Creatorii puterii militare a Rusiei contemporane
Presa mondială are astăzi în centrul atenției evenimentele militare ce se produc undeva în Estul înghețat. Prezența tancurilor indică întotdeauna o iminentă ofensivă și coloanele pătrunse în zonele separatiste au confirmat că mașinile grele nu pot decât să ocupe un teritoriu. Cum acum la modă sunt întrebările din Istorie și toată lumea a devenit expertă în cercetarea trecutului, trebuie să aflăm și cine a făurit puterea militară și economică a Kremlinului. Oare cine a fost creatorul gigantului militar ce se învecinează cu cine vrea?
Se poate spune imediat că Iosif Vissarionovici Stalin, cel care a declanșat în anul 1927 o industrializare forțată și orice carte a perioadei confirmă această obsesie pentru ridicarea de imense combinate metalurgice sau constructoare de mașini. Se scrie mai puțin despre originea utilajelor folosite la dotarea secțiilor de producție și despre cei care au elaborat proiectele pentru acestea. Un simbol al perioadei staliniste a fost combinatul metalurgic de la Magnitogorsk, cel care a furnizat cantități imense de oțel și are și astăzi producția trecută la secret de stat. Aici au fost trimiși ingineri americani dornici să câștige un ban cinstit de la generosul Stalin. Nici n-au luat în seamă masele de muncitori mânați de poliția politică.
Agricultura sovietică avea nevoie de tractoare, calul fiind ceva vetust după principiile ideologiei egalitariste. Au început să sosească valuri de mașini de peste ocean pentru a înlocui forța de muncă a țăranilor în noile sovhozuri și colhozuri. Sătenii erau trimiși în lagăre pentru că nu doreau să renunțe ușor la pământul lucrat cu multă trudă. Cumpărarea de mașini agricole din lumea capitalistă era prea costisitoare și liderul de la Kremlin a decis că este cazul să achiziționezi o întreagă uzină. Industriașul Ford a fost la locul potrivit și așa a apărut Fabrica de tractoare Stalingrad. Mai mult. A apărut o uzină de camioane care au făcut istorie sub denumirea de GAZ. Erau bune în economie, dar au fost interesante pentru transporturile militare și pentru lansatoarele de rachete de tip Katiușa. Erau copii ale mașinilor Ford.
Problemele economice erau interesante pentru Iosif Stalin, dar erau plictisitoare pentru cel ce dorea acțiune militară. Infanteria demonstrase că este prea lentă în războiul mondial și că tancul este necesar în ofensivă. Chiar dacă propaganda politică afirma zi de zi că burghezia vrea să nimicească lagărul socialist, afacerile cu Occidentul mergeau ca unse pentru prețul corect. A fost cumpărat din Marea Britanie un model de tanc pentru susținerea trupelor și acesta a fost îmbunătățit până a ieșit modelul T-26. Varianta cu tun de calibrul 45 mm era un vis pentru orice tanchist al vremii, dar viteza era totuși prea mică pentru gusturile liderilor comuniști. A fost găsit în SUA un model de tanc ce nu trezea interesul autorităților de la Washington, cele ce nu aveau pretenții să declanșeze vaste operațiuni terestre.
Agenții lui Stalin a cumpărat mașina drept tractor agricol și aceasta a fost adusă pentru dotarea cu armament. Dacă varianta cu tun de calibrul 37 mm avea o putere de foc insuficientă, cele cu tun de calibrul 45 mm erau ideale la nivelul anului 1935. Seria BT de tancuri a fost concepută pentru ofensive în adâncimea teritoriului inamic, pentru încercuirea trupelor vrăjmașe ce se deplasau pe jos și aveau armamentul greu transportat cu ajutorul cailor. Blindajul subțire al mașinii rapide nu mai era interesant pe măsură ce au progresat tunurile antitanc și varianta modernizată a devenit temutul T-34. Tancurile sovietice erau puternice și zgomotul produs de șenile a provocat coșmaruri militarilor germani.
Generalii Reich-ului se mirau de mobilitatea forțelor sovietice și nu prea înțelegeau cum este posibilă concentrarea de trupe în sectoare foarte îndepărtate de front. Explicația era una foarte simplă: Stalin a primit camioane și jeep-uri din belșug. Erau mașini robuste, care puteau să străbată terenurile îmbibate de apă. Propaganda de partid și de stat a tot demonstrat pentru spălarea creierelor că industria sovietică, prin spiritul de sacrificiu al maselor de muncitori, a reușit să trimită pe front valuri de tancuri ce au zdrobit în șenile rezistența germanilor. Mereu se uită detaliile ce fac istoria foarte interesantă.
Aliații anglo – americani au livrat din belșug aluminiu, metal fundamental pentru motoarele de tanc. Și mai util era în aviație. Nu se știe exact câte dintre aparatele cu stele roșii pe aripi au fost construite din metalul livrat de capitaliști. Cum procesul de asamblare a unui avion militar durează, fabricile americane au furnizat direct material volant de cea mai bună calitate. Nu trebuie să mire pe cineva că așii sovietici din fruntea topului au zburat pe aparate P-39 Airacobra. Tehnica militară străină era prea performantă pentru a fi uzată în luptele de pe Frontul de Est și a fost păstrată pentru apărarea centrelor vitale ale Uniunii Sovietice. Un astfel de rol a fost îndeplinit de avioanele de vânătoare P-63 Kingcobra și de cele din seria Spitfire.
Burghezia n-a dorit să distrugă statul comunist nici după Al Doilea Război Mondial și au ajuns în imperiul roșu motoare cu reacție. Erau în vârful tehnologiei militare, dar autoritățile britanice au fost interesate mai mult de bani decât de propriul viitor. Inginerii lui Stalin au copiat grupurile propulsoare și aviatorii americani au avut probleme serioase cu temutele MiG-15 în timpul conflictului din Coreea. Totuși, exista o obsesie pentru colaborarea cu Moscova dintr-un motiv foarte bine întemeiat: liderii comuniști încheiau mari contracte fără să se mai încurce cu o mulțime de acte. Este adevărat că numai atunci când aveau un anumit plan mergeau lucrurile strună. Cum automobilul a devenit un simbol al prosperității economice, birocrații egalitariști au dorit să mai învioreze industria constructoare de automobile și au decis că la Togliatti trebuie să apară o uriașă întreprindere într-un loc pustiu. Să fie un simbol al forței creatoare a dictaturii proletariatului. A fost copiată uzina din Torino a firmei Fiat și partea italiană a câștigat sume frumoase din colaborare.
Lada a devenit un brand al lumii totalitare, dar trecerea timpului și-a spus cuvântul și era nevoie de o transformare radicală a tehnologiilor. A început colaborarea cu grupul Renault – Nissan chiar atunci când era criză economică în lume și erau tăiate salariile și pensiile în numele redresării afacerilor. A fost o epocă de înflorire a investițiilor și de acumulare primitivă de capital pe toate meridianele planetei, dar această prosperitate se reflecta în conturile patronilor. Statele au profitat de ocazie și au investit mult în fabricile militare.
Sunt numai câteva exemple despre importanța parteneriatului economic pentru progres tehnologic. Piața rusă a fost văzută ca un adevărat paradis pentru industriașii occidentali și aceștia au dezvoltat puterea colosului estic. Din păcate, ura tradițională împotriva lumii vestice a rămas și atacarea Ucrainei în februarie 2022 demonstrează că principiile fundamentale ale gândirii din centrul de putere de la Moscova rămân universal valabile, indiferent cine ocupă fotoliile moi.
Oare conducătorii lumii contemporane nu pot evolua intelectual și rămân la aceleași pofte de război ca-n trecut?
Foto sus: Wikimedia Commons