Cum a schimbat un virus istoria/ EDITORIAL
Pandemia de coronavirus schimbă istoria mai rapid de cât s-ar fi putut anticipa cu numai câteva luni în urmă. Economia, societatea, politica, relaţiile la nivel global sunt cu totul afectate și, chiar dacă lumea se confruntă de doar o jumătate de an cu noile realităţi impuse de pandemie, e clar că efectele sunt ireversibile.
Schimbarea vizează în primul rând mentalitatea oamenilor. Preocuparea cea mai importantă a devenit starea planetei. Societatea, la nivel global, este din ce în ce mai îngrijorată de problemele de mediu, care nu mai sunt doar subiectul predilect al unor grupuri de cercetători sau al unor formaţiuni politice de tip ecologist. Pandemia a accelerat transformările și proiecte strategice precum „green deal-ul” european vor fi puse în aplicare în următorii ani. Ceea ce înseamnă schimbări radicale. Dar acestea deja au început.
În multe domenii economice, pandemia a impus munca de la distanţă. S-a dovedit că funcţionează, cu costuri mult mai mici. Nu mai este nevoie de birouri, nu mai trebuie transportaţi oameni, dimineaţa la locul de muncă și seara înapoi acasă. Organizarea acestui tip de muncă devine un avantaj competitiv și poate unica soluţie de salvare pentru multe industrii.
Comunicaţiile și internetul aduc oamenii împreună oricât de depărtaţi ar fi. Obiceiurile se schimbă, comunicarea în masă se schimbă după regulile mediului online. Ca urmare, modul de a face politică se schimbă și vor câștiga cei care se vor adapta cel mai bine noilor realităţi.
Anul pandemiei va rămâne în istorie ca un an de inflexiune. La fel ca 1989. La numai 30 de ani de la o redefinire globală, urmează, iată, o alta, de data asta plină de incertitudini încă de la început. Pentru că, la sfârșitul Războiului Rece, oamenii erau optimiști, se credea chiar că am ajuns la sfârșitul istoriei, în sensul că, depășind spectrul anihilării nucleare, lumea se va reuni în libertate și democraţie. Acum știm doar că lumea nu va mai fi la fel. Vestea bună este că Istoria nu se termină niciodată și rămâne la fel de fascinantă și de surprinzătoare, indiferent de epocă. Nu ne rămâne decât să o studiem și să încercăm să o înţelegem.