat mai mult decât am vorbit spre a observa. Cu toată rezerva încep să deprind procedeele de întrebuințat în Extremul Orient, unde nici o chestiune nu se poate pune niciodată fără un mare înconjur” [2]. În orice caz, mult mai hotărât ostilă Sovietelor părea poziția diplomatului român decât cea a oficialului nipon.

Tanaka Giichi 1864 – 1929

S-a născut într-o familie de samurai din regiunea Nagato. A absolvit Academia Militară Imperială Japoneză și a participat la războiul ruso-japonez, ca aghiotant al generalului Kadama Gentaro (strategul operațiunilor militare). Tanaka a avut un rol important în conceperea planului strategic al armatei japoneze în Primul Război Mondial. General din anul 1911, șef al Biroului Afaceri Militare din cadrul Ministerului de Război, ministru de Război (1918 – 1921, 1923 – 1924). Prim-ministru între 1927 – 1929 (fiind concomitent și ministru de Externe). Baronul Tanaka vorbea fluent limba rusă (pe care a învățat-o pe când era atașat militar la Moscova) și participa frecvent la slujbele de la o biserică ortodoxă rusă (dar nu se știe sigur dacă se creștinase).

Vizita lui Takamatsu

Un alt raport diplomatic având specificarea “confidențial” și datând din 25 noiembrie 1929, poartă iscălitura “Stoicescu”, referindu-se la călătoria în Europa a principelui Takamatsu, fratele împăratului Hirohito. Prilejul era dat de o vizită plănuită la Londra, pentru a răspunde vizitei făcute suveranului Japoniei de către Ducele de Gloucester, unul dintre fiii regelui Angliei.

“Principele Takamatsu – nota diplomatul Stoicescu -, care este foarte doritor de a cunoaște mai de aproape, diferitele țări ale Europei, a părut să ia interes și la țara noastră. / Din informațiunile pe cari le-am avut, zilele acestea, aflu că s-au făcut demersuri oficioase pentru ca Principele Takamatsu să viziteze în afară de Franța și Anglia, Spania, Italia, Germania și Turcia” [3].

Stoicescu își întreba superiorul dacă nu ar fi fost cazul ca Principele Takamatsu să fie invitat și în România, mai ales dacă vizita și Ungaria. Principele japonez avea să viziteze și România, în primăvara anului 1930. Voiajurile protocolare și de informare ale membrilor unor case regale, erau în spiritul vremii.

Cu aproape nouă ani mai înainte, Carol, principele moștenitor al României, făcuse o călătorie în jurul lumii, în decursul căreia poposise și în Japonia. Raportul în legătură cu călătoria Principelui Takamatsu în Europa pune în subtext aceeași problemă a noilor frontiere fixate regatului român după primul război mondial, de această dată mai ales cu privire la cele vestice. Includerea României în traseul călătoriei ar fi corespuns devizei “Audiatur et altera pars!”

Japonia și chestiunea Basarabiei

O consistență deosebită o are un raport din 4 decembrie 1929, alcătuit de același diplomat român și având de asemenea mențiunea “confidențial”. Era din nou vorba de relațiile Japoniei cu Rusia și de felul în care acestea puteau influența interesele României. Scopul era cel “de a urmări, cu o atențiune încordată, mersul relațiunilor japono-ruse”.

Interlocutorul nipon era de această dată Yoshizawa, fost reprezentant diplomatic al țării sale în China, apoi în Franța, adjunct al ministrului Afacerilor Străine și ulterior ministru titular.

“În conversațiunile pe cari le-am avut cu Domnia Sa – scria George G.Stoicescu șefului său -, și-a exprimat un mare interes asupra țărei noastre. Dânsul era la curent cu chestiunea Basarabiei și mi-a declarat că, fiind delegat din partea Japoniei, în timpul tratativelor avute pentru reluarea relațiunilor cu Rusia, în anul 1924, în convorbirile avute cu Karahan, acesta i-a vorbit și de chestiunea Basarabiei. / Din cele spuse de domnul Yoshizawa, nu am avut impresiunea că Japonia și-ar fi luat vreun angajament oarecare, în scris, relativ la neratificarea tractatului. / Cu toate acestea sunt convins că Japonia nu vrea să ridice actualmente chestiunea ratificării, înainte de a fi rezolvat principalele chestiuni economice și politice pendinte, pe care le mai are de soluționat cu Rusia” [4].

Îndepărtata Japonie ar fi recunoscut unirea Basarabiei cu regatul României atunci când ar fi apărut o stare tensionată între ea și Rusia. După cum se exprima diplomatul român, “dacă dintr-o cauză neașteptată, s-ar produce vreo răceală între aceste relațiuni, numai atunci am putea profita de noua situațiune și să prindem momentul prielnic pentru a obține ratificarea” [5].

De la stadiul de oarecare indiferență, întemeiat pe lipsă de cunoaștere reciprocă și pe distanța geografică, s-a ajuns la o apropiere pe care Yoshizawa o vedea pecetluită prin “încheierea unui Pact de amiciție între România și Japonia, cu atât mai mult că aceste două țări sunt singurele monarhii vecine Rusiei, interesate a-și apăra principiul dinastic”.

“Chestiunea Basarabiei” și cea a “Tractatului de amiciție“ constituiau așadar în decembrie 1929 subiectele principale de interes în relațiile diplomatice dintre Japonia și România. Autorul rapoartelor, George G. Stoicescu a fost unul dintre principalii diplomați români în post la Tokyo, ocupând mai târziu și funcția de ministru plenipotențiar.

Potrivit discuțiilor pe care le-am avut la Paris, la începutul anilor ’90, cu nepoata sa de văr primar, d-na Liline Stoicescu, George Stoicescu era fiul doctorului Petre Stoicescu, frate cu omul politic liberal Constantin I. Stoicescu. În această familie de intelectuali originară din Ploiești au existat doi diplomați - veri primari - având același prenume: George-René Stoicescu, fost diplomat la Legația română din Paris, în perioada interbelică, căsătorit cu Yvonne Seydoux, dintr-o familie din marea burghezie franceză, părinții amintitei doamne Liline Stoicescu. Prima soție a lui George Stoicescu (Simone de Caillavet), diplomatul român din Japonia, avea să se recăsătorească cu scriitorul André Maurois.

Nobuhito, principe Takamatsu 1905 – 1987

A fost al treilea din cei patru fii ai împăratului Yoshihito (ceilalți frați au fost Hirohito – viitorul împărat, Yasuhito și Takahito). A urmat cursurile Academiei Navale Imperiale Japoneze, deținând în anii 1930 - 1940 diferite funcții în cadrul Comandamentului Naval General de la Tokio. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a adoptat o atitudine rezervată față de intențiile agresive ale Japoniei, manifestându-se deseori în favoarea încheierii păcii cu Statele Unite. După război a activat în cadrul unor societății de binefacere și culturale. A fost căsătorit cu prințesa Kikuko Tokugawa.

DOCUMENTUL NR.1

Raport din 2 august 1927 al ministrului plenipotențiar Aurel-Ion Vassiliu către ministrul de Externe G.G. Mironescu, în care îi relatează o întrevedere cu primul-ministru baronul Tanaka.

f.5 [dactilo]: “MINISTERUL AFACERILOR STRăINE

Înregistrată la No.44049 din 3 August 1927

Direcțiunea Cabinetului Ministrului TELEGRAMă DESCIFRATă

De la Legațiunea din Tokio

No.14 Data 2 August 1927

EXTERNE

BUCAREST

Urmare la telegrama mea No.6 Întrevederea a durat aproape două ore. – Baronul Tanaca [6] vorbește nu - mai limba japoneză și convorbirea a avut loc cu interpret. – Generalul a exprimat din nou condoleanțe oficiale adăugându-le și o notă personală subliniind că avusese [cuv. nedescifrat] cu Majestatea Sa Regele Ferdinand. [cuv. nedescifrat] mi-a spus că a fost de două ori în România, pentru a doua oară în 1913 când a împărtășit timp de două săptămâni amabilitatea [cuv. nedescifrat] și de M.S. Regina. Cunoaște foarte bine războiul nostru, frontul de luptă dușman în față și la spate. Pare a nu iubi pe ruși, în general, detestă pe bolșevici în special.

– Nu cred însă că aceasta înseamnă că avem partidă câștigată. Asupra comunismului am replicat scoțând în relief faptul că alegând numai monarhiile care mai există azi la granițele Rusiei sovietice adică România și Japonia, avem identitate de interese și atitudine. Am adăogat că România nu a avut și n-are intențiuni războinice față de Rusia, căreia i-am propus pact de neagresiune dar în contra bolșevismului România [f.5v:] a făcut și va face toate sacrificiile pentru a-și salva propria existență și siguranța statului român.

– A creat așadar la Nistru o barieră de netrecut și contează pe sprijinul întreg al civilizațiunei în acest scop. Nu am insistat mai mult cu intențiune!

– Nu am fost contrazis în această primă întrevedere. Am ascultat mai mult decât am vorbit spre a observa. Cu toată rezerva încep să deprind procedeele de întrebuințat în Extremul Orient, unde nici o chestiune nu se poate pune niciodată fără un mare înconjur.

VASILIU

Excelenței Sale Domnului G.G. Mironescu Ministrul Afacerilor Străine etc. etc. etc.

DOCUMENTUL NR.2

Raport din 25 noiembrie 1929 al diplomatului George G.Stoicescu în care amintind de intenția Principelui Takamatsu de a călători în Europa, pune problema unei posibile vizite a acestuia și în România

f.18 [dactilo]: “LEGAȚIUNEA REGALĂ A ROMÂNIEI, TOKIO

25 Noembrie 1929.

CONFIDENȚIAL

Călătoria Principelui Takamatsu în Europa

Domnule Ministru,

Conform uzanțelor protocolare de aci, după audiența mea la M.S. Împăratul, am fost primit zilele acestea, de fratele Majestăței Sale, A.S.I. Principele Takamatsu [7]. În cursul conversațiunilor, Altețea Sa Imperială mi-a spus că după căsătoria Sa cu Principesa Tokugawa [8], la începutul anului viitor, va fi trimis în misiune oficială la Londra, pentru a reîntoarce vizita făcută M.S. Impăratului, în primăvara anului curent, de Ducele de Gloucester, fiul Regelui Angliei.

Principele Takamatsu, care este foarte doritor de a cunoaște mai de aproape, diferitele țări ale Europei, a părut să ia interes și la țara noastră. Din informațiunile pe cari le-am avut, zilele acestea, aflu că s-au făcut demersuri oficioase pentru ca Principele Takamatsu să viziteze în afară de Franța și Anglia, Spania, Italia, Germania și Turcia. [f.18v:]

Având în vedere că voi avea peste câteva săptămâni ocaziunea de a mă reîntâlni cu Principele Takamatsu, am onoarea a ruga pe Excelența Voastră, să binevoiască a-mi telegrafia, dacă crede de cuviință, să sugereze Alteței Sale Imperiale, ca în călătoriile Sale prin Europa, să viziteze și România.

În cazul când Principele Takamatsu s-ar duce și în Ungaria, ar fi poate de dorit să nu evite țara noastră, ceea ce ar da loc, poate, la comentarii. Binevoiți a primi, Domnule Ministru, asigurarea prea înaltei mele considerațiuni.

[Semnat:] Stoicescu [9]”

Principele Takamatsu cu soția sa, Kikuko

DOCUMENTUL NR.3:

Raport din 4 decembrie 1929 al diplomatului George G.Stoicescu în care se referă la atitudinea ministrului- adjunct de Externe Yoshizawa și a Japoniei în general privitoare la recunoașterea alipirii Basarabiei la România și la posibilitatea încheierii unui tratat de amiciție între Japonia și România

f.19 [dactilo]: “E.S.

de pe raportul Legațiunei noastre din Tokio, No.1194 din 4 Decembrie 1929, către Ministerul Afacerilor Străine înreg. sub No.0400/1930. –

Japonia și chestiunea Basarabiei

CONFIDENȚIAL

Domnule Ministru,

Am onoarea a aduce la cunoștința Excelenței-Voastre, că Domnul Yoshizawa [10], care timp de cinci ani a ocupat postul de Ministru al Japoniei în China, va fi numit ambasador la Paris. Am avut ocaziunea să mă întâlnesc în diferite rânduri cu Dl. Yoshizawa, cu care am legat relațiuni personale mai strânse. În conversațiunile pe cari le-am avut cu Domnia Sa, și-a exprimat un mare interes asupra țărei noastre.

Dânsul era la curent cu chestiunea Basarabiei și mi-a declarat că, fiind delegat din partea Japoniei, în timpul tratativelor avute pentru reluarea relațiunilor cu Rusia, în anul 1924, în convorbirile avute cu Karahan, acesta i-a vorbit și de chestiunea Basarabiei.

Din cele spuse de Domnul Yoshizawa, nu am avut impresiunea că Japonia și-ar fi luat vreun angajament oarecare, în scris, relativ la neratificarea tractatului. Cu toate acestea sunt convins că Japonia, nu vrea să ridice actualmente chestiunea ratificării, [f.20:] înainte de a fi rezolvat principalele chestiuni economice și politice pendinte, pe care le mai are de soluționat Rusia.

Această părere mi-a fost întărită și de Vice-Ministrul Afacerilor Străine, Domnul Yoshizawa, în urma unor conversațiuni private, avute acum câteva zile, acasă la Domnia Sa. Dânsul mi-a lăsat să înțeleg că Japonia dorește să-și țină angajamentul ratificărei, dar în momentul de față îi este imposibil a o face, din cauza numeroaselor chestiuni economice și politice nerezolvate încă cu Rusia.

Din punct de vedere economic, Convențiunea de pescuit, semnată la 28 Mai 1928, nu satisface complet interesele Japoniei, deoarece mai are diferite chestiuni de discutat și rezolvat, în regiunile Sakhalin. De asemenea Convențiunile de comerț și navigațiune sunt încă departe de a fi încheiate.

În ceea ce privește relațiunile politice dintre Japonia și Rusia, ele sunt extrem de delicate, din cauza Manciuriei, unde interesele Japoniei sunt zilnic afirmate de toți oamenii de stat japonezi. Pe de altă parte, în momentul de față, conflictul sino-rus, ivit în iulie trecut și ne rezolvat încă, atra ge atențiunea specială a Japoniei și nu-i permite a lua o atitudine neplăcută față de Rusia. [f.21:]

În concluziune: În circumstanțele de azi, este pentru noi greu să obținem ratificarea și o forțare a notei din partea noastră față de Japonia, ne-ar aduce un răspuns negativ <

Dacă dintr-o cauză neașteptată, s-ar produce vreo răceală între aceste relațiuni, numai atunci am putea profita de noua situațiune și să prindem momentul prielnic pentru a obține ratificarea.

În firul conversațiunilor, Domnul Yoshizawa și-a mai exprimat și o părere personală, pe care mă grăbesc a o împărtăși Excelenței Voastre. Domnia Sa ar vedea cu simpatie încheierea unui Pact de amiciție între România și Japonia, cu atât mai mult că aceste două țări sunt singurele monarhii vecine Rusiei, interesate a-și apăra principiul dinastic. Domnul Yoshizawa fiind actualmente plecat în Indochina, spre a pune la punct unele chestiuni economice dintre Japonia și marea colonie franceză, se va înapoia aci la finele lunei curente. [f.22:]

Înainte de a pleca spre a-și lua în primire postul de la Paris, Domnia Sa care mi-a arătat prietenie, mi-a promis că va veni să mă vadă și vom avea atunci ocaziunea de a ne mai întreține de diferite chestiuni despre care nu voi lipsi de a informa pe Excelența Voastră.

Având în vedere cele exprimate de Domnul Yoshizawa, ar fi poate interesant dacă Excelența Voastră crede de cuviință că la sosirea noului Ambasador al Japoniei la Paris, să se ia contact cu dânsul, spre a fi sondat atât în chestiunea Basarabiei cât și în aceea a Tractatului de amiciție. Binevoiți a primi, Domnule Ministru, asigurarea prea înaltei mele considerațiuni.

(ss) Stoicescu”

(Arhiva MAE, Japonia vol.12 Relații cu România 1925 – 1944)

Takamatsu (al 2-lea din dreapta) alături de frații săi

NOTE

1 Vezi documentul nr.1.

2 Ibidem.

3 Vezi documentul nr.2.

4 Vezi documentul nr.3. Despre relațiile ruso-japoneze și impactul lor asupra celor dintre Imperiul din Extremul Orient și România, vezi, de asemenea, Marcel Mitrașcă, Moldova. A Romanian Province under Russian Rule. Diplomatic History from the Archives of the Great Powers, Algora Publishing, 2002 (consultată pe Internet).

5 Ibidem.

6 Baronul Tanaka Giichi (1863 – 1929) a fost general, șef al partidului Seiyukai, prim-ministru al Japoniei între 1927 – 1928, rămânând în istorie ca promotor al alipirii Manciuriei și ca autor al unui Memorandum prin care justifica aspirațiile Japoniei spre dominația mondială. Despre el, vezi Constantin Bușe, Zorin Zamfir, Japonia un secol de istorie 1853 – 1945, București, Editura Humanitas, 1990, pp.134, 159, 160, 166.

7 Principele Takamatsu Nobuhito (1903 – 1987) era al treilea fiu al împăratului Yoshihito și frate mai tânăr al împăratului Hirohito (Wikipedia).

8 Soția sa principesa Tokugawa Yoshinobu era nepoata de fiu a ultimului șogun, aparținând clanului Tokugawa.

9 Despre acest personaj și familia sa, vezi volumul memorialistic al lui Michèle Maurois, Déchirez cette lettre.

10 Despre Yoshizawa Kenkichi, vezi Constantin Bușe, Zorin Zamfir, op.cit., pp.224-225.