Cum se făceau ziarele pe vremuri

Opinia de la Iaşi publică în numărul din 14 iunie 1912 la cîteva zile după moartea lui Caragiale o evocare a momentului în care redacţia ziarului ieşean Evenimentul a vrut să-i ia un interviu marelui scriitor totodată şi mare gazetar.

Întîmplarea avusese loc în 1893, în timpul guvernării Conservatoare. Liberalii erau în Opoziţie. Evenimentul fiind un ziar liberal, el nu putea fi decît critic la adresa Puterii.

Printre altele, Opoziţia ţinea guvernul Lascăr Catargiu sub foc intens pentru două puncte. Unul îl reprezentau cîteva proiecte de lege pe care voia să le promoveze Take Ionescu, ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice.

Era vorba despre Legea clerului mirean şi seminariilor pentru a întări autoritatea bisericii. O lege nepopulară, deoarece sporea impozitele, un alt proiect viza diferenţierea între şcolile urbane şi cele rurale, în defavoarea celor din urmă.

Cel mai contestat proiect de Lege era cel al maximului pus în discuţia Legislativului la 5 aprilie 1893. Se viza introducerea de taxe nu numai pentru produsele care intrau în oraşe, dar şi pe cele care se fabricau în oraşe.

Măsura, echivalentă cu o creştere a taxelor şi impozitelor la produsele de consum lovea în clasa de mijloc. Explicabil de ce liberalii avertizau că o vor abroga după ce vor ajunge la putere.

Ziar al liberalilor, Evenimentul îşi asumase cele două obiective ale Opoziţiei: critica lui Take Ionescu şi denunţarea proiectului maximului, care va deveni Lege în mai 1893.

Publicaţia era săracă. De aici modalitatea originală de a-şi îndeplini misiunea de armă mediatică a Opoziţiei. Scrie în Opinia din 14 iunie 1902:

Gazeta, format mic No. 6, se făcea uşor; un articol contra d-lui Take Ionescu, un altul contra proiectului legii maximului – şi gazeta se umplea.

Dimineaţa se stabilea ordinea: cei doi redactori conveneau între ei, care să scrie articolul contra d-lui Take Ionescu şi contra legii maximului. Articolele se zeţuiau cu caracteri mari miţel şi numai bine se umplea gazeta”.

Retrospectiv, ziariştii de la Evenimentul realizează umorul situaţiei. Drept pentru care ei îşi amintesc ce s-a întîmplat la sosirea lui Caragiale în celebra urbe a Moldovei:

Într-o dimineaţă din primele zile din primăvară – avea să se întîmple o inovaţie în gazetă. Sosise în Iaşi Caragiale şi hotărîrea fu luată să i se ia un interviu expres. Pe atunci se spunea interview-expres şi „Evenimentul”, preocupat cu distrugerea lui Take Ionescu şi cu legea inică şi antipatriotică a taxelor maximale, n-avusese încă prilej să ieie cuiva un interview-expres”.

Redacţia se afla, aşadar, într-o dilemă. Unul dintre cei doi membri (atît număra colectivul) trebuia sacrificat. Ceea ce s-a petrecut în chip fatal.

Fu convenit ca unul din redactori să rămîie în redacţie şi să scrie un articol în care, de acea dată, să fie cuprinsă şi legea maximului şi distrugerea domnului Take Ionescu, iar celălalt redactor să ieie interview-expres lui Caragiale, pentru care se rezervase celelalte coloane ale ziarului, aşa că gazeta avea să apară cu tradiţionalele atacuri şi cu o inovaţie”.

O secvenţă mai mult decît semnificativă pentru presa de altădată: săracă, dar combativă. Ca şi cea de acum.

Foto sus: Take Ionescu

Mai multe